Giurgiu
Transportul în comun, folosit ca mijloc de aprovizionare cu droguri!

Doi tineri din municipiul Giurgiu, în vârstă de 23 şi 25 de ani, au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de heroină. Potrivit anchetatorilor, pentru a se aproviziona cu droguri, bărbaţii efectuau deplasări în alte localităţi, în multe cazuri, cu mijloacele de transport în comun, dar şi cu maşini ale unor persoane din anturaj, iar vânzările se întâmplau numai în zone izolate, pe timpul nopţii.
Suspecţii au folosit tot timpul un limbaj codificat pentru a comunica între ei. Dozele de heroină erau plasate tinerilor din municipiul Giurgiu contra unor sume curpinse între 50 şi 100 de lei. Bărbaţii ar fi acţionat începând cu luna ianuarie a acestui an.
Giurgiu
Tânăr de 18 ani s-a dat peste cap cu mașina, în județul Giurgiu

Accident rutier, azi-noapte, pe DJ 601, între localitățile Roata de Jos și Mârșa, județul Giurgiu. Un tânăr de 18 ani s-a dat peste cap cu mașina, el și probabil din cauza vitezei. Polițiștii urmează să stabilească cu exactitate împrejurările în care s-a produs acest accident. Autoturismul a fost găsit răsturnat pe plafon, în afara părții carosabile.
La fața locului au acționat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Roata de Jos, cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare, și o ambulanță SMURD Videle (ISU Teleorman). Tânărul șofer a primit îngrijiri medicale de urgență, după care a fost transportat la spital.
Giurgiu
Foc pus intenționat s-a extins pe opt hectare. Pompierii au reușit să protejeze casele

Incendiu violent, ieri, după-amiază, în localitatea Dobreni, județul Giurgiu. Au ars vegetație uscată, lăstăriș, mărăciniș, deșeuri menajere, mase plastice și din carton, pe o suprafață de aproximativ opt hectare. Potrivit ISU Giurgiu, focul a fost pus intenționat.
Pompierii din Giurgiu și Bucuresti-Ilfov au acționat la fața locului cu cinci autospeciale de stingere. De asemenea, a fost solicitat în sprijin un buldoexcavator. Intervenția a fost una extrem de dificilă, din cauza vântului, cantității mari de materiale combustibile, accesului în zonă și a flăcărilor care au atins chiar și doi metri. Din fericire, chiar și în aceste condiții, pompierii au reușit să protejeze locuințele din apropiere.
ADMINISTRAŢIEacum 2 zileMoment istoric în Dâmbovița. Au demarat lucrările de construcție a centurii ocolitoare a orașelor Pucioasa și Fieni
ACTUALITATEacum 2 zilePacientă decedată în condiții suspecte la Spitalul Județean din Târgoviște. Ajutați-mă să se facă dreptate, cere fiica
ACTUALITATEacum 2 zileGrup Atyc încasează abonamente de la elevii navetiști, apoi îi lasă în stații
ACTUALITATEacum o săptămânăZilele Cetății Târgoviște 2026. Program, sâmbătă, 5 septembrie. Concert Ioana Ignat, DJ Project și Misha Miller
ACTUALITATEacum 6 zileLa mulți ani, Târgoviște! Atmosferă superbă la concertul din Parcul Chindia. VIDEO
ACTUALITATEacum 7 zileSpectacol multimedia cu drone inspirat din istorie, de Zilele Cetății Târgoviște 2026
ACTUALITATEacum o săptămânăHaideți să facem o minune pentru Carmen, o mămică din Târgoviște care a ajutat mereu fără să ceară nimic!
ADMINISTRAŢIEacum o ziȘedință de îndată a Consiliului Local Municipal Târgoviște

























