Connect with us

ACTUALITATE

„Să cresc mare şi voinic”, proiect educativ iniţiat de Grădiniţa nr. 9 Târgovişte

Publicat

pe

La Grădiniţa cu program prelungit „Alexandrina Simionescu Ghica” din Târgovişte se va organiza, în data de 8 aprilie 2019, etapa finală a concursului naţional „Să cresc mare şi voinic”, manifestrare derulată cu sprijinul Inspectoratul Şcolar Dâmboviţa.

Evenimentul va cuprinde mai multe activități, care îi vor avea în prim plan pe copiii participanți, dar și cadrele didactice și părinții implicați în acest proiect. Educaţia pentru sănătate trebuie să înceapă de la o vârstă timpurie, pentru că, în această etapă de viață, se dobândesc obiceiuri, care marchează dezvoltarea armonioasă a viitorilor adulţi.

Programul îi va ajuta pe copii să dobândească obiceiuri sănătoase de îngrijire personală (igiena dentară, igiena corporală), igiena alimentației, să adopte un comportament sănătos privind consumul de apă, fructe și legume, cât și să conştientizeze importanța activităților fizice zilnice.

Concursul are o secţiune cu participare directă şi una cu participare indirectă. Sunt acceptate creaţii artistico-plastice având ca temă educaţia pentru sănătate, realizate în orice tehnică: desene, pictură, colaje, postere, afişe etc.

Așadar, luni – 8 aprilie, participanții vor fi întâmpinați la Grădinița cu program prelungit „Alexandrina Simionescu Ghica” Târgoviște, la ora 09:30, iar de la ora 10:00 va începe concursul, fiecare cadru didactic fiind însoțit de un echipaj format din câte 2 copii. După cele 30 de minute alocate probei practice a concursului, cât timp comisia de evaluare va juriza, copiii vor participa la un spectacol susținut de Ada Jitariu, de la Complexul Turistic de Natație Târgoviște.

Juriul va avea o misiune grea, deoarece, alături de lucrările copiilor dâmbovițeni – participanți direcți, pe adresa Grădiniței „Alexandrina Simionescu Ghica” au fost înscrise peste 300 lucrări ale participanţilor indirecţi, din toată ţara.

Festivitatea de premiere a preșcolarilor se va desfășura în intervalul orar 11:30 – 12:00. Expoziția cu lucrările copiilor va putea fi vizitată, gratuit, toată luna aprilie, la sediul Grădiniței „Alexandrina Simionescu Ghica” Târgovişte.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Administrator de firmă nu a plătit 27 de milioane de lei, impozite și contribuții reținute conform legii

Publicat

pe

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Dâmbovița au efectuat, astăzi – 6 octombrie 2026, sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, percheziții domiciliare în județele Dâmbovița și Prahova, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de reținerea și neplata, încasarea și neplata, în cel mult 60 de zile de la termenul de scadență prevăzut de lege, a impozitelor și/sau contribuțiilor, conform Legii 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.

„Cercetările au evidențiat faptul că o persoană, în calitate de administrator al unor societăți comerciale cu obiect de activitate în domeniul confecțiilor, ar fi reținut și nu ar fi plătit la bugetul general consolidat al statului, în cel mult 60 de zile de la termenul de scadență, peste 27.200.000 de lei, reprezentând impozite și contribuții”, ne informează IPJ Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Oferta educațională a Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște pentru unitățile de învățământ

Publicat

pe

Consiliul Județean Dâmbovița, alături de Complexul Naţional Muzeal ”Curtea Domnească” Târgovişte vin în întâmpinarea cadrelor didactice cu oferta educațională a anului școlar 2026 – 2027.

Oferta educațională cuprinde 6 ateliere care se desfășoară de luni până vineri, în spații special amenajate, iar durata acestora variază între 60 și 90 de minute. Atelierele au fost special concepute pentru a dezvolta imaginația, deprinderile artistice și abilitățile de colaborare ale participanților.

Oferta se adresează cadrelor didactice care doresc să vină cu clasa la Muzeu și să-și completeze orele cu activități nonformale creativ-educative.

Scurtă prezentare a programelor educaționale:

Pentru a se înscrie la acest program, cadrele didactice vor contacta muzeul pentru realizarea unei programări. Programările se fac doar la numărul de telefon precizat la fiecare din atelierele mai sus menţionate, de luni până vineri, între orele 8,00 – 16,00, cu minim 5 zile înainte de data organizării.

Atelierele vor fi organizate doar in zilele lucratoare!

Taxa de participare este de 30 lei/elev pentru fiecare atelier.

Înscrierile se fac în limita locurilor disponibile.

Pe lângă participarea la proiectele educaționale, elevii pot să descopere, într-o manieră atractivă și interactivă, expoziţiile de bază şi temporare ale Complexului Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite