Connect with us

ACTUALITATE

Peste 87 de mii de persoane au vizitat Peştera Ialomiţei în 2018

Publicat

pe

Foto: Adevărul

Conducerea Complexului Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte combate declaraţia fostului senator de Dâmboviţa Valentin Calcan, cum că la Peştera Ialomiţei din Bucegi au fost anul trecut mai mulţi vizitatori decât la toate muzeele judeţul Dâmboviţa. Afirmaţia nu s-a dorit a fi una tendenţioasă, ci doar în sprijinul ideii că Staţiunea Turistică Peştera-Padina are potenţial şi trebuie sprijinită de autorităţi.

Datele statistice, aşa cum ne-au fost transmise de Complexul Naţional „Curtea Domnească” Târgovişte arată astfel:
– În anul 2016, numărul vizitatorilor înregistraţi la Peştera Ialomiţei a fost de 137.217, iar la muzeele dâmboviţene a fost de 184.657.
– În anul 2017, numărul vizitatorilor înregistraţi la Peştera Ialomiţei a fost de 139.844, iar la muzeele dâmboviţene a fost de 196.082.
– În anul 2018, numărul vizitatorilor înregistraţi la Peştera Ialomiţei a fost de 87.766, iar la muzeele dâmboviţene a fost de 206.791.

„Precizăm faptul că, niciodată numărul vizitatorilor înregistraţi la Peştera Ialomiţei, de la inaugurarea din 2015 până în prezent, nu a fost mai mare decât la toate muzeele din judeţ, fară a face referire la cele aflate în administrarea Arhiepiscopiei Târgovişte, Inspectoratului Judeţean de Poliţie Dâmboviţa şi altor entităţi muzeale”, se mai arată în comunicatul remis de Complexul Naţional „Curtea Domnească” Târgovişte.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Parc fotovoltaic, inaugurat în orașul Titu. O investiție cu impact pe termen lung

Publicat

pe

Primarul orașului Titu, Laurențiu Costache, a participat astăzi, 19 iunie 2026, alături de reprezentanții administrației publice locale la inaugurarea parcului fotovoltaic Titu. Este vorba de o investiție privată importantă, realizată de compania Enery.

„Acest proiect demonstrează că Titu este un oraș atractiv și sigur pentru investitori, un loc în care administrația locală și mediul de afaceri pot colabora pentru dezvoltarea unor investiții serioase, cu impact pe termen lung”, a precizat primarul Laurențiu Costache.

Parcul fotovoltaic de la Titu are o capacitate instalată de 54 MW și reprezintă un pas important către dezvoltarea, modernizarea și utilizarea surselor de energie regenerabilă.

„Le mulțumesc reprezentanților Enery pentru încrederea acordată comunității noastre și pentru alegerea orașului Titu pentru realizarea acestei investiții. Felicitări tuturor celor implicați în acest proiect! Îmi doresc ca această investiție să fie un semnal clar că Titu este deschis dezvoltării și pregătit să primească noi investitori care să contribuie la crearea de locuri de muncă, la creșterea economiei locale și la construirea unui viitor mai bun pentru comunitatea noastră”, a mai spus Laurențiu Costache.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Elevii Școlii Dora Dalles, din Bucșani, în vizită la Parlamentul României

Publicat

pe

Deputatul PNL Aurelian Cotinescu a fost astăzi, 17 iunie 2026, gazdă pentru un grup de 55 de elevi și cadre didactice de la Școala „Dora Dalles” din Bucșani, județul Dâmbovița, care au vizitat Parlamentul României.

„În discuția cu elevii, i-am îndemnat să învețe, să își respecte profesorii, să fie perseverenți și să își urmeze visurile. Le-am spus că România are nevoie de tineri bine pregătiți, care să reușească în plan profesional prin muncă și seriozitate, iar mai târziu să se implice în viața publică și să contribuie la schimbarea în bine a comunităților lor și a țării noastre”, a precizat deputatul Aurelian Cotinescu.

Parlamentarul liberal a mulțumit pentru implicare și dedicarea cu care contribuie la educația noilor generații, primarului comunei Bucșani, Alin Suțoiu, profesorului Corina Sandu, directorului Școlii Gimnaziale din comună și inspectorului școlar Sorina Toma.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite