SOCIAL
Incendiile de vegetaţie crează deja probleme! Ţine cont de sfaturile pompierilor!

Zilele cu soare din ultima perioadă i-au scos pe oamenii de la ţară la activităţi de curăţenie a terenurilor agricole. Din păcate, unii dintre ei dau dovadă de inconştienţă, lăsând focul nesupravegheat, astfel că pompierii militari au avut deja, deşi, calendaristic, suntem în plină iarnă, de numeroase incendii de vegetaţie.
În acest context, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Șerban Cantacuzino” al judeţului Prahova reaminteşte cetăţenilor faptul că, în cazul incendiilor de vegetaţie uscată, pericolul mare îl reprezintă nerespectarea distanţelor de siguranţă faţă de locuinţe, anexe gospodăreşti, depozite de furaje, păduri, plantaţii, reţele electrice, reţele de telefonie, sonde, conducte ce transportă gaze şi lichide combustibile, căi de circulaţie, fapt ce, în unele situaţii, a generat pe lângă pagube materiale şi efecte cum ar fi scoaterea din funcţiune a instalaţiilor electrice, de telefonie ori a afectat desfăşurarea în bune condiţii, a circulaţiei rutiere, periclitând siguranţa participanţilor la trafic.
Arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale se execută cu respectarea următoarelor prevederi generale:
• condiţii meteorologice fără vânt;
• colectarea în grămezi a resturilor vegetale în cantităţi astfel încât arderea să poată fi controlată;
• executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier/construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produse petroliere ori alte bunuri materiale combustibile;
• curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de 5 metri;
• desfăşurarea arderii numai pe timp de zi;
• asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii;
• supravegherea permanentă a arderii;
• stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii;
• interzicerea acoperirii cu pământ a focarelor.
În zona de siguranţă a căii ferate, vegetaţia uscată şi resturile vegetale se curăţă obligatoriu de către proprietarii de drept ai terenurilor.
Zona de siguranţă a drumurilor naţionale şi judeţene se curăţă obligatoriu de vegetaţia uscată şi resturile vegetale de către administratorii acestora şi, după caz, de proprietarii de drept ai terenurilor.
Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 1000 lei la 2500 lei, conform HGR nr. 537/2007 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor, următoarele fapte:
• arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără obţinerea permisului de lucru cu foc şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi;
• amenajarea locurilor pentru utilizarea focului deschis în condiţii şi la distanţe care favorizează propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii şi alte vecinătăţi.
Argeș
Clipe de groază la Bazinul de înot din Ștefănești, Argeș. Un copil de 10 ani a rămas fără un deget în timp ce se afla în apă!

Un grav incident s-a petrecut, ieri – 27 octombrie 2026, la bazinul de înot din cadrul Complexului Sportiv din orașul Ștefănești, județul Argeș.
Un copil de 10 ani a rămas fără un deget, în timp ce se afla în bazinul de înot. Din primele informații, copilul se juca în apă, lângă scara de acces în bazin, în momentul în care i-a fost secționat degetul mic de la mâna dreaptă. Din primele informații reiese că cineva ar fi călcat pe treptele scării, iar degetul băiatului ar fi fost prins în zona nefinisată a acesteia.
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești au demarat cercetările pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs nedoritul inccident. În cauză a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Copilul a fost transportat la Spitalul de Pediatrie din Pitești, unde medicii l-au stabilizat. Ulterior, a fost transferat la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din București, la Secția Chirurgie Plastică. Degetul micuțului a fost pus imediat în gheață de personalul complexului sportiv. Acum, medicii de la „Grigore Alexandrescu” încearcă să îl salveze.
Argeș
S-a dat peste cap cu mașina din cauza vitezei. Șoferul a fost găsit încarcerat

Pompierii argeșeni au intervenit astăzi, 27 octombrie 2026, la un accident rutier în comuna Albota, satul Cerbu. A fost vorba despre un autoturism care, din cauza vitezei neadaptate la condițiile de drum, s-a răsturnat pe partea carosabilă.
Militarii au fost nevoiți să folosească echipamentele de descarcerare pentru scoaterea șoferului din habitaclu. Victima, conștientă, acuza dureri la coloana cervicală. După acordarea primului ajutor medical la fața locului, bărbatul a fost transportat la spital.
ACTUALITATEacum 7 zileCamera de Comerț Dâmbovița și Universitatea „Valahia” din Târgoviște organizează ediția a III-a a Târgului de Cariere
ACTUALITATEacum o săptămânăTârgoviște. A plecat la ceruri fostul consilier municipal Ilie Valentin. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
SOCIALacum o săptămânăȘoferul microbuzului vinovat de accidentul cu doi morți și 18 răniți a fost reținut
ACTUALITATEacum o săptămânăDâmbovița: Un singur candidat a picat examenul scris pentru director de școală
ACTUALITATEacum 5 zileSingurul veteran de război în viață din județul Dâmbovița, cinstit cum se cuvine de Ziua Armatei Române
ACTUALITATEacum 4 zileTrofeul „Crizantema de Aur” 2026 a fost câștigat de Soledad Baciu, o tânără interpretă de 19 ani din Chișinău
Dâmboviţaacum 3 zileTrei tineri au intrat cu mașina într-un stâlp, în comuna Braniștea
Dâmboviţaacum o săptămânăAccident cu două victime pe DJ 702B, în satul Ungureni


























