Connect with us

ACTUALITATE

Informaţii importante privind depunerea cererilor unice de plată în agricultură

Publicat

pe

FOTO ARHIVĂ (Sursa: https://www.viata-libera.ro)

De vineri – 1 martie, fermierii români sunt aşteptaţi, până în data de 15 mai, la Centrele APIA, pentru a depune Cererea unică de plată în cadrul Campaniei 2019, în ziua şi la ora la care au fost programaţi. În judeţul Dâmboviţa, s-a decis ca înştiinţarea să se facă prin afişare la primăria din fiecare localitate.

Atenţie! Fermierii vor depune la APIA o singură Cerere unică de plată, chiar dacă aceştia utilizează suprafeţe de teren în diferite localităţi sau judeţe!

Cererile se vor depune la Centrele județene APIA în cazul fermierilor care solicită o suprafaţă mai mare de 50 hectare teren agricol şi la centrele locale în cazul fermierilor care solicită o suprafaţă mai mică sau egală cu 50 hectare teren agricol. Arendatorul, concedentul, locatorul şi/sau comodantul nu beneficiază de plăţi pentru terenul/animalele arendat(e), concesionat(e) închiriat(e) și/sau împrumutate spre folosință.

„Reamintim că România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene, beneficiază de fonduri europene, prin aplicarea schemelor de plăţi/măsurilor de sprijin/ajutoarelor naționale tranzitorii, ca mecanisme de susţinere a producătorilor agricoli, respectiv:
– schema de plată unică pe suprafaţă (SAPS), plata redistributivă, plata pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu, plata pentru tinerii fermieri, plata pentru micii fermieri, schema de sprijin cuplat în sectorul vegetal și zootehnic,
– măsurile compensatorii de dezvoltare rurală: Măsura 10 – Agro-mediu şi climă, Măsura 11 – Agricultura ecologică, Măsura 13 – Plăţi pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau alte constrângeri specifice (PNDR 2014-2020),
– ajutoarele naţionale tranzitorii (ANT) care se acordă în sectorul vegetal şi zootehnic.

Din evidenţele statistice centralizate la APIA – Centrul Judeţean Dâmboviţa, aproximativ 24.500 de fermieri sunt aşteptaţi să solicite sprijin pentru o suprafaţă agricolă de 121.913,09 ha”, se arată într-un comunicat remis de APIA Dâmboviţa.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Cele mai bune firme de exercițiu din România, în concurs la Târgoviște

Publicat

pe

Astăzi – 19 mai 2026, se desfășoară la Târgoviște faza națională a concursului Business Plan dedicat elevilor de liceu, organizat de IMM România și Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic. Competiția reunește cele mai bune opt firme de exercițiu din țară, între care și cea a Colegiului Economic”Ion Ghica” Târgoviște. Acestea au fost selectate în cadrul unor etape regionale.

Deschiderea oficială a avut loc la ora 10:00, în prezența președintelui IMM România – Florin Jianu și a directorului Centrului Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic – Dalia Dărămuș. Au participat, de asemenea, președintele Consiliului Județean Dâmbovița – Corneliu Ștefan și primarul municipiului Târgoviște – Daniel Cristian Stan. Totodată, au răspuns invitației organizatorilor reprezentanți importanți ai mediului de afaceri și din educație, care le-au transmis elevilor mesaje de încurajare și felicitare, precum și sfaturi din experiența proprie.

Li s-a mai vorbit concurenților despre eșec și refuz, situații cu care se confruntă foarte des un antreprenor, dar despre care nu învață nimic în școală. Totodată, au fost informați că IMM România a promovat Legea SRL – Firme de exercițiu, care, odată ce va fi adoptată, le va permite liceenilor să-și înființeze firme de la vârsta de 16 ani, în anumite condiții. Cu alte cuvinte, generațiile viitoare de elevi vor putea trece de la afacerile simulate (firmele de exercițiu) la un business real.

Cât privește competiția în sine, elevilor implicați în cele opt firme de exercițiu calificate în etapa națională le-a fost comunicat faptul că juriul nu va puncta perfecțiunea, ci curajul, creativitatea, inovația și încrederea că ideea de afacere pe care o propun poate fi una de succes, deoarece punerea în practică face diferența dintre un visător și un antreprenor.

Evenimentul a fost moderat de Robert Similea – din partea IMM România, profesor la Universitatea din București. Vom reveni cu numele firmelor de exercițiu desemnate câștigătoare.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Urs văzut lângă Târgoviște, în Pădurea Priseaca

Publicat

pe

Foto cu caracter ilustrativ

Un urs a fost văzut, în această seară, cu puține minute înainte de ora 20:00, lângă Târgoviște, în Pădurea Priseaca. Potrivit unor șoferi aflați în trafic, sălbăticiunea a traversat DN72A, în zona fostului popas și s-a afundat în codri spre Valea Dâmboviței. Așadar, mare atenție!

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite