Connect with us

Argeș

Firme celebre, parte civilă într-un dosar cu îmbrăcăminte şi încălţăminte contrafăcute!

Publicat

pe

FOTO ARHIVĂ (Sursa: ITPF Giurgiu)

Patroana unui magazin din oraşul Mioveni, judeţul Argeş, a dat de belea. Femeia a fost acţionată în instanţă de celebrele companii de vestimentaţie şi articole sportive Adidas, Puma şi Lacoste. pentru că, în spaţiul comercial pe care îl deţinea, vindea încălţăminte şi haine contrafăcute, dar care purtau mărcile respectivelor concerne, i se cer acum daune de mii de euro.

Ramona F. a fost acuzată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti de săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată. Neregulile au ieşit la iveală în urma unui control efectuat de poliţişti în magazinul pe care îl deţinea, unde au fost descoperite sute de articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte ce purtau siglele unor mărci consacrate.

La data descinderii, patroana nu a putut prezenta oamenilor legii documente din care să reiasă autenticitatea şi calitatea produselor. În faţa magistraţilor care s-au ocupat de anchetă, a mărturisit că nu are nici un contract de colaborare cu celebrele firme. Pentru fapta comisă, riscă închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă. Procesul se va declanşa luna viitoare, la Judecătoria Piteşti.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Au fost testate sistemele de securitate la incendiu din tunelul Curtea de Argeș, de pe Autostrada Sibiu – Pitești

Publicat

pe

Pompierii din Argeș au participat, astăzi – 4 noiembrie 2026, alături de reprezentanți ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, la activitățile de testare a sistemelor de securitate la incendiu din tunelul Curtea de Argeș, parte a Autostrăzii Sibiu – Pitești, Secțiunea 4 Tigveni – Curtea de Argeș, organizate de către Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Potrivit ISU Argeș, activitățile au urmărit verificarea funcționalității principalelor instalații și echipamente destinate prevenirii și gestionării situațiilor de urgență, respectiv:
– sistemul de ventilare pentru evacuarea fumului;
– camera pompelor;
– nișele hidranților, inclusiv verificarea presiunii necesare în instalații;
– pasajele de evacuare de urgență pentru pietoni;
– pasajele destinate accesului vehiculelor de intervenție și evacuării pietonilor.

„Totodată, activitățile au inclus pregătirea pentru exercițiul de simulare a unui incendiu în tunel, programat pentru data de 11 noiembrie 2026. În acest sens, au fost analizate planul de intervenție și mijloacele necesare desfășurării exercițiului, urmărindu-se stabilirea modului de acțiune și coordonarea forțelor participante în cazul unei astfel de situații. Astfel de activități sunt esențiale pentru verificarea funcționării sistemelor de siguranță, familiarizarea personalului cu particularitățile obiectivului și consolidarea capacității de răspuns în cazul producerii unor situații de urgență”, ne informează ISU Argeș.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Argeș

Femeie de 79 de ani a fost găsită decedată într-un cămin de apometru

Publicat

pe

Foto cu caracter ilustrativ

O femeie de 79 de ani a fost găsită decedată, în această dimineață, decedată într-un cămin de apometru. S-a întâmplat în comuna Uda , județul Argeș – sat Bărănești.

La fața locului au fost alocate două echipaje de intervenție, unul de pompieri și unul medical, de la Serviciul Județean de Ambulanță Argeș, însă, din păcate, nu au mai putut face nimic pentru bătrâna care era căzută în bazinul plin un apă.

Polițiștii trebuie acum să stabilească împrejurările în care a avut loc acest accident.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite