POLITIC
PND, un partid de furnicuţe care muncesc, deocamdată, pentru alţii!

Senatorul liberal Daniel Fenechiu, cel pe care îl vedem destul de des pe posturile naţionale tv luptându-se cu PSD-ul, a făcut astăzi o vizită-fulger în Dâmboviţa. Să nu crdeţi că a venit la invitaţia PNL. Nici vorbă! Demnitarul a sosit la chemarea lui Avram Iancu, liderul Partidului Naţional Democrat. PND este, până la urmă, partidul de suflet al lui Fenechiu, formaţiunea pe care a înfiinţat-o şi care l-a ajutat să obţină o funcţie de parlamentar, bineînţeles, pe listele PNL.
PND, chiar dacă nu s-a desprins din coada politicii româneşti, s-a dovedit o creaţie interesantă, un partid de furnicuţe, de rezerve pentru alte partide din partea dreaptă a politicii româneşti. Ideea era ca PND să cohabiteze de minune cu PNL, să se sprijine reciproc, să lupte împreună împotriva duşmanului politic comun care este PSD. Din păcate, nu s-a atins acest deziderat. Liderii locali şi judeţeni ai partidului fie nu au fost agreaţi de liberali, fie nu au fost băgaţi în seamă, fie nu au vrut în ruptul capului să-i sprijine pe liberali.
Paridul creat de domnul Fenechiu nu candidează pentru alegerile europalamentare. Evident, furnicuţele PND-iste vor trebui să-i sprijine pe liberali în campania electorală, în acţiunile politice, la împărţit pliante, lipit afişe şi ce mai trebuie făcut.
Aşa după cum a spus-o senatorul Fenechiu, în politică trebuie să faci treabă bună şi dezinteresat, fără să ceri ceva în schimb, adică funcţii şi ranguri. Te implici pentru că vrei o schimbare, dar, după ce pregăteşti terenul, ari, semeni şi întreţi cultura, laşi pe alţii să culeagă roadele. Este viziunea politică a domnului Fenechiu care pare că nu s-a aplicat la dânsul, fiindcă a acceptat să candideze în 2016 pe listele PNL.
Întrebat de ce PND nu are candidaţi pentru alegerile europarlamentare, Daniel Fenechiu a răspuns că un partid aşa de mic nu dispune de fonduri, de structuri pentru a intra în această competiţie electorală unde nu ar avea sorţi de câştig. Senatorul liberal crede că nu este productiv, eficient, ca într-o cursă electorală, când te lupţi cu un duşman puternic, să fie prea multe partide pe partea dreaptă, iar electoratul să fie fărâmiţat, împărţit între mai multe formaţiuni. Aşa că PND rămâne, după cum am mai spus, un partid de furnicuţe care, deocamdată, lucrează nevăzut pentru alţii. Nu li s-a dat comanda să iasă în faţă cu propriul program, cu propriile idei. Merg momentan pe mâna altora!
ACTUALITATE
Ministrul Economiei vine în Dâmbovița, când uzinele Mija și Dragomirești sunt oprite. Angajații au fost chemați din concediul forțat

Am aflat că astăzi, 7 august 2026, vine în județul Dâmbovița, în plină caniculă, criză energetică și multă incertitudine, Irinel Darău – ministrul Economiei în Guvernul interimar Ilie Bolojan, după ce a fost demis prin moțiune de cenzură la începutul lunii mai.
USR-istul Darău vine în județ, precizează social democrații dâmbovițeni, în perioada în care liniile de producție de la Uzinele Mecanică Mija și cea de Produse Speciale Dragomirești sunt oprite. Angajații sunt acasă, în concediu, în baza deciziilor aprobate de Consiliile de Administrație, despre care a fost înștiințat și Ministerul Economiei. Dar dacă vine un demnitar, așa cum se procedează, ca să fie fotografia plină și fals liniștitoare, la Mija și Dragomirești, au fost chemați angajații de acasă!
„Astfel încât „conducătorul iubit”, asemenea vremurilor comuniste, să aibă cu cine să dea mâna și să apară în fotografii. Chiar și în prezența lor, vizita se va limita la imagine, nu la o discuție reală despre problemele și viitorul uzinelor. Dincolo de declarațiile, fotografiile și filmările care vor inunda rețelele sociale cu această „faimoasă” vizită, întrebarea este simplă: cu ce rezultate concrete vine pentru Uzina Mecanică Mija, Uzina Automecanică Moreni și Uzina de Produse Speciale Dragomirești”, precizează reprezentanții PSD Dâmbovița.
Consideră social democrații din Dâmbovița că Irinel Darău ar trebui să le răspundă angajaților care își desfășoară activitatea în cadrul unităților din industria de apărare la câteva întrebări esențiale:
– Câte contracte finanțate prin Programul SAFE vor ajunge la cele trei uzine?
– Ce sumă va fi investită efectiv în dezvoltarea lor?
– De ce marile contracte ajung la companii străine sau în alte județe, în timp ce industria de apărare dâmbovițeană este ținută pe margine?
„Realitatea trebuie spusă fără ocolișuri, de când USR conduce Ministerul Economiei, industria de apărare din Dâmbovița a rămas fără comenzi. La fel de clar trebuie spus și că din împrumutul SAFE, care va fi rambursat timp de până la 45 de ani inclusiv din banii dâmbovițenilor, județul Dâmbovița nu primește nimic, nicio comandă, nicio investiție și nicio producție. Datoria rămâne la dâmbovițeni, contractele pleacă în altă parte, iar ministrul vine în județ doar pentru fotografii. Totul, „mulțumită” USR și Guvernului interimar.
La Uzina de Produse Speciale Dragomirești exista un proiect matur, pregătit pentru finanțare, care ar fi adus tehnologie și producție în județ. Guvernul interimar l-a abandonat, iar un contract de miliarde de euro a fost acordat unei companii străine.
Momentul ales pentru vizită lasă doar două explicații, fie ministrul vine când oamenii sunt acasă pentru că nu are ce să le spună, fie nu știe că liniile de producție sunt oprite, deși ministerul a fost înștiințat.
Domnule ministru, de ce nu veniți atunci când toate liniile de producție funcționează și toți angajații sunt la muncă, pentru a-i privi în ochi, a-i asculta și a le explica de ce uzinele lor au rămas fără investiții și contracte?
Așa arată școala de propagandă a USR: nu trebuie să vii cu soluții, trebuie doar să dai bine în fotografii și pe Facebook. Numai că industria de apărare nu se dezvoltă prin postări și imagine. Angajații au nevoie de investiții, contracte, producție și de siguranța zilei de mâine”, se mai menționează în comunicatul de presă transmis de PSD Dâmbovița.
POLITIC
Claudiu Târziu, președintele ACT: Un stat nu poate rămâne suveran decât dacă are o Armată care să-l apere

Claudiu Târziu, președintele Partidului Acțiunea Conservatoare, s-a aflat astăzi la Tabla Buții, în județul Prahova, locul unde, în lunile august-octombrie 1916, în timpul Primului Război Mondial, s-au dat lupte grele între Armata Română și trupele germano-austro-ungare. Ostașii români au reușit să blocheze trupele inamice care înaintau spre Ploiești și Capitală.
Alături de europarlamentarul Claudiu Târziu în acest pelerinaj de suflet s-au aflat și reprezentanții filialei Dâmbovița a Partidului Acțiunea Conservatoare și cei de la Prahova. Membrii ACT au depus o coroană de flori în memoria soldaților români care, în toamna anului 1916, s-au jertfit pe crestele munților pentru libertatea și unitatea neamului românesc. Printre numeroșii vorbitori la acest ceremonial miltar și religios au susținut alocuțiuni liderul ACT – europarlamentarul Claudiu Târziu și deputatul Robert Alecu.

„Un stat nu poate rămâne suveran decât dacă are o Armată care să-l apere. Să înțelegem că un stat nu poate rămâne suveran decât dacă românii îl pot apăra. Să înțelegem că fără jertfă nu poate fi construit nimic și nu poate fi păstrat nimic. Să ne aducem aminte de jertfa lor ca de o pildă. Să nu ni se pară doar un episod istoric îndepărtat și atât. Noi trebuie să îi simțim vii, pentru că vii sunt în Împărăția lui Dumnezeu”, a spus europarlamentarul Claudiu Târziu.
ACTUALITATEacum o săptămânăHai la „Ziua Comunei Șotânga”! Sâmbătă, 8 august 2026, de la ora 17:00
ADMINISTRAŢIEacum 7 zileȘotânga, o comună care își construiește viitor solid pe postamentul trecutului minier. FOTO
Călăraşiacum o săptămână12 persoane implicate într-un accident pe Autostrada Soarelui, în Călărași
SOCIALacum o săptămânăTânăr găsit mort la marginea drumului, la ieșire din Roșiori de Vede
ACTUALITATEacum 2 zileMega petrecere de 10 ani la Complexul Turistic de Natație Târgoviște
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăUn nou parc public la Târgoviște, din această toamnă. Lucrările sunt în execuție
Argeșacum o săptămânăUPDATE. Șoferul microbuzului implicat în accidentul mortal de la Câmpulung are 83 de ani
ACTUALITATEacum o săptămână„Parcul Generațiilor” de la Săteni (Aninoasa), un concept diferit de amenajare a unui spațiu de joacă și recreere. FOTO




























