POLITIC
Ponta îi recomandă premierului Dăncilă să oprească hoţia şi prostia impusă de baronii locali!
Victor Ponta, preşedintele partidului Pro România, solicită premierului Viorica Dăncilă să meargă la Târgu Jiu şi să dezamorseze situaţia existentă la Compania Energetică Oltenia.
De asemenea, îi recomandă „să oprească hoţia şi prostia impusă de politrucii şi baronii locali, să îi dea pe mâna Parchetului pe directorii care au furat şi au minţit, să le ceară iertare minerilor pentru jaful şi insultele din ultima perioadă, să ia măsuri imediate şi serioase pentru ca producţia de energie pe cărbune să se reia în România şi importurile masive de energie scumpă din Ungaria şi Cehia să înceteze”.
Susţine Ponta că specialiştii au fost îndepărtaţi şi au fost numiţi în funcţii clienţii politici ai actualei puteri.
„Au falsificat raportările ca să arate că au profit (deşi făceau pierderi uriaşe), au minţit asupra stocurilor de rezerve de cărbune pentru iarnă (care, iată, că se termină la jumătatea lunii ianuarie), au angajat toate pilele şi relaţiile de la partid pe salarii uriaşe şi i-au lăsat să moară de foame pe minerii din cariere, au oprit toate investiţiile în retehnologizare”, a scris Ponta pe pagina de Facebook.
Premierul Viorica Dăncilă a trimis, astăzi – 17 ianuarie 2019, Corpul de control la Complexul Energetic Oltenia – S.A., pentru a verifica în ce măsură au fost respectate prevederile legale privind regulile de guvernanță corporativă; modul de stabilire și acordare a drepturilor de natură salarială pentru personalul societății; respectarea normelor de sănătate și securitate în muncă; exploatarea resurselor minerale și constituirea stocurilor, precum şi realizarea programelor anuale de investiții și dezvoltare.
Dâmboviţa
Senatorul Titus Corlățean candidează pentru funcția de secretar general adjunct al Consiliului Europei
Senatorul PSD de Dâmbovița Titus Corlățean, presedintele Comisiei de Politică Externă din cadrul Senatului României, ilustru diplomat, și-a depus candidatura pentru poziția de secretar general adjunct al Consiliului Europei. A precizat Corlățean că a reflectat mult înainte de a lua această decizie pentru care și-au anunțat sprijinul și autoritățile române.
„Am primit și sprijinul autoritătilor române. Marturisesc că, având în vedere diferențele politico-ideologice, nu prea mă asteptam, a fost o surpriză plăcută. Le mulțumesc”, a precizat Titus Corlățean.
A mai spus senatorul că este vorba de o competiție, și nu una simplă. Nu este nimic bătut în cuie.
„Azi s-a finalizat termenul de depunere a candidaturilor pentru această poziție importantă în cadrul Organizației de la Strasbourg. Pot spune că sunt mai multe candidaturi, susținute de guverne ale unor state influente din Europa de Vest. Nu am însă rezerve să intru in aceasta competitie, am argumentele mele profesionale, care înseamnă pe scurt aproape 32 de ani de carieră în domeniul politicii externe, pentru România, în relațiile europene, transatlantice si pe un plan multilateral mai larg, din care 29 de ani în legătură directă cu instituțiile, funcționarea și competențele Consiliului Europei (democrație, stat de drept, drepturile omului). Vom vedea dacă argumentele de carieră si profesionale vor prevala sau cele de influență statală ori de altă natură..Oricum, este o oportunitate importantă si pentru România, dacă ea se va materializa”, a precizat Titus Corlățean.
Și totuși, în finalul anunțului său pe pagina de Facebook, spune Titus Corlățean că nu are prea multe așteptări la sprijin și solidaritate din partea reprezentanților statului român, așa cum se întâmplă în cazul altor națiuni care sunt alături de cei care tind spre demnități europene importante.
„Pun în mâna Domnului ce va urma, iar eu îmi voi face partea. Indiferent de rezultat”.
POLITIC
Victor Ponta critică decizia Guvernului Bolojan a reduce bugetul pentru Sănătate și Educație
Aprobarea bugetului de stat cât mai rapid, cu toate lacunele pe care le conține, cu amendamente sau nu, este un rău necesar. În lipsa acestuia, țara se blochează. Instituțiile statului vor funcționa la nivel de avarie. Reprezentanții Partidului Social Democrat sunt nemulțumiți din cauza faptului că propunerile pe care le-au înaintat cu privire la Pachetul de Solidaritate socială și măsurile de relansare economică nu au fost luate în seamă. Duminică, social democrații vor decide, în cadrul Consiliului Național, dacă mai rămân la guvernare și dacă votează bugetul așa cum a fost structurat de actualul Guvern de Coaliție.
Deputatul Victor Ponta, fost premier al României și fost lider al PSD, atrage atenția asupra faptului că, dacă propunerile Guvernului rămân așa, în 2026, noi, toți românii, ne vom îndatora în plus cu 135 de miliarde de lei, adică aproximativ 26 de miliarde de euro. La această sumă, spune Ponta, se vor mai adauga dobânzi de încă 1,5 miliarde de euro pe an.
„Toate acestea în condițiile în care au crescut TVA-ul și toate taxele, pensiile nici măcar nu sunt actualizate cu inflația, iar o mulțime de investiții au fost blocate.
Am dreptul să critic, pentru că timp de patru ani am arătat că în România se poate și altfel. În 2026, banii pentru Educație și Sănătate se reduc. Nu doar eu spun acest lucru: niciun guvern al României după 2012 nu a mai redus vreodată fondurile pentru Educație și Sănătate, iar în Uniunea Europeană astfel de decizii sunt extrem de rare.
Dincolo de propaganda useriștilor, a hienelor și a “heringilor” stricați și puțitori, oamenii simt că mergem într-o direcție greșită. Este de datoria mea să vă prezint datele concrete și să vă reamintesc că se poate și altfel”, a scris, pe pagina sa de Facebook, Victor Ponta – deputat de Dâmbovița.
-
Dâmboviţaacum 7 zileUPDATE: Agresiunea din Crevedia s-a petrecut în mijlocul drumului, sub privirile șoferilor
-
ACTUALITATEacum o săptămânăHotel Peștera Wellness & Spa din Bucegi, parte dintr-o poveste a celebrei emisiuni „Visuri la cheie”
-
Dâmboviţaacum o săptămânăDoi copii de 11 ani tâlhăriți pe un bulevard din Târgoviște
-
Dâmboviţaacum o săptămânăAccident rutier în centrul municipiului Târgoviște. Șofer nevinovat a ajuns la spital
-
ACTUALITATEacum 3 zileEmoție, inspirație și dialog autentic la Gala Leadership Feminin 2026, eveniment organizat de Camera de Comerț Dâmboviţa
-
Dâmboviţaacum 7 zileUPDATE. Bărbatul din Crevedia înjunghiat de un vecin a decedat!
-
SOCIALacum o săptămânăFată de 13 ani, obligată să se prostitueze. A fost racolată printr-o aplicație de mesagerie online
-
Giurgiuacum 7 zileFostă directoare de școală, reținută pentru delapidare. Prejudiciul este 94.000 de lei















