ACTUALITATE
Deputata Claudia Gilia vrea să deschidă un Club „Prietenii cărţilor” în fiecare localitate din Dâmboviţa

Deputata Claudia Gilia va derula, anul acesta, care a fost declarat „Anul Cărţii”, împreună cu colegele din cadrul Organizației de Femei a PSD Dâmbovița, o serie de acţiuni menite să încurajeze lectura în rândul tinerilor şi să sprijine comunităţile care au înțeles că dezvoltarea locală este posibilă doar prin implicare și educație.
În program au fost incluse: colecte de cărţi pentru şcolile şi bibliotecile din mediile defavorizate; concursuri de lectură; acordarea de burse, rechizite, haine şi bani pentru transportul şcolar pentru o parte a elevilor cu rezultate bune la învăţătură în ciuda situaţiei materiale precare; sprijin pentru acţiunile artistice şi culturale organizate în şcoli; sprijin pentru profesorii, inclusiv cei pensionaţi, care se implică în acţiunile de tipul „Şcoală după şcoală” desfăşurate pentru elevii cu risc de abandon şcolar etc.
„Îmi place să cred că o localitate în care școala, biserica, biblioteca și căminul cultural sunt plasate în centrul comunității – ne garantează că România este o Națiune puternică și prosperă.
Tânăra generație a îmbrățișat cu mare îndemânare noile tehnologii. Copiii știu să navigheze pe internet, să lucreze pe tablete și telefoane inteligente de la cele mai fragede vârste.
Este un lucru lăudabil și necesar în ziua de astăzi însă, este de datoria noastră să le spunem că există mai mult de atât, mai mult decât să butoneze sau să plimbe degetul pe ecranul unui gadget inteligent.
Să le spunem că până s-a ajuns la această tehnologie au existat milioane de minți luminate care «au zidit cărămidă cu cărămidă» ceea ce numim astăzi «progres tehnologic» și dacă acest proces va înceta – viitoarele generații se vor trezi prinse în capcana propriilor neputințe”, ne-a declarat deputata PSD Claudia Gilia.

Primul pas a fost făcut astăzi, 15 ianuarie, de „Ziua Culturii Naţionale”, la Biblioteca Bilciureşti, unde elevii din localitate au organizat un eveniment destinat celebrării personalității marcante a culturii române, Mihai Eminescu, intitulat ”Dor de Eminescu”. Cu acest prilej, a fost deschis primul Club „Prietenii cărţilor”, proiect pe care doamnele social-democrate din Dâmboviţa doresc să îl implementeze în fiecare localitate din judeţ.
„Doar prin astfel de acțiuni putem redirecționa privirea tinerei generații de pe tablete și telefoane pe cărțile atât de importante în viața oamenilor. Vom implica tinerii în viața comunității și îi vom sprijini pe copiii care au talent și vor să-și continue studiile.
România nu are nevoie de mult: are nevoie de exemple că se poate și dorim ca bunele practici să fie extinse ulterior la toate comunitățile noastre.
Eu cred că, în Dâmbovița, putem încerca noi să dăm acest exemplu – să citim alături de copii, să îi ajutăm să-și găsească un drum în viață cu ajutorul școlii și, sunt sigură, că exemplul nostru se va multiplica și în alte comunități”, spune deputata Claudia Gilia – preşedinta OFSD Dâmboviţa.
ACTUALITATE
Nu rata! Concursuri de sculptat dovleci, pe 31 octombrie 2026, în orașul Titu

Primarul de la Titu, Laurențiu Costache, îi invită pe locuitorii orașului să participe, sâmbătă – 31 octombrie 2026, începând cu ora 15:00, la Festivalul Dovleacului, eveniment care va fi organizat la Centrul Cultural, inaugurat luna trecută. Programul include muzică, jocuri, surprize și concursuri de sculptat dovleci.
„Dragi părinți și bunici, vă invit să veniți alături de cei mici și să ne bucurăm împreună de zâmbetele și creativitatea copiilor noștri! Am pregătit activități în special pentru copiii din clasele primare, dar îi așteptăm cu drag pe toți cei care vor să ni se alăture.
Mă bucur să văd că Centrul Cultural devine, pe zi ce trece, un loc în care copiii se întâlnesc, creează și leagă prietenii. Este un lucru pe care ni-l dorim cu toții: să avem o comunitate cât mai apropiată, în care să ne facem timp și pentru bucuria de a fi împreună”, este mesajul transmis de primarul orașului Titu – Laurențiu Costache.
ACTUALITATE
Moș Crăciun a trecut, în turul său de pregătire, pe la Hotel Peștera Wellness & Spa din Bucegi

Moș Crăciun și Clopoțica au făcut, zilele trecute, o vizită în Stațiunea turistică Peștera – Padina din Munții Bucegi. Și unde era mai nimerit să se oprească decât la Hotel Peștera Wellness & Spa?
Deplasarea a fost una de lucru, premergătoare Sărbătorilor de Crăciun și Anul Nou. Moșul se antrenează intens pentru maratonul pe care o să-l facă peste două luni cu întregul său alai și a promis că va ține permanent legătura cu partenerii de la Peștera Wellness & Spa și cu oaspeții lor, în special cei mai mici, prin video.
Moș Crăciun și Clopoțica le-a mulțumit minunatelor gazde: patronii hotelului, Dana și Valentin Calcan, managerului Oana Voicu și întregii familii care își desfășoară activitatea la Peștera Wellness & Spa din Bucegi, singurul hotel de cinci stele din județul Dâmbovița.
ACTUALITATEacum 6 zileCamera de Comerț Dâmbovița și Universitatea „Valahia” din Târgoviște organizează ediția a III-a a Târgului de Cariere
ACTUALITATEacum 6 zileTârgoviște. A plecat la ceruri fostul consilier municipal Ilie Valentin. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
SOCIALacum 7 zileȘoferul microbuzului vinovat de accidentul cu doi morți și 18 răniți a fost reținut
ACTUALITATEacum o săptămânăDâmbovița: Un singur candidat a picat examenul scris pentru director de școală
ACTUALITATEacum 4 zileSingurul veteran de război în viață din județul Dâmbovița, cinstit cum se cuvine de Ziua Armatei Române
ACTUALITATEacum 3 zileTrofeul „Crizantema de Aur” 2026 a fost câștigat de Soledad Baciu, o tânără interpretă de 19 ani din Chișinău
Dâmboviţaacum 3 zileTrei tineri au intrat cu mașina într-un stâlp, în comuna Braniștea
Dâmboviţaacum o săptămânăAccident cu două victime pe DJ 702B, în satul Ungureni


























