Connect with us

ADMINISTRAŢIE

Centura municipiului Târgovişte, din nou în procedură de reziliere a contractului!

Publicat

pe

Administraţia târgovişteană recunoaşte că întâmpină probleme la lucrările de execuţie a şoselei de centură a municipiului, generate de inconsecvenţa constructorilor. Tocmai de aceea a declanşat procedura de reziliere a contractului cu firmele care nu s-au achitat de obligaţii şi de recuperare a prejudiciilor create prin nerepectarea termenelor stabilite.

Pentru a debloca această situaţie, edilul Cristian Daniel Stan doreşte să pună în practică o altă abordare a executării acestui obiectiv. Se are în vedere împărţirea pe loturi a execuţiei centurii oraşului, eliminând în acest mod dependenţa de o singură firmă constructoare. Reprezentanţii administraţiei târgoviştene speră că astfel realizarea proiectului va decurge mai bine iar în 2020 lucrările să fie definitivate.

„Așteptăm un răspuns de la Autoritatea de Management de la Ministerul Dezvoltării referitor la finanțarea acestui proiect. Am demarat deja activitățile care vizează expertizarea lucrărilor pentru a lansa foarte repede o nouă licitație publică de execuție, în contextul în care contractul anterior este, în aceste zile, în notificare de reziliere din partea Primăriei Municipiului Târgoviște, cu recuperarea tuturor daunelor.

Precizez că podul de la Valea Voivozilor este funcțional. Zilele acestea se va mai betona unul dintre trotuare, urmând ca zona de suprastructură să fie gata în proporție de 95%, iar restul lucrărilor sperăm să le începem la sfârșitul primăverii acestui an”, a precizat primarul Cristian Daniel Stan.

Citește mai departe
Reclamă
1 Comentariu

1 Comment

  1. lucian enache

    ianuarie 16, 2019 at 4:06 pm

    Dai romanului mintea de pe urma!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ADMINISTRAŢIE

Primăria Moreni a preluat fosta cantină OMV Petrom. Vezi ce va amenaja aici!

Publicat

pe

OMV Petrom a cedat Primăriei Moreni imobilul în care a funcționat în trecut cantina unității, precum și clădirile anexă și terenul aferent acestuia. Contractul de sponsorizare a fost semnat astăzi.

Potrivit primarului Constantin Dinu, municipalitatea urmează să amenajeze aici o cantină socială, prin implementarea unui proiect care vizează reducerea sărăciei și creșterea incluziunii romilor. Beneficiari vor fi nu doar etnicii romi, ci și alți locuitori din Moreni aflați în situații vulnerabile.

Citește în continuare

ADMINISTRAŢIE

Proiecte de milioane de euro, promovate de Primăria Conțești

Publicat

pe

În comuna Conțești, procesul de dezvoltare și modernizare a comunității nu se derulează în ritmul dorit de primarul Marian Nicolae Alexandru, fondurile fiind insuficiente și procedurile de urmat mult prea birocratice, însă s-au făcut pași importanți și se continuă în această direcție. Administrația publică de la Conțești nu ratează programele de finanțare nerambursabilă – europene, guvernamentale sau județene, având în vedere că bugetul propriu al localității este foarte mic și nu poate susține investiții. Este, practic, singura șansă pentru a ridica nivelul de trai în comună.

2,5 milioane de euro pentru asfaltarea tuturor drumurilor locale

Primăria Conțești, din județul Dâmbovița, a depus la finanțare prin Programul Național Anghel Saligny un proiect în valoare de 1,2 milioane de euro, care vizează reabilitarea și modernizarea a 16 km de drumuri comunale principale, asfaltate cu 25 de ani în urmă și care sunt acum foarte degradate. Investiția presupune, de asemenea, dalarea șanțurilor și podețe de acces în gospodării.

Ne-a mai spus primarul Marian Nicolae Alexandru că administrația publică locală urmează să scoată la licitație în câteva zile un proiect pentru modernizarea a 18 km de străzi adiacente, realizat în parteneriat cu CJ Dâmbovița, prin Programul Județean de Dezvoltare Locală inițiat de președintele Corneliu Ștefan în premieră națională. Investiția se ridică la aproximativ 1,3 milioane de euro și va fi derulată în următorii 3 ani.

De precizat că au fost incluse în aceste două proiecte toate drumurile locale din comuna Conțești, ceea ce înseamnă că, la finalul perioadei de implementare, nu va mai rămâne nicio stradă neasfaltată.

Proiectul POIM pentru apă și canalizare este în licitație

În acest moment, este în procedură de licitație, investiția care vizează extinderea rețelei de apă potabilă (10 km) și realizarea sistemului de canalizare (20 km) în satele Crângași, Conțești și Boteni – care nu au fost incluse în proiectul început în 2019, cu fonduri AFIR, și recepționat în februarie 2021. Lucrările, spune edilul Marian Nicolae Alexandru, vor demara în 2022. Este vorba despre o investiție cu fonduri europene nerambursabile prin POIM a Companiei de Apă Târgoviște-Dâmbovița, la care Primăria Conțești urmează să contribuie cu 700.000 de lei.

Introducerea gazelor naturale, altă prioritate a administrației locale

Administrația publică locală de la Conțești a promovat la Ministerul Fondurilor Europene, în decembrie 2020, un proiect privind introducerea rețelei de gaze naturale în toate satele componente ale comunei. Este vorba despre o rețea de aproximativ 30 de km, în valoare de 6,5 milioane de euro.

Potrivit primarului Marian Nicolae Alexandru, documentația a intrat recent în etapa de evaluare tehnico-financiară. Marele atuu al comunei Conțești este acela că, în anul 2006, Distrigaz a realizat aici o Stație de Reglare-Măsurare. Din păcate, investiția nu a mai continuat, dar SRM-ului este funcțional și astfel a dus la reducerea costurilor proiectului actual de introducere a rețelei de gaze naturale în comună.

Citește în continuare

PUBLICITATE

Cele mai citite

Politică de cookies | Politică de confidențialitate

© 2014 - 2018 incomod-media.ro. Toate drepturile rezervate. ISSN 2285-7095 | Dezvoltare Web FN WEB SOFT