Connect with us

Dâmboviţa

Liviu Dragnea joacă România la loterie!

Publicat

pe

Cătălin Olteanu, purtătorul de cuvânt al Organizaţiei Pro România Dâmboviţa, a criticat astăzi, în termeni duri, decizia actualei puteri de a transfera Loteria Română în interiorul colosului financiar care se va chema Fondul Suveran de Investiţii şi Dezvoltare. Reprezentranţii Pro România au intitulat generic această operaţiune a social-democraţilor „Liviu Dragnea joacă România la loterie”.

Săptămâna trecută, Guvernul Dăncilă a aprobat, prin ordonanţă de urgenţă, prevederea prin care se interzice privatizarea Companiei Naţionale Loteria Română, măsură în urma căreia una dintre cele mai profitabile companii din ţară poate fi transferată la Fondul Suveran de Investiţii şi Dezvoltare.

A precizat Cătălin Olteanu că, în 2005, premierul de atunci, Călin Popescu Tăriceanu, a mai încercat să dea atacul la Loteria Română, dorind, tot printr-o ordonanţă de urgenţă, tranferarea a 32% din acţiunile Loteriei către alţi acţionari decât statul român. S-a vrut atunci cedarea a 20% din capitalul acestei companii extrem de profitabile către Fondul Proprietatea. Numai că legea de aprobare a respectivei ordonanţe de urgenţă a fost respinsă de Parlamentul României.

Liderii Pro România spun că, de fapt, se doreşte privatizarera Loteriei Naţionale şi transferul ei, ulterior, către prieteni, către persoane apropiate puterii. Crearea Fondului Suveran de Investiţii, în care, pe lângă alte companii profitabile de stat, a fost inclusă de Liviu Dragnea şi Loteria Română, va mulţumi clientela de partid, care, cu siguranţă, se va regăsi în structurile de conducere ale mamutului economic.

„Pe mâna oamenilor numiţi politic la conducerea Fondului ar putea ajunge active de peste 60 de miliarde de lei. Membrii consiliului de supraveghere a Fondului Suveran de Investiţii şi Dezvoltare vor avea un mandat de 18 luni, exact până în preajma alegerilor parlamentare.
Dragnea joacă România la loterie, ultima manevră fiind aceasta prin care vrea să vândă una dintre cele mai valoroase companii de stat. O ascunde în spatele Fondului Suveran, după care va urma privatizarea într-un mod netranspartent. Va fi vândută către investitori doar de ei ştiuţi, fără ca statul român să câştige ceva în mod real. Se prefigurează a se producce cel mai mare jaf din istoria României postdecembriste”, a precizat Cătălin Olteanu.

Reclama

Acesta a arătat că parlamentarii PRO România se vor lupta pentru a bloca legea privind funcţionarea Fondului Suveran de Investiţii şi Dezvoltare.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Succes remarcabil. 68 de medalii într-o singură competiție pentru ACS Marin Marius Mihai Arte Marțiale Târgoviște

Publicat

pe

68 de medalii obținute de sportivii de la ACS Marin Marius Mihai Arte Marțiale Târgoviște la Campionatul Național WKO-IHHHF World Kickboxing Federation și Huarang Hunsul Do Arte Marțiale Coreene Mixte organizat la Târgoviște. Este un rezultat care reflectă o muncă titanică, disciplină de fier și o pasiune uriașă din partea întregii echipe – spune antrenorul și fondatorul Clubului.

„Sportivii noștri au excelat într-o multitudine de probe de concurs: Contact & Ring: MMA, MMA Light, Muay Thai, K1, K1 Light, Kick Light, Light Contact, Point Fight Box – Point Box, Boxing Light, Sport Box, Lupte la sol – Grappling Arme & Tradițional: Kumdo (lupta cu sabia coreeană), Nunchaku Fight, Knife Fight, Forme cu arme Tradițional & Tehnici – Spargeri, Forme cu mâna goală.

Este o performanță de top, care demonstrează nivelul înalt de pregătire al sportivilor din Târgoviște într-o gamă extrem de variată și complexă de discipline. Campionatul Național WKO-IHHHF World Kickboxing Federation și Huarang Hunsul Do Arte Marțiale Coreene Mixte reprezintă principala bază de selecție pentru participarea la Campionatele Europene și Mondiale din 2026″, ne-a declarat antrenorul Marin Marius Mihai – fondatorul Clubului.

Până la acest moment, sportivii ACS Marin Marius Mihai Arte Marțiale Târgoviște au cucerit 294 de medalii mondiale și naționale.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Reclama
Cititi mai mult

ACTUALITATE

La Universitatea „Valahia” din Târgoviște, rezultatele din liceu continuă să conteze și după admitere

Publicat

pe

Universitatea „Valahia” din Târgoviște oferă absolvenților de liceu cu performanțe deosebite oportunitatea de a beneficia de „Bursele speciale pentru susținerea activităților elitelor”, finanțate din venituri proprii.

Aceste burse se adresează candidaților admiși în anul I care, în perioada liceului, au obținut distincții la olimpiade și concursuri școlare naționale sau internaționale recunoscute de Ministerul Educației și Cercetării ori care au făcut parte din loturile olimpice naționale sau internaționale, în domenii de studiu corespunzătoare, înrudite sau relevante pentru programul de licență ales.

Această formă de sprijin poate fi cumulată, în funcție de situația fiecărui student, cu alte categorii de burse acordate de universitate, oferind acces la mai multe surse de susținere financiară.

Cei interesați de „Bursele speciale pentru susținerea activităților elitelor” pot depune solicitările la începutul perioadei de studii, la secretariatele facultăților, împreună cu actele doveditoare. Această facilitate se acordă pentru un an universitar, iar informații suplimentare privind metodologia de atribuire pot fi obținute la numărul de telefon 0245.206.101.

Pentru acordarea acestei forme de sprijin, candidații trebuie să fie admiși și înmatriculați într-un program de licență al Universității „Valahia” din Târgoviște. Înscrierile pentru sesiunea din luna iulie se realizează online, pentru toate cele zece facultăți ale instituției, iar informațiile despre oferta educațională, calendar și actele necesare sunt disponibile pe site-ul https://admitere.valahia.ro/

Reclama

În fiecare an întâlnim tineri care ajung la admitere cu un portofoliu impresionant de rezultate. Prin această inițiativă, universitatea târgovișteană susține parcursul educațional al absolvenților care intră în comunitatea sa academică.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite