Dâmboviţa
Finanţează sau nu Ministerul Turismului un centru pentru servicii de urgență și jandarmerie în zona Peştera din Bucegi?

În completarea demersurilor efectuate de Consiliul Judeţean Dâmboviţa, deputata PRO România Oana Vlăducă s-a adresat, săptămâna aceasta, ministrului Turismului, Bogdan Trif, în vederea includerii proiectului de reabilitare şi extindere a Centrului Salvamont din zona Peştera în programul multianual de finanţare a investiţiilor din acest sector.
„Urmare adresei Ministerului Turismului nr. 55749/27.06.2018 conform căreia proiectul «Centru multifuncțional pentru servicii de urgență și jandarmerie montană, zona Peștera, comuna Moroeni» nu se încadrează în activitățile majore vizate de HG 558/2017, Consiliul Județean Dâmbovița a elaborat o nouă documentație (faza DALI), care să respecte criteriile de eligibilitate prevăzute de lege.
Precizez că, prin acest proiect, se urmărește reabilitarea și extinderea Centrului Salvamont existent, pe fondul creșterii constante a numărului de turiști și în contextul nevoii de dezvoltare a infrastructurii din zona montană înaltă a județului Dâmbovița, ca urmare a atestării zonei Peștera–Padina ca stațiune turistică de interes național.
Față de cele prezentate, vă rog, domnule ministru, să ne precizați cand si dacă va fi inclus obiectivul amintit în Programul multianual pentru dezvoltarea investițiilor în turism, gestionat de ministerul pe care îl coordonați”.
ACTUALITATE
Să ne unim inimile în rugăciune! Scrisoare pastorală cu prilejul sărbătorii Sf. Ierarh Nifon (11 august). VIDEO

În fiecare an, la sărbătoarea Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului și Mitropolitul Țării Românești, ne bucurăm, cu deosebită ardoare, de frumoasa mărturie de viață întru Hristos a celui care a dăruit înaintașilor noștri un minunat exemplu de îndrumare duhovnicească, înnoind profund existența lor și devenind ulterior cel dintâi sfânt canonizat pe pământ românesc.
Personalitatea Sfântului Ierarh Nifon se impune ca una dintre cele mai grandioase ale începutului de secol XVI, prin faimoasa lui erudiție, prin rigoarea sa morală, prin înnoirea disciplinei ecleziale și prin deschiderea Bisericii spre nevoile concrete ale credincioșilor. Astfel, el a reorganizat din temelii viața bisericească munteană, așezând-o pe temelia fermă a Evangheliei și a tradiției ortodoxe. De asemenea, sub inspirația și îndrumarea sa, Ieromonahul Macarie a tipărit la Târgoviște primele cărți ortodoxe din spațiul românesc, inaugurând epoca culturii scrise în Țara Românească. Primul Liturghier ortodox din lume (1508), alături de Octoih (1510) și de Tetraevangheliar (1512), rămân mărturii peste veacuri ale unei fabuloase epoci de înflorire spirituală, care a așezat istorica Cetate de Scaun munteană în centrul vieții ecleziale din sud-estul Europei.
Rodnicia slujirii sale este evidentă și în formarea spirituală a Sfântului Voievod Neagoe Basarab, ucenicul său cel mai cunoscut, care a transpus în viața politică și culturală a vremii sale învățăturile primite de la marele ierarh.
Într-o epocă marcată de nenumărate frământări și neliniști, precum și de profunde și rapide transformări, chemarea la înnoirea vieții pe principiile Evangheliei lui Hristos, a Sfântului Ierarh Nifon, răsună cu o actualitate uimitoare, fiindcă el ne amintește că sfințenia nu este un privilegiu rezervat unor aleși, ci o vocație universală, la care suntem chemați toți creștinii. Viața sa, plină de curaj, de înțelepciune și de neobosită râvnă, rămâne un reper pentru noi toți, care ne inspiră și ne motivează.
Astăzi, când lumea se confruntă cu numeroase războaie, crize morale majore, migrație, dezvoltarea uimitoare și fără precedent a tehnologiei, evidente și îngrijorătoare schimbări climatice, precum și cu tot mai multe provocări ale speranței noastre, exemplul Sfântului Ierarh Nifon ne îndeamnă să rămânem statornici în credință, uniți în rugăciune și neclintiți în mărturisirea Evangheliei! De aceea, vă chem cu părintească dragoste să transformați această sărbătoare într-un prilej de reînnoire duhovnicească, de întărire a comuniunii și de mărturisire a bucuriei credinței noastre ortodoxe!
Și, pentru că întreaga noastră viață este un pelerinaj continuu către Împărăția cerurilor, trebuie să vedem pelerinajul la sfinți ca pe un drum spiritual pe care îl parcurgem împreună cu Dumnezeu, drum care ne unește cu Maica Domnului și cu toți sfinții, cu întreaga tradiție a Bisericii, fiindcă este un act de întărire în credință, de pocăință, de luminare, de vindecare și de mărturisire, o adevărată cale interioară în care ne regăsim pe noi înșine, alături de bucuria solidarității și a comuniunii cu aproapele.
Vă invit pe toți, clerici, monahi, tineri și credincioși de toate vârstele, să veniți la Catedrala Mitropolitană din Târgoviște, în dimineața zilei de 11 august 2026, de la ora 07:00, pentru a participa la Sfânta Liturghie, la închinarea la moaștele Sfântului Ierarh Nifon și ale Sfintei Mucenițe Filofteia de la Curtea de Argeș, aduse special la această mare sărbătoare, spre întărirea credinței și spre mângâiere sufletească.
Să ne unim inimile în rugăciune, să întărim comuniunea dintre noi, să dăruim lumii un semn de speranță și să mărturisim, cu bucurie, frumusețea Ortodoxiei noastre!
Cu arhierești binecuvântări,
† N I F O N
Arhiepiscop și Mitropolit
ADMINISTRAŢIE
Pucioasa își pune în valoare istoria. Înființează Muzeul Băilor Pucioasa. VIDEO

Primarul orașului Pucioasa, Constantin Ana, a anunțat, în cadrul ultimei ședințe a Consiliului Local, că intenționează să înființeze Muzeul Băilor Pucioasa, pe structura fostei școli din Șerbănești, scoasă de foarte mulți ani din circuitul educațional. A explicat edilul că studiile necesare au fost deja elaborate și, în perioada următoare, va fi depusă cererea de finanțare.
„Proiectul acesta are șanse imense să fie finanțat. Vom consolida și reabilita integral clădirea, urmând ca, în viitorul apropiat, să reușim, prin efort propriu sau prin fortul locuitorilor orașului sau al unor sponsori, să dotăm muzeul cu ceea ce ne reprezintă din punct de vedere al istoriei orașului Pucioasa.
Consider că, pentru a nu uita cine suntem și de unde am plecat, trebuie neapărat să tratăm cu seriozitate maximă toată istoria balneo a orașului Pucioasa, dar și istoria textilă și istoria prelucrării lemnului, de ce nu, și ce om mai găsi noi că ne reprezintă. O să facem un muzeu care să fie o imagine corectă a ceea ce înseamnă orașul Pucioasa”, a precizat primarul Constantin Ana.
VIDEO
ANUNŢURIacum 10 oreMesaj de condoleanțe Primăria Dragodana, județul Dâmbovița
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăȘotânga, o comună care își construiește viitor solid pe postamentul trecutului minier. FOTO
ACTUALITATEacum 5 zileProgramul evenimentelor prilejuite de „Zilele Comunei Potlogi”, 15-16 august 2026
ACTUALITATEacum 3 zileMega petrecere de 10 ani la Complexul Turistic de Natație Târgoviște
Dâmboviţaacum o ziTânără agresată sexual într-un parc din Târgoviște
ACTUALITATEacum o săptămână„Parcul Generațiilor” de la Săteni (Aninoasa), un concept diferit de amenajare a unui spațiu de joacă și recreere. FOTO
Dâmboviţaacum 23 de oreO mașină a ars ca o torță în sensul giratoriu de la Gulia. VIDEO
ACTUALITATEacum 3 zileMoaștele Sf. Mucenițe Filofteia vor fi aduse la Târgoviște de Sărbătorea Sf. Ier. Nifon (10-11 august 2026)



























