POLITIC
Orban, bun de plată fiindcă i-a luat-o gura pe dinainte!

Ludovic Orban, preşedinte al PNL şi fost lider, în două rânduri, dar fără mari realizări, al filialei liberale dâmboviţene, a dat-o în bară. Fiindcă i-a luat-o gura pe dinainte, fără să deţină dovezi palbile, are de dat o grămadă de bani unui deputat PSD.
Orban a fost dat în judecată de social-democratul Iulian Iancu, după ce a afirmat că demnitarul PSD este omul ruşilor, mai precis, că face jocurile companiei „Gazprom”. Tribunalul Bucureşti, după ce a audiat părţile şi a verificat toate probele depuse la dosar, a decis ca Ludovic Orban să-i plătească lui Iulian Iancu daune morale de 20.000 de lei.
Şeful PNL s-a arătat deranjat de hotărârea dată de judecători, spunând că va declara apel, ba chiar va prezenta documente suplimentare. Orban nu înţelege de ce a fost condamnat să plătescă drept daune civile atâţia bani pentru o declaraţie politică. Uite că se poate, când vorbeşti fără să ai argumentul la tine!
Dâmboviţa
PSD Dâmbovița a continuat conferințele de alegeri în filialele locale

În ultimele zile, reprezentanții conducerii Partidului Social Democrat Dâmbovița, în frunte cu președintele acestei structuri, Corneliu Ștefan, s-au aflat în localitățile Uliești, Dragodana, Morteni și Petrești, unde s-au desfășurat conferințe de alegeri a coordonatorilor filialelor locale PSD.
De precizat că, luna viitoare, potrivit calendarului stabilit de liderul Corneliu Ștefan, urmează să se desfășoare conferința județeană de alegeri la PSD Dâmbovița.
Așa cum se procedează la astfel de întâlniri, reprezentanții conducerii filialei județene au dialogat cu membrii și simpatizanții prezenți la aceste adunări, despre activitatea politică și despre realităților sociale și economice din județ și din țară. Au discutat despre ceea ce trebuie întreprins pentru ca lucrurile să intre pe un făgaș normal, despre direcția în care social democrații trebuie să meargă mai departe.
„Alegerile interne reprezintă un moment important pentru fiecare organizație din PSD Dâmbovița. Înseamnă oameni noi în echipă, obiective asumate și, mai ales, responsabilitate pentru munca de acum înainte”, a precizat Corneliu Ștefan, prim-vicepresedinte PSD la nivel central.
În urma votului dat de membrii organizațiilor PSD comunale, au fost aleși ca lideri Victor Călinescu – la Uliești, Vali Runcu – la Petrești și primarii Gheorghe Sandu – la Dragodana și Ionel Olteanu Lalu – la Morteni.
„Îi felicit pentru încrederea primită și le doresc succes. Urmează o perioadă în care trebuie să fim prezenți, să ascultăm cât mai mult oamenii și să lucrăm constant în fiecare comunitate. 2028 se pregătește de acum, prin fiecare echipă și fiecare organizație locală”, a transmis președintele PSD Dâmbovița, la finalul acestor conferințe de alegeri.
Dâmboviţa
Deputat Aurelian Cotinescu: Demersul AUR de demitere a președintelui Nicușor Dan este periculos pentru siguranța statului

Aurelian Cotinescu, deputat PNL de Dâmbovița, consideră că demersul inițiat de reprezentanții AUR, ce are ca scop demiterea președintelui României, Nicușor Dan, tocmai acum, într-o perioadă deosebit de dificilă pentru țara noastră din punct de vedere economic și politic, ne crează numai deservicii în plan extern. A spus Aurelian Cotinescu într-o emisiune TV că o nouă criză politică, generată de acțiunea AUR de demitere a șefului statului, poate duce la erodarea încrederii investitorilor. De asemenea, ar putea fi afectată și evoluția monedei naționale, ducând cu siguranță la costuri mai mari, care vor fi suportate de cetățeni. A mai precizat deputatul PNL că o Românie vulnerabilă economic și instabilă din punct de vedere politic ar putea avantaja Rusia, ducând până la afectarea capacitatea țării noastre de a putea menține sprijinul pentru Ucraina.
,,Se discută foarte intens despre demiterea președintelui României. Cred că acest aspect este deosebit de periculos în primul rând pentru siguranța statului român și pentru viitorul României. Văd că AUR apasă foarte mult această pedală, a demiterii președintelui, și mă gândesc totuși că, dacă vor să demită președintele, înseamnă că, după ce au demis împreună cu PSD Guvernul Bolojan, acum vor demite și președintele.
Cui folosește această mișcare? Folosește României? Cu siguranță nu, pentru că românilor, care vor plăti 1 euro la 6 lei, care vor plăti energia mult mai scumpă, cu toate problemele actuale amplificate, le va fi mult mai greu în lunile următoare, în anii care vin. În privința imaginii României față de partenerii străini, față de investitori, nu vom mai avea niciun cuvânt de spus.
Cui folosește acest aspect? Doar Rusiei, atât și nimic mai mult. În momentul în care România va deveni vulnerabilă, atunci Ucraina nu mai poate fi aprovizionată prin România. Țara noastră reprezintă nodul pivot al NATO și al Uniunii Europene, pe această graniță de est a UE. Dacă noi am ajuns ca, în România, să ne punem problema de cum sprijinim Rusia prin măsurile pe care le luăm împotriva unui președinte ales și împotriva unor propuneri ministeriale. Dacă noi vom face doar această politică, înseamnă că suntem fără de viitor”, a precizat Aurelian Cotinescu – deputat PNL Dâmbovița, în cadrul unei emisiuni TV.
Dâmboviţaacum o săptămânăSenator Ciprian Iacob: Ani întregi, USR a folosit sperietoarea că vin rușii ca armă politică. DIICOT a descoperit pro-ruși tocmai la USR!
ACTUALITATEacum o săptămânăAnul universitar la Târgoviște s-a deschis cu inaugurarea Bibliotecii și punerea pietrei de temelie pentru biserica din Campus
ADMINISTRAŢIEacum 4 zilePrimăria Târgoviște deschide la 1 noiembrie 2026 centrul de colectare gratuită a deșeurilor construit în zona Oțelinox
ACTUALITATEacum 3 zileOcol silvic privat a tăiat lemne ilegal și a încărcat date false în aplicația SUMAL
Argeșacum 2 zileAngajații unei companii de transport feroviar furau combustibil și pontau în fals prezența la serviciu
ACTUALITATEacum 2 zileMiss Universe Finlanda, Veera Grönlund, a venit la Răcari. Află aici motivul!
ACTUALITATEacum o săptămână500 de participanți din 19 țări, prezenți în Dâmbovița la exercițiul de pregătire „Carpathian Blue Shield 2026″
Dâmboviţaacum 5 zileTârgovişte. Biciclistul lovit de un autoturism pe Calea Domnească a decedat


























