Connect with us

ACTUALITATE

Nina Sandu a contestat ordinul de demitere, în ciuda susţinerilor CAS Dâmboviţa!

Publicat

pe

Lucrurile nu par chiar aşa de simple la Casa de Asigurări de Sănătate Dâmboviţa, iar joaca „uite funcţia, nu e funcţia” arată că ceva este putred în sistem şi că nu putem şti care sunt principiile care stau la baza profesionalismului şi competitivităţii.

Nina Sadu a fost demisă în urma unui control. La vremea respectivă, motivele ni s-au părut a fi chiar banale şi aveau un iz necurat, mai ales că se anunţase un val de schimbări prin instituţiile publice…

Ieri, vine de la Bucureşti o decizie prin care Nina Sandu este repusă în funcţia de preşedinte-director general al CJAS Dâmboviţa. La nici 24 de ore de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, apare un alt ordin prin care preşedintele CJAS Dâmboviţa este din nou schimbat şi repus pe funcţie, tot printr-un ordin CNAS, Cornel Crăciun.

Fiindcă spiritele s-au inflamat, iar presa a aflat despre ceea se întâmplă în ograda Casei, CJAS Dâmboviţa iese cu un comunicat de presă în care ne anunţă că Niculina Sandu nu ar fi contestat prima schimbare din funcţie, respectiv ordinul de destituire nr. 206 din 6.02.2019, nici pe cea din data de 1.04.2019, cu numărul 306.

Pe undeva, lucrurile au scăpat de sub control, fiindcă Nina Sandu chiar a depus la, 1 martie 2019, o contestaţie a ordinului de demitere din data de 6.02.2019, formulată prin cabinet de avocatură. În documentul trimis către Adriana Cotel – preşedinta Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Niculina Sandu formulează, în baza Legii Contenciosului Administrativ, o plângere împotriva ordinului de schimbare din funcţie solicitând revocarea acestuia.

Reclama

„În calitate de Preşedinte-Director General al CAS Dâmboviţa, am desfăşurat o activitate eficientă şi responsabilă, respectând cu stricteţe exigenţele Contractului de management în baza căruia mi-am executat obligaţiile.

Acest fapt rezultă din punctajele obţinute cu ocazia evaluării activităţii pe care am desfăşurat-o, fiind analizate toate aspectele activităţii de management în temeiul criteriilor şi indicatorilor specifici.

Vă învederez că, în perioada 03.12.2018-14.12.2018, s-a derulat la nivelul CAS Dâmboviţa auditul public intern «Evaluarea funcţiilor suport şi a funcţiilor specifice la CAS Dâmboviţa» al CNSAS pentru perioada în care am ocupat funcţia de Preşedinte-Director General.

Raportul de audit care a fost înaintat către CAS Dâmboviţa la data de 21.01.2019 conţine rezultatul evaluării pentru treisprezece obiective avute în vedere de audit, fiind acordate următoarele calificative: pentru zece obiective s-a acordat calificativul funcţional, iar pentru trei obiective s-a acordat calificativul îmbunătăţit.

Prin prisma acestei evaluări recente, în condiţiile în care nu s-a acordat nici un calificativ critic pentru vreunul din obiectivele evaluate, activitatea subsemnatei poate fi considerată competentă şi eficientă”.

Reclama

Aşteptăm lămuriri pertinente!

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Primar Târgoviște: Ne dorim cele mai bune condiții pentru copiii orașului!

Publicat

pe

Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, i-a îndemnat pe copii, astăzi – 7 septembrie 2026, în prima zi a noului an școlar, să pună emoțiile la temelia viitoarelor provocări și să profite la maximum de această perioadă a vieții lor. Le-a mai transmis edilul să aibă curaj să pună întrebări, curiozitate și pasiunea de a afla azi ceea ce nu au știut ieri.

„Învățarea nu trebuie să fie o povară, iar dacă ați descoperit acest „secret”, veți fi câștigători. Părinților și profesorilor le doresc răbdare, încredere și dăruire în „misiunea” pe care o au, vitală pentru parcursul generațiilor.

Cât despre noi, administrația publică locală, am pus mereu infrastructura educațională pe primul loc al eforturilor și investițiilor și asta se vede.

Avem o rețea de unități școlare reabilitate, modernizate și dotate cu care ne mândrim, precum și alte proiecte în plin proces.

Prioritățile noastre sunt corect așezate și ne dorim cele mai bune condiții pentru copiii orașului”, a mai spus primarul municipiului Târgoviște – Daniel Cristian Stan.

Reclama

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Senator Ciprian Iacob: Vă urez un an școlar cu sens și cu încredere în fiecare copil!

Publicat

pe

Senatorul AUR Dâmbovița Ciprian Constantin Iacob a transmis astăzi, 7 septembrie 2026, cu prilejul începerii unui nou an școlar, un mesaj de încurajare pentru elevi și de recunoștință pentru părinți, bunici și cadre didactice.

„Dragi copii, păstrați-vă curiozitatea, încrederea și bucuria de a descoperi. Ele vă vor însoți mult dincolo de sala de clasă.

Părinților și bunicilor le mulțumesc pentru partea din educație pe care niciun catalog nu o consemnează: diminețile începute devreme, drumurile, lecțiile reluate seara, răbdarea și încurajarea oferită exact când un copil se îndoiește de el.

Educatorilor, învățătorilor și profesorilor le mulțumesc pentru rigoare, tact și pentru atenția acordată fiecărui copil. Munca lor depășește cu mult materia predată, poate așeza în mintea unui copil încredere, discernământ și caracter.

Un an școlar cu sens și cu încredere în fiecare copil”!

Reclama

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite