Conectați-vă cu noi

ALEGERI

Rovana Plumb: PNL şi PPE vor o Românie slabă, să poată fi manevrată uşor la masa negocierilor

Publicat

pe

Foto: rnews.ro

Preşedinta PSD Dâmboviţa, Rovana Plumb, nu putea sta deoparte vizavi de tensiunile declanşate ca urmare a presiunilor exterioare care se fac asupra Guvernului României, asupra Justiţiei din ţara noastră, pornind de la necesitatea modificării celor două coduri, penal şi de procedură penală, conform cu deciziile Curţii Constituţionale. Ministra Plumb a avut un mesaj dur către PNL şi PPE, care au arătat, în ultimul timp, o vădită atitudine antiromânească.

„Nu este posibil ca Partidul Popular European să iasă în spațiul public și să spună magistraților din România cum să-și facă treaba și ce soluții să dea într-un caz sau altul. Ba mai mult, să și amenințe cu discutarea situației statului de drept în România.

Este o situaţie fără precedent, prin care popularii europeni, alături de PNL, demonstrează încă o dată că, în timp ce Guvernul PSD face eforturi pentru a construi o România puternică, ei luptă pentru a distruge acest obiectiv. Ei vor o Românie slabă, care să poată fi manevrată uşor la masa negocierilor europene.

Nu vom permite ca România să fie tratată ca o ţară de mâna a doua, căreia i se spune din afară cum să soluţioneze dosare. Justiţia trebuie să rămână independentă! PNL, dacă îşi doreşte cu adevărat acest lucru, ar trebui să aibă o contribuţie constructivă, nu una axată pe denigrarea României pentru câştigul facil de voturi”, a precizat Rovana Plumb într-un comunicat publicat de Mediafax.

Citește mai departe
Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ALEGERI

PSD Dâmbovița va avea candidat propriu pentru șefia Consiliului Județean

Publicat

pe

PSD Dâmbovița va merge în alegerile locale de anul acesta cu un candidat propriu pentru funcția de președinte al Consiliului Județean, cel mai probabil cu deputatul Corneliu Ștefan – președintele organizației.

Social-democrații vor să pună astfel capăt speculațiilor care se fac în spațiul public cu privire la negocierea acestui post cu PRO România. Totuși, PSD Dâmbovița rămâne deschis colaborării în plan electoral cu partidul lui Victor Ponta.

Decizia de a merge în alegeri cu un candidat propriu s-a luat în cadrul ședinței Biroului Permanent Județean desfășurată marți, 26 mai 2020.

Citește în continuare

ALEGERI

Claudia Gilia, deputat: România are nevoie de un Cod electoral

Publicat

pe

Claudia Gilia, deputat PSD de Dâmboviţa, militează pentru elaborarea unui Cod electoral. În acest mod, spune parlamentara, s-ar pune capăt modificărilor continue, care au creat până acum incertitudine juridică, instabilitate și inflație legislativă, dar și creșterea absenteismul electoratului.

„S-au împlinit, ieri – 20 mai, 30 de ani de la primele alegeri parlamentare și prezidențial după perioada comunistă. Ele au reprezentat primul exercițiu democratic, după ani în care formalismul electoral, lipsa reală a voinței populare au reprezentat coordonatele alegerilor.

Alegerile din 1990 au un caracter de unicitate în istoria electorală a României. Au fost considerate de doctrinari drept «alegeri atipice» (Radu Alexandru) în mod special pentru rezultatele produse. O serie de elemente converg către această trăsătură:
– Numărul foarte mare de cetățeni care au participat la vot, scrutinul fiind unul de masă;
– Numărul foarte mare de competitori electorali pentru alegerile legislative – 72, la care s-au adăugat și candidații independenți;
– Numărul redus de candidați la alegerile prezidențiale: ION ILIESCU – Frontul Salvării Naționale; RADU CÎMPEANU – Partidul Național Liberal şi ION RAȚIU – Partidul Național Țărănesc Creștin și Democrat;
– Legea nu stabilea un prag electoral, însă era necesar pentru validarea alegerilor ca prezența la vot să fie de cel puțin 50%+1 dintre alegătorii înscriși în listele electorale din fiecare circumscripție electorală;
– 9 organizații ale minorităților naționale au fost reprezentate în Parlament.
– Alegerile au fost câștigate detașat de Frontul Salvării Nationale.
– În Parlament au fost reprezentate 27 de formațiuni politice și un independent (deputatul Antonie Iorgovan);
– Parlamentul era disproporționat din punct de vedere al raporturilor putere-opoziție, FSN fiind partidul hegemonic,
– Ion Iliescu a câștigat detașat alegerile prezidențiale din primul tur, cu un procent de 85,07%, în timp ce reprezentanții partidelor istorice au obținut procente modice: Radu Cîmpeanu – 10,64% şi Ion Rațiu – 4,29%”, precizează Claudia Gilia.

Locuitorii din judeţul Dâmboviţa au avut 12 reprezentaţi în primul Parlament de după Revoluția din 1989, după cum urmează:

– Senat:
1. DIMA EMIL – FSN
2. IURCU MIHAIL – FSN
3. SIMION ADRIAN – FSN

– Adunarea Deputaţilor:
1. ALBU GHEORGHE – FSN
2. BOȘTINARU VICTOR – FSN
3. DUMITRACHE CONSTANTIN – FSN
4. DIMITRU ELENA- FSN
5. MIHĂLACHIOIU MARIUS – FSN
6. PĂTRAȘCU BOGDAN – FSN
7. SILISTRARU ADRIAN
8. STAICU CONSTANTIN DAN DORIN – FSN
9. ANDREESCU CONSTANTIN – PNL

Citește în continuare

PUBLICITATE

Cele mai citite

Politică de cookies | Politică de confidențialitate

© 2014 - 2018 incomod-media.ro. Toate drepturile rezervate. ISSN 2285-7095 | Dezvoltare Web FN WEB SOFT



error: Conținutul este protejat!!