Connect with us

Dâmboviţa

A împuţit cartierul cu miros de zeamă de varză, aruncând-o de la balcon!

Publicat

pe

Foto: Poliţia Locală Târgovişte

Până unde poate duce lipsa de respect faţă de vecini, faţă de concitadini, faţă de mediul în care trăim ne-a demonstrat-o, cu vârf şi îndesat, un târgoviştean din cartierul Micro XI. Bărbatul, trăitor la bloc, la etajul doi, a găsit de cuviinţă să evacueze zeama de varză pe care o avea într-un recipient prin sistemul de scurgere al balconului.

Gestul său a încărcat întrega zonă de mirosuri de nesuportat. Sesizată, Poliţia Locală a trimis la faţa locului mai mulţi agenţi care au constatat cu propriile simţuri că informaţiile primite de la cetăţenii bulversaţi se adeveresc.

B.F., de 44 de ani, a recunoscut că a aruncat de la etaj 200 de litri de zeamă de varză. Pentru fapta sa a fost sancţionat contravenţional cu 500 de lei.

Poliţia Locală le recomandă cetăţenilor care au astfel de apucături necivilizate de a se debarasa de resturile alimentare de peste iarnă pe domeniul public, viicind mediul înconjurător, să nu procedeze ca bărbatul sus-amintit, fiindcă vor răspunde în faţa legii.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Dâmboviţa

Vlădeni. S-a urcat la volan fără permis și s-a răsturnat în șanț

Publicat

pe

Accident rutier, aseară – 6 noiembrie 2026, în jurul orei 20:45, în afara localității Vlădeni, județul Dâmbovița. Polițiștii au stabilit că un tânăr, de 20 de ani, din comuna Vlădeni, în timp ce conducea un autoturism pe DC 25A, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-a răsturnat în afara părții carosabile.

În urma accidentului, conducătorul auto a fost rănit, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. Acesta nu a putut fi testat alcoolscopic, fiindu-i prelevate mostre biologice în vederea depistării consumului de alcool.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că șoferul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul a fost luat de la un bărbat, de 32 ani, din comuna Vlădeni, fără acordul acestuia.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și furt în scop de folosință.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Dâmboviţa

O mașină a ars ca o torță pe strada Principală din Văcărești

Publicat

pe

O mașină a luat oc, în această dimineață, în jurul orei 07:45, pe strada Principală din comuna Văcărești, județul Dâmbovița și a ars ca o torță. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.

La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgoviște cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite