Connect with us

Dâmboviţa

Deputatul Cezar Preda îi provoacă pe dâmboviţeni să-i comunice ideile de acte normative!

Publicat

pe

Cezar Preda, deputat PNL de Dâmboviţa, şi-a publicat raportul activităţii parlamentare aferent celui de-al doilea an din actualul mandat în forul legislativ al ţării.

Alesul activează în Comisia comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității Serviciului Român de Informații. De asemenea, este membru al Delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, fiind reales în funcţia de preşedinte al Comisiei pentru respectarea obligaţiilor şi angajamentelor asumate de statele membre (comisia de monitorizare). Totodată, a fost desemnat preşedinte al grupului Partidului Popular European. Cezar Preda a deţinut cele două funcţii până în luna mai.

Consecvent ideii că un reprezentant al cetăţenilor trebuie să ţină legătura cu aceştia, deputatul a fost prezent permanent la birourile parlamentare pe care le-a deschis în Târgovişte, Găeşti şi Pucioasa.

„În urma audiențelor avute, în cadrul controlului parlamentar, am adresat un număr de 24 de întrebări sau interpelări pe teme de interes local și județean, precum și de interes național.

Tot în cadrul exercitării controlului parlamentar, am fost semnatarul unui număr de 10 moțiuni simple la adresa miniștrilor de finanțe, economie, educație, sănătate, pensii, agricultură, păduri, interne și cultură, precum și a două moțiuni de cenzură.

La nivel de inițiativă legislativă, în acest an, am depus un număr de 20 de propuneri legislative având ca obiect îmbunătățirea cadrului legislativ în domeniile fiscal, salarizare, pensii, educație, sănătate, infrastructură, drepturile persoanelor cu handicap, audiovizual, egalitate de șanse, inclusuiv Legea Anti-birocrație.

Un proiect pe care l-am continuat l-a reprezentat organizarea unor vizite educative la Palatul Parlamentului a unui număr de peste 160 de elevi din localitățile dâmbovițene Braniștea, Finta și Bezdead care au drept scop informarea acestora despre modul de funcţionare a Camerei Deputaţilor, procesul de vot şi reprezentare, rolul deputaţilor şi procesul legislativ.

M-am străduit și mă voi strădui în continuare să îmi fac datoria cât mai bine față de cei pe care am onoarea să-i reprezint în Parlamentul României. Dragi cetățeni, vă aștept cu idei viabile pentru inițierea unor propuneri legislative, pe care împreună să le putem materializa în acte normative necesare dezvoltării României. Cred cu tărie în parteneriatul dintre dumneavoastră și mine”, spune deputatul PNL Cezar Preda.

Temele abordate de deputatul Cezar Preda în întrebările şi interpelările formulate:
• Construire bazin înot didactic, str. Tudor Vladimirescu, nr.2C, Grup Școlar Agricol ”Dr. C. Angelescu”, localitatea Găești, jud. Dâmbovița
• Construcția de locunțe pentru tineri, orașul Găești, județul Dâmbovița
• Reabilitare, modernizare și dotare, așezământ cultural-comuna Bezdead, județul Dâmbovița
• Restaurarea vestigiilor medievale
• Combinatul de Oțeluri Speciale Târgoviște
• Platoul Padina-Peştera din Munţii Bucegi I
• Alunecările de teren din jududețul Dâmboviţa
• Măsuri pentru limitarea extinderii pestei porcine africane
• Serviciul de Ambulanța județean Dâmbovița
• Lipsa fondurilor şi a investiţiilor blochează activitatea Direcţiilor Regionale a Finanţelor Publice
• Platoul Padina-Peştera din Munţii Bucegi II
• Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor din cadrul Instituţiei Prefectului-județul Dâmboviţa.
• Preţurile practicate de magazinele, barurilor şi restaurantele din Aeroportul Internaţional „Henri Coanda”
• Deficit de medici versus şomaj în rândul absolvenţilor de medicină
• Măsurile reparatorii prin echivalent
• Renunţarea la ora de vară
• Evaluarea Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a
• Evaluarea activității manageriale desfășurate de către inspectorii școlari generali, inspectorii școlari generali adjuncți din inspectoratele școlare și directorii caselor corpului didactic
• Aplicarea art.78 alin.(3) din Legea Nr.448/2006 și a art.39 alin.(1) și (2) din OUG 90/2017 în cazul unităților de învățământ preuniversitar din județul Dâmbovița
• Evaluarea Naţională pentru absolvenţii clasei a VIII-a, sesiunea 2018
• Editarea manualelor școlare de către Editura Didactică și Pedagogică
• Editarea manualului de geografie pentru clasa a VI-a de către Editura Didactică și Pedagogică
• Consumul de droguri în rândul tinerilor
• Structura subiectelor la examenele naţionale pentru anul şcolar 2018-2019

Cititi mai mult
Reclamă
1 Comment

1 Comment

  1. ivanov

    15 ianuarie 2019 at 14:29

    doresc sprijin in recuperarea persoanelor cu handicap

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Drepturile pacienților în raport cu medicul de familie

Publicat

pe

Casa de Sănătate Dâmbovița a publicat o informare în care prezintă normele legale și drepturile pe care le au asigurații, dar și ceilați pacienți, în raport cu medicul de familie, conform reglementărilor legale în vigoare.

ÎNSCRIEREA LA MEDICUL DE FAMILIE ȘI SCHIMBAREA ACESTUIA

Accesul la un medic de familie este reglementat prin criterii clare de timp și procedură:
• ÎNSCRIEREA INIȚIALĂ: Se face prin ALEGEREA LIBERĂ a oricărui medic aflat în relație contractuală cu CAS Dâmbovița, completând o CERERE SCRISĂ direct la cabinetul ales.
• PERIOADA MINIMĂ DE STABILITATE: Schimbarea medicului de familie se poate efectua exclusiv după scurgerea a CEL PUȚIN 6 LUNI de la data ultimei înscrieri.
• EXCEPȚII LEGALE (transfer înainte de 6 luni): Regula celor 6 luni NU SE APLICĂ în următoarele situații de forță majoră prevăzute de lege:
– MUTAREA DEFINITIVĂ A DOMICILIULUI asiguratului în altă localitate;
– DECESUL medicului de familie curent;
– ÎNCETAREA SAU REZILIEREA CONTRACTULUI cabinetului medical cu CAS Dâmbovița.

DISTINCȚIA LEGALĂ ÎNTRE PACHETELE DE SERVICII

Sistemul public de sănătate garantează servicii diferențiate, în funcție de statutul de asigurat al persoanei:
A) PACHETUL DE BAZĂ (Exclusiv pentru persoanele ASIGURATE)
Persoanele asigurate au dreptul la o gamă extinsă de servicii INTEGRAL DECONTATE:
• CONSULTAȚII PREVENTIVE ȘI PROFILACTICE: Evaluarea riscurilor pentru sănătate pe grupe de vârstă, screening-uri specifice și vaccinări.
• CONSULTAȚII CURATIVE: Diagnosticul și tratamentul afecțiunilor acute, subacute și al acutizărilor bolilor cronice.
• MANAGEMENTUL BOLILOR CRONICE: Monitorizarea activă a pacienților cu afecțiuni de lungă durată (cardiovasculare, diabet, oncologice etc.).
• SERVICII LA DOMICILIU: Consultații acordate la adresa pacientului pentru persoanele NEDEPLASABILE sau cu limitări severe de mobilitate.
• SERVICII ADIȚIONALE: Proceduri medicale minore sau investigații efectuate conform competențelor atestate ale medicului.
B) PACHETUL MINIMAL (Pentru persoanele NEASIGURATE)
Persoanele care nu fac dovada calității de asigurat beneficiază gratuit DOAR de următoarele servicii specifice:
• Asistență medicală în caz de URGENȚĂ MEDICO-CHIRURGICALĂ (doar până la stabilizarea stării pacientului);
• Diagnostic, tratament și monitorizare pentru BOLI CU POTENȚIAL ENDEMO-EPIDEMIC (afecțiuni infectocontagioase);
• MONITORIZAREA SARCINII ȘI A LĂUZIEI, inclusiv efectuarea controlului clinic la 4 săptămâni după naștere;
• Servicii de PLANIFICARE FAMILIALĂ.

DOCUMENTE OFICIALE ELIBERATE ÎN SISTEMUL DE ASIGURĂRI

În cadrul pachetului de bază, asigurații primesc documente cu regim special, decontate de CAS Dâmbovița:
• BILETUL DE TRIMITERE: Actul oficial prin care medicul de familie vă direcționează către analize de laborator, imagistică sau consultații la medici specialiști.
• PRESCRIPȚIA MEDICALĂ (Rețeta compensată/gratuită): Eliberarea de rețete cu reduceri sau gratuitate totală pentru medicamentele incluse în listele naționale aprobate.
• CERTIFICATE DE CONCEDIU MEDICAL: Documente pentru incapacitate temporară de muncă, maternitate sau îngrijirea copilului bolnav.
• ADEVERINȚE ȘI AVIZE MEDICALE: Acte necesare pentru înscrierea în colectivități (grădinițe, școli), angajare ori activități sportive.

REGULI DE FUNCȚIONARE ȘI ACCES ÎN CABINETE

Pentru asigurarea corectitudinii acordării serviciilor, legislația impune:
• PROGRAMAREA PREALABILĂ OBLIGATORIE: Cu excepția urgențelor medicale majore, toate consultațiile se acordă STRICT PE BAZĂ DE PROGRAMARE PREALABILĂ pentru a eficientiza timpii de așteptare.
• VALIDAREA PRIN CARDUL NAȚIONAL DE SĂNĂTATE: Orice serviciu medical acordat în cabinet din pachetul de bază trebuie validat obligatoriu cu CARDUL NAȚIONAL DE SĂNĂTATE și un act de identitate valid.

Atenție! Lista completă a medicilor de familie din județ și detalii actualizate privind drepturile asiguraților pot fi verificate pe pagina de internet oficială a CAS Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

DSVSA Dâmbovița începe vaccinarea împotriva variolei ovine și caprine. Acțiunea este gratuită

Publicat

pe

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Dâmbovița a organizat, ieri – 27 octombrie 2026, o întâlnire cu crescătorii de ovine și caprine din județ având ca temă vaccinarea împotriva variolei în sectorul zootehnic. Participanților le-au fost prezentate informații referitoare la tipul de vaccin utilizat, modul de administrare, vârsta animalelor eligibile pentru imunizare, precum și posibilele reacții adverse. Totodată, reprezentanții DSVSA Dâmbovița au răspuns întrebărilor și problemelor ridicate de cei prezenți.

De reținut! Vaccinarea este gratuită, statul român suportând integral de la bugetul național toate costurile logistice, de manoperă, deplasarea medicilor veterinari și echipamentele necesare – ne informează Direcția Sanitară Veterinară Dâmbovița.

Astăzi – 28 octombrie 2026, va avea loc instruirea medicilor veterinari de liberă practică și a medicilor veterinari oficiali cu privire la modul de efectuare a acțiunii de vaccinare împotriva variolei ovine și caprine.

„Succesul acestei campanii de imunizare depinde în mod direct de colaborarea strânsă dintre crescătorii de ovine și caprine și autoritatea sanitară veterinară. Sprijinul deplin și implicarea activă a crescătorilor sunt esențiale pentru desfășurarea corespunzătoare a acțiunilor de vaccinare și finalizarea acestora în cel mai scurt timp posibil. În acest sens, crescătorii sunt îndemnați să colaboreze cu medicii veterinari responsabili, să faciliteze accesul la animale și să asigure disponibilitatea efectivelor pentru imunizare, conform programărilor stabilite. Printr-un efort comun și responsabil, putem contribui la protejarea sănătății animalelor, la prevenirea răspândirii bolilor și la menținerea stabilității sectorului zootehnic din județul Dâmbovița”, se precizează într-un comunicat de presă transmis de DSVSA Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite