Connect with us

POLITIC

Ioana Constantin, PMP: Problema reală a României este că nu are politicieni corecţi!

Publicat

pe

Ioana Constantin, secretar general adjunct al PMP şi candidat pentru alegerile europarlamentare, s-a aflat astăzi la Târgovişte, pentru a se întâlni cu activul de partid local, dar şi pentru a deschide precampania electorală în teritoriu.

Tânăra politiciană ne-a spus că este prima ieşire pe care o face în teritoriu, în calitate de candidat PMP la alegerile europene din luna mai. De menţionat că lista Partidului Mişcarea Populară este deschisă de fostul preşedinte al României – Traian Băsescu, urmat de liderul PMP – Eugen Tomac, Ioana Constantin, Marius Paşcan, Simona Vlădica şi Robert Turcescu. Pe lista de candidaţi, chiar dacă nu pe un loc eligibil, se află şi Liliana Niţu – preşedinta PMP Dâmboviţa.

Sloganul cu care porneşte PMP în această bătălie electorală este „Uniţi în Europa”. Reprezentanţii partidului, pe lângă alte obiective de ţară, îl au şi pe acela al unirii Molddovei cu România.

Ca şi celelalte formaţiuni, reprezentanţii PMP folosesc deja clişeul „avem cea mai bună listă”. Evident, locomotiva o reprezintă Traian Băsescu, considerat de PMP-işti cel mai bun om politic din România.

Discursul susţinut în faţa presei de Ioana Constantin a fost unul bun, echilibrat, oarecum politicos faţă de adversari, cu temă şi nerv ponderat. Problemele atinse în expozeu au fost valide, pertinente şi argumentate, capabile să capteze atenţia electoratului.

Eurocandidata PMP a vorbit despre referendumul iniţiat de către preşedintele Klaus Iohannis, pe care Mişcarea Populară îl susţine, dar nu crede pe deplin în succesul acestui demers. Ba mai mult, spune Ioana Constantin, un eşec al acestui referendum nu va fi al partidelor, nici al preşedintelui Iohannis, ci va fi un eşec al justiţiei, al României.

„Dacă nu se va face cvorum sau dacă votul va fi împotriva a ceea ce propune preşedintele, PSD va spune în acel moment că are legimitatea să intre cu tăvălugul efectiv în Justiţie, să şteargă, să măture tot”.

Cu tact de bun comunicator şi elocinţă, Ioana Constantin a atins mai multe probleme aflate în atenţia cetăţeanului alegător şi pe care, a precizat, partidul de guvernământ, PSD, le-a cam uitat sau nu se achită de ceea ce a promis în campania electorală, respectiv infrastructură rutieră, spitale, şcoli şi grădiniţe.

Nu a scăpat de tăişul finuţ al cuvintelor sale nici liderul PRO România, Victor Ponta, în care a arătat cu subtilitate Ioana Constantin nu are încredere, fiind supus al aceleeaşi mentalităţi PSD-iste.

„Să nu ne imaginăm că există un PSD bun şi un PSD rău sau că PRO România este altceva decât PSD. Este acelaşi coş mare, de unde nişte oameni au fost mutaţi în nişte coşuleţe mai mici”.

Mizând pe latura sinceră a discursului, chiar dacă este şi ea un politician, Ioana Constantin a spus că „problema reală a României este aceea că nu are politicieni corecţi, oameni care să iubească România. În momentul de faţă, se scurge, aşa, la nivel public, un discurs plin de naţionalism, de patriotism fals”.

Concluzia indusă de comunicatorului PMP este că doar în partidul pe care îl reprezintă există politicieni adevăraţi, dedicaţi ţării.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Dâmboviţa

Deputat Aurelian Cotinescu: PNL nu va oferi un cec în alb Guvernului Luca Niculescu

Publicat

pe

Premierul desemnat Luca Niculescu este un profesionist și un om serios, însă PNL nu va oferi un cec în alb guvernului pe care îl va propune – a precizat deputatul Aurelian Cotinescu, ales în circumscripția electorală Dâmbovița. Spune parlamentarul că liberalii vor analiza atent echipa de miniștri, programul de guvernare și partidele care vor forma majoritatea parlamentară.

„PNL îl respectă pe domnul Luca Niculescu, respectă profesionalismul dumnealui și felul cum a negociat statutul României pentru accederea în Organizația Mondială OCDE și credem că, prin persoana domnului Niculescu și printr-un Guvern condus de dumnealui, acest deziderat național poate fi atins până la sfârșitul anului.

Acum, lucrurile stau puțin diferit în acest moment, în sensul că așteptăm numirea miniștrilor, să vedem persoanele propuse, după aceea, așteptăm programul de guvernare și, bineînțeles, să vedem care este susținerea parlamentară, ce partide vor susține guvernul propus de domnul Niculescu.

Ar fi o greșeală din partea domnului Niculescu dacă ar propune nume de liberali în acest guvern fără să consulte în prealabil Partidul Național Liberal. Încercăm să ajutăm la această construcție, dar nu dăm un cec în alb acestei formări guvernamentale”, a declarat deputatul PNL Dâmbovița Aurelian Cotinescu într-o intervenție la Antena 3.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Dâmboviţa

Senator AUR Ciprian Iacob: PSD ar trebui să decidă dacă rămâne părtaș la jocul nedemocratic al președintelui Nicușor Dan

Publicat

pe

Blocajul politic în care se află România de mai bine de 150 de zile nu poate fi depășit decât prin întoarcere la votul poporului. Alegătorii trebuie să decidă cine să formeze Guvern – spune senatorul AUR Dâmbovița Ciprian Constantin Iacob. Alesul îl acuză pe președintele Nicușor Dan că face un „joc nedemocratic” și le cere parlamentarilor PSD să semneze pentru suspendarea acestuia.

„Noi, ei de la AUR, rămânem consecvenți în deciziile noastre. În condițiile în care președintele nu își respectă prerogativele constituționale, este firesc și normal ca AUR să meargă mai cu această procedură inițiată de noi, aceea a suspendării lui Nicușor Dan. În egală măsură, considerăm noi că și PSD ar trebui să decidă dacă rămâne părtaș la jocul nedemocratic al lui Nicușor Dan sau acceptă să semneze această inițiere de suspendare a președintelui.

De 154 de zile suntem în aceeași situație. Liderul care ar fi trebuit să pună la masă toate partidele este președintele de la Cotroceni. Intră în prerogativele dumnealui să așeze la masă toate partidele, să elimine acele linii roșii, însă, nu, a preferat să dea la o parte AUR, partid votat de milioane de români, și astfel să împartă țara în două. Noi, cei din AUR, le urăm succes, pentru că nu putem face mai mult decât atât, în condițiile în care nu au nevoie de voturile de la AUR”, a declarat senatorul Ciprian Iacob în cadrul unei emisiuni TV.

Pentru depunerea unei moțiuni de suspendare a președintelui, aceasta trebuie să fie semnată de cel puțin 155 de parlamentari, apoi sunt necesare 233 de voturi în Parlament. Abia după aceia trebuie organizat referendumul, iar pentru ca acesta să fie validat va fi nevoie de o prezență la vot de 30% plus 1, din care 50% să spună DA.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite