Connect with us

ADMINISTRAŢIE

Lucrările demarate la Grădiniţa 15 Târgovişte ar putea fi finalizate înainte de termen

Publicat

pe

Primarul municipiului Târgovişte, Daniel Cristian Stan, şi cei doi viceprimari, Monica Ilie şi Cătălin Rădulescu, sunt prezenţi permanent pe cele şapte şantiere deschise în prezent pentru reabilitarea, extinderea şi modernizarea unor instituţii de învăţământ. Termenele de finalizare variază între 12 şi 36 de luni, însă edilii îşi doresc ca investiţiile să fie data la gata mai devreme.

Astăzi – 13 martie, după vizita de lucru pe care a întreprins-o la Grădiniţa nr. 15 (Micro XI), edilul s-a arătat mulţumit de ritmul lucrărilor. Proiectul, în valoare de 2,9 milioane de lei, este finanţat prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală.

„Graficul este depășit cu privire la o serie de lucrări care țin de instalația electrică sau instalațiile sanitare. Este un proiect pe care vrem să-l finalizăm în acest an, dacă se poate, chiar dacă durata de execuție este de 12 de luni, însă ar fi foarte bine dacă am reuși în acest an.

În acest moment, se mai lucrează, concomitent, la încă șase unități de învățământ din municipiu: Grădinița Nr. 13, Creșa Nr. 8, Creșa Nr. 14, Creșa Nr. 16, Creşa nr. 13 şi Colegiul Național Constantin Carabella. Este un program de modernizare a infrastructurii educaționale cum nu a mai cunoscut oraşul nostru.

De asemenea, săptămâna aceasta, se semnează contractul de execuție de lucrări și la Școala Matei Basarab, un proiect cu finanțare europeană în valoare de 22 milioane lei, aceasta fiind cea mai mare investiție făcută în municipiul Târgoviște pe zona reabilitării infrastructurii educaționale.

Reclama

Totodată, se lucrează la organizarea de șantier și vor debuta lucrările propriu-zise săptămâna viitoare la noua grădiniță din Cartierul Sagricom, o grădiniță ce se va realiza în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale”, a precizat primarul Daniel Cristian Stan.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ADMINISTRAŢIE

Ordinea de zi a ședinței CLM Târgoviște din 10 august 2026

Publicat

pe

Consiliul Local Municipal Târgovişte se va întruni, luni – 10 august 2026, în ședință extraordinară de lucru, începând cu ora 08:30, având înscrise pe ordinea de zi următoarele proiecte de hotărâre:

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ADMINISTRAŢIE

Centura orașului Găești. VIDEO de pe șantier

Publicat

pe

Președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a făcut publice noi imagini de pe șantierul celei mai importante investiții în infrastructura rutieră din zona de sud a județului: centura orașului Găești, un proiect în valoare de 89 de milioane de lei. A precizat Corneliu Ștefan că se lucrează în ritm susținut.

„Este prima centură ocolitoare construită de la zero în județul Dâmbovița în ultimii 35 de ani – un obiectiv major pentru Găești și un proiect care deschide o nouă etapă în dezvoltarea infrastructurii rutiere din județ.

Noua variantă de ocolire va prelua cea mai mare parte a fluxului de tranzit, în special camioanele de mare tonaj care sufocă astăzi orașul. Astfel, va fi redusă aglomerația, va crește siguranța rutieră, iar locuitorii și ceilalți participanți la trafic vor putea circula mai rapid, mai fluent și mai sigur”, a precizat președintele Consiliului Județean Dâmbovița – Corneliu Ștefan.

Centura orașului Găești va măsura 4,5 km și va avea o bandă pe sens, cu lățimea de 3,50 m. Pe acest traseu va fi realizat un pasaj modern, care va traversa firul de cale ferată București – Pitești – Craiova și drumul județean DJ 401A. Conectarea la DN7, București – Pitești, se va face prin construcția unui sens giratoriu, iar legătura cu DN61 se va realiza printr-o intersecție rotativă.

VIDEO

Reclama

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite