Connect with us

Dâmboviţa

Radu Popa, fost deputat: Primarul Gabriel Sandu este un model de conducător în administraţia publică!

Publicat

pe

Fostul deputat PSD, Radu Popa, actualmente membru în echipa de conducere a PSD Dâmboviţa, ţine la unitatea partidului, la aplecarea tuturor reprezentanţilor social-democraţi spre problemele vitale ale comunităţilor locale. Radu Popa este împotriva luptelor intestine, împotriva intereselor de grup care ar putea pune în pericol dezvoltarea judeţului, proiectele deosebit de importante aflate în derulare. În acest context, a luat poziţie faţă de atacurile media care îl vizează pe primarul comunei Voineşti, Dănuţ Gabriel Sandu, despre care spune că este un model de conducător în administraţia publică.

„Am constatat, în ultima vreme, o creștere a acțiunilor gândite să inhibe interesul șefilor din administrația publică pentru dezvoltarea localităților. Nu ştiu dacă e bine… În Dâmboviţa, sunt foarte multe obiective realizate pe fonduri europene, valoarea lor e foarte mare și oamenii trebuie să conștientizeze că, fără fondurile europene, comunitățile lor nu s-ar fi putut dezvolta, aşa cum sunt azi.

Însă, cred că ceea ce este mai important de subliniat aici nu sunt nici primarii și nici obiectivele pe fonduri. Aici, discutăm despre modalitatea de îmbunătățire și de ridicare a nivelului de trai în fiecare comună. Nu știu pe cine ajută dacă primarii, dintr-un motiv sau altul, s-ar teme să mai facă investiții şi nu mai lucrează pe fonduri, tocmai în judetul acesta.

În Dâmboviţa, au intrat cam 500 de milioane de euro doar din fonduri europene. Nu vreau să speculez mai mult, dar vreau să știe toată lumea că înțeleg toate jocurile politice și că niciodată nu mi-a fost frică să intru la joc.

Primarul Gabriel Sandu e un model de conducator în administratia publică şi nu are nevoie să îl apăr eu. Îl apără adevărul! Îl apără cei 20 de ani în administrație publică fără probleme în proiectele finantate de la buget sau din fonduri europene. Şi noi toţi ar trebui să sprijim primarii care au adus voturi pentru PSD, dar şi bunăstare pentru comunităţile lor.

Obstrucționarea primarilor înseamnă, în fond, blocarea investițiilor din fonduri guvernamentale sau europene, adică înseamnă să refuzăm o viață mai bună pentru români. Deja, România contribuie semnificativ la bugetul Uniunii Europene, iar noi ar trebui să gândim formule de sprijin pentru localități și pentru șefii administrației publice, cu atât mai mult cu cât ne confruntăm cu o criză acută a forței de muncă, ce agită și gripează firmele de construcții.

Media are toate drepturile din lume și eu sunt primul care protejez dreptul jurnaliștilor la informare, dar, totodată, nu trebuie uitat dreptul românilor de a beneficia de bunăstarea pentru care au plătit. Să nu vă miraţi dacă vom ajunge să avem bani, dar să nu avem firme care să facă lucrările.

Primarii și președinții de consilii județene trebuie înțeleși, ascultați și sprijiniți pentru că ei sunt cel mai aproape de oameni. Această vânătoare de vrăjitoare trebuie să înceteze!”, spune fostul deputat Radu Popa, membru în BPJ al PSD Dâmboviţa.

Cititi mai mult
Reclamă
1 Comment

1 Comment

  1. florin

    21 februarie 2019 at 18:30

    Radule tu ai devenit celebru cărându-i lui Dan Diaconescu geanta. Tu te pricepi la rahat că altceva nu ști să faci!

Leave a Reply

Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Atenție! Se oprește apa în comuna Lungulețu, pentru igienizarea rezervorului

Publicat

pe

Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița informează abonații din comuna Lungulețu că va întrerupe temporar furnizarea apei potabile, joi – 30 aprilie 2026, în intervalul orar 08:00-22:00, pentru igienizarea periodică a rezervorului.

Se recomandă ca, la reluarea furnizării apei în zona de aprovizionare afectată și până la emiterea rezultatelor monitorizării calității apei potabile, să nu se folosească apa pentru consumul uman, decât după limpezire și fierbere timp de 10 minute.

Rezultatele analizelor de laborator vor fi afișate pe site-ul Companiei de Apa Targoviste Dambovita, la adresa: catd.ro/tag/opriri-finalizate.

„Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vă asigurăm că echipele noastre depun toate eforturile necesare în vederea finalizării, în cel mai scurt timp, a lucrărilor de igienizare, pentru a reduce la minimum intervalul orar în care consumatorii sunt afectați de aceasyta întrerupere a furnizării apei potabile”, mai transmit reprezentanții Companiei de Apă Târgoviște Dâmbovița.

Cititi mai mult

Dâmboviţa

Ard două case și un garaj în Crevedia, județul Dâmbovița. Focul se manifestă pe 250 mp

Publicat

pe

Foto cu caracter ilustrativ

Incendiu violent, în această dimineață, în Crevedia, județul Dâmbovița. La sosirea echipajelor ISU, focul se manifesta la două case și un garaj, pe o suprafață de aproximativ 250 mp, la nivelul acoperișurilor. Din fericire, nu au fost identificate victime omenești.

La fața locului acționează pompierii din Cornești, Răcari și Bucuresti-Ilfov, cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și două echipaje SMURD. Misiunea este în dinamică. Vom reveni.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite