Connect with us

ACTUALITATE

Voi lupta pentru ca bolnavii de cancer să aibă şanse maximale de a învinge afecţiunea!

Publicat

pe

Carmen Holban, deputat PSD de Dâmboviţa, şi-a înscris ca prioritate în agenda de lucru a primului său mandat în Parlamentul României îmbunătăţirea cadrului legislativ în domeniul sănătăţii, având în vedere că, din punct de vedere profesional, a activat în acest sector de activitate.

Ieri – 4 februarie, cu ocazia Zilei mondiale de luptă împotriva cancerului, parlamentara a punctat, încă o dată, că va acţiona pentru ca drepturile pacienţilor, în special ale celor care suferă de această maladie, să fie respectate, pentru a avea şanse maximale de a învinge afecţiunea.

Când vine vorba de problematica oncologică, spune deputata Carmen Holban, este nevoie ca toţi factorii de decizie să acţioneze concertat pentru ca bolnavii să aibă acces egal la cele mai noi terapii, este nevoie să fie promovate cele mai noi şi eficiente metode de a combate cancerul şi, în acelaşi timp, este obligatoriu să crească gradul de informare a opiniei publice.

„Potrivit Legii 274/2015, privind declararea Zilei de luptă împotriva cancerului, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi organizaţiile nonguvernamentale pot acorda sprijin material şi financiar pentru organizarea de evenimente dedicate creşterii nivelului de educaţie sanitară şi a gradului de conştientizare în ceea ce priveşte această maladie”, a precizat Carmen Holban – deputat PSD de Dâmboviţa, membru în Comisia pentru sănătate şi familie.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Elevii Școlii Dora Dalles, din Bucșani, în vizită la Parlamentul României

Publicat

pe

Deputatul PNL Aurelian Cotinescu a fost astăzi, 17 iunie 2026, gazdă pentru un grup de 55 de elevi și cadre didactice de la Școala „Dora Dalles” din Bucșani, județul Dâmbovița, care au vizitat Parlamentul României.

„În discuția cu elevii, i-am îndemnat să învețe, să își respecte profesorii, să fie perseverenți și să își urmeze visurile. Le-am spus că România are nevoie de tineri bine pregătiți, care să reușească în plan profesional prin muncă și seriozitate, iar mai târziu să se implice în viața publică și să contribuie la schimbarea în bine a comunităților lor și a țării noastre”, a precizat deputatul Aurelian Cotinescu.

Parlamentarul liberal a mulțumit pentru implicare și dedicarea cu care contribuie la educația noilor generații, primarului comunei Bucșani, Alin Suțoiu, profesorului Corina Sandu, directorului Școlii Gimnaziale din comună și inspectorului școlar Sorina Toma.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Modalitățile de plată a facturilor către Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița

Publicat

pe

În vederea facilitării procesului de achitare a facturilor aferente serviciilor de alimentare cu apă potabilă și canalizare, Compania de Apă Târgoviște-Dâmbovița S.A. recomandă utilizarea modalităților de plată care permit efectuarea rapidă și eficientă a tranzacțiilor, evitând, totodată, aplicarea unor eventuale comisioane suplimentare pentru procesarea plăților.

Clienții Companiei de Apă Târgoviște-Dâmbovița S.A. au la dispoziție următoarele modalități de plată:

– Prin ordin de plată, în oricare dintre conturile bancare ale companiei deschise la: Banca Transilvania, Exim Banca Românească, BCR, UniCredit, ING, BRD, Raiffeisen Bank, CEC Bank și Trezorerie. Codurile IBAN aferente plății facturilor sunt disponibile în partea stângă a facturii emise de companie.

– Online, cu card bancar, prin intermediul portalului clienți disponibil pe site-ul companiei, pentru utilizatorii care și-au creat cont: https://portal.catd.ro.

– Cu numerar, la centrele de încasare ale Companiei de Apă Târgoviște-Dâmbovița S.A. din localitățile Târgoviște, Găești, Pucioasa, Fieni, Moreni și Titu.

– Prin serviciul de debit direct (Direct Debit), disponibil prin intermediul instituțiilor bancare la care clienții dețin conturi.

CATD informează că rămân disponibile și plățile efectuate prin intermediul aparatelor de încasare amplasate în incinta magazinelor. În cazul acestor tranzacții, eventualele comisioane percepute pentru procesarea plății vor fi suportate de către client.

De asemenea, Compania de Apă Târgoviște-Dâmbovița S.A. încurajează clienții să își creeze un cont pe platforma online a companiei, accesând secțiunea Portal Clienți de pe site-ul https://catd.ro. Utilizarea portalului reprezintă o soluție modernă și eficientă, oferind acces rapid la facturile emise, precum și posibilitatea achitării acestora într-un mod simplu și sigur, fără deplasarea la centrele de încasare.

Vă asigurăm că depunem permanent eforturi pentru îmbunătățirea serviciilor oferite și pentru facilitarea interacțiunii cu clienții noștri.

BIROUL DE PRESĂ AL COMPANIEI DE APĂ TÂRGOVIȘTE DÂMBOVIȚA SA

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite