Dâmboviţa
PSD Dâmboviţa decide, sâmbătă, soarta politică a preşedintelui CJ Daniel Comănescu

Mâine, 9 februarie 2019, de la ora 11:00, la sediul PSD Dâmboviţa, se va desfăşura şedinţa Comitetului Executiv Judeţean, for colectiv de conducere alcătuit din parlamentari, primari, consilieri judeţeni, preşedinţi de organizaţii, membri ai Biroului Permanent Judeţean.
Dezbaterile, care vizează problemele interne de partid, pregătirea pentru europarlamentare şi analizarea activităţii de până acum, vor fi conduse de preşedinta interimară a filialei, ministrul Rovana Plumb.
În cadrul întâlnirii, vor fi numiţi, prin vot, deschis sau secret, cei care vor conduce organizaţia până la Conferinţa Judeţeană de alegeri, care se va desfăşura după toate probabilităţile în luna martie 2019.
Tot în plenul acestei adunări de partid, va fi pus în discuţie şi preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Daniel Comănescu.
Cel mai probabil actualul şef al judeţului va fi exclus din partid, ca urmare a faptului că a refuzat, deşi i se cere de mai multă vreme, să-şi dea demisia din înalta funcţie. Conform noilor calcule interne, postul de preşedinte CJ trebuie să-i revină lui Alexandru Oprea, reintrodus în Biroul Permanent Judeţean al PSD.
Dâmboviţa
Vlădeni. S-a urcat la volan fără permis și s-a răsturnat în șanț

Accident rutier, aseară – 6 noiembrie 2026, în jurul orei 20:45, în afara localității Vlădeni, județul Dâmbovița. Polițiștii au stabilit că un tânăr, de 20 de ani, din comuna Vlădeni, în timp ce conducea un autoturism pe DC 25A, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-a răsturnat în afara părții carosabile.
În urma accidentului, conducătorul auto a fost rănit, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. Acesta nu a putut fi testat alcoolscopic, fiindu-i prelevate mostre biologice în vederea depistării consumului de alcool.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că șoferul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul a fost luat de la un bărbat, de 32 ani, din comuna Vlădeni, fără acordul acestuia.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și furt în scop de folosință.
Dâmboviţa
O mașină a ars ca o torță pe strada Principală din Văcărești

O mașină a luat oc, în această dimineață, în jurul orei 07:45, pe strada Principală din comuna Văcărești, județul Dâmbovița și a ars ca o torță. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.
La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgoviște cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD.
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăCJ Dâmboviţa vrea să modernizeze singur drumul din munte. S-a transmis o nouă solicitare la Prahova
ACTUALITATEacum 6 zileCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
Dâmboviţaacum 3 zilePatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăConsiliul Județean Dâmboviţa finanțează rețeaua de aducțiune apă în comuna Râul Alb
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăProiecte importante pentru Târgoviște, puse în practică în asociere cu CJ Dâmboviţa
ACTUALITATEacum 3 zileȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
ACTUALITATEacum o săptămânăMinistrul Muncii a vizitat centrele sociale recent construite în județul Dâmbovița
SOCIALacum 7 zileA lovit un om cu mașina și l-a abandonat în șanț. Victima a fost găsită după 12 ore și a decedat la spital


























