Dâmboviţa
PNL Dâmboviţa a ieşit pe plus prin mitingul preelectoral organizat la Târgovişte!

PNL Dâmboviţa poate să se felicite. După ani şi ani de aşteptare, a reuşit să închege un miting preelectoral de forţă, cu lume multă, echilibru şi mesaje de substanţă. Întâlnirea cu membrii şi simpatizanţii, consumată în sala de la Casa de Cultură a Sindicatelor, a adunat peste 1.000 de participanţi. Să ai în judeţ câţiva primari şi chiar şi dintre aceia sunt unii care cochetează cu PSD-ul şi să umpli o sală ca cea de la sindicate e o performanţă pentru liberali, neegalată de pe vremea lui Florin Popescu. Social-democraţii ar trebui să-şi facă griji. E un semn că lucrurile se schimbă din mers.
Şi au mai venit cu o noutate electorală liberalii. Şi-au ales o altă locomotivă electorală. Rareş Bogdan, fost moderator de televiziune la Realitatea TV, primul pe lista partidului la alegerile europarlamentare, urmărindu-i prestaţia de astăzi, felul cum ştie să comunice cu oamenii, mesajele expuse, modul cum îşi alege cuvintele, profesionist, spontaneitatea, tipică unui om de presă, cu tact, stilul prin care ştie să pătrundă în primul rând la sufletul auditioriului, se dovedeşte că a fost o alegere inspirată care îi va aduce PNL-ului un scor bun, apropiat de cel al partidului de guvernământ.

Rareş Bogdan va direcţiona spre PNL procente din marea oaste a nehotărâţilor, a celor care, de obicei, nu vin la vot. Bogdan a fost şi este un lider de opinie iubit de cei care urăsc nedreptăţile de tot felul, de omul simplu, care îşi regăseşte viaţa, suferinţa în vorbele sale.
Pe scena de la Sindicate, alături de Rareş Bogdan şi Ludovic Orban – preşedintele PNL, s-au aflat Virgil Guran – liderul liberalilor dâmboviţeni, Violeta Alexandru şi Aurelian Cotinescu – candidaţi pentru europarlamentare, senatorul Iancu Caracota, alţi reprezentanţi ai conducerii PNL şi, evident, primari ai partidului. Am sesizat lipsa de pe scenă a fostului şef al PNL Dâmboviţa, edilului de la Răcari, Marius Caraveţeanu. A preferat să stea în sală. Probabil din cauză de orgoliu rănit. Au mai lipsit primarii de la Ulmi şi cel de la Dărmăneşti. Pe scenă, l-am văzut, în schimb, pe primarul de la Butimanu, Gabriel Dragnea, pe care conducerea PSD Dâmboviţa l-a prezentat, la conferinţa judeţeană din luna martie, ca nou afiliat PSD.
Virgil Guran a avut un discurs bine cantonat în realitate, cu replici vii, cu atacuri subtile, neplicticos, cu umor, mobilizator şi cu ţintă concretă PSD şi liderii său. Pentru Guran a fost o surpriză că sala a fost aşa de plină, cum nu a fost niciodată. Această constatare l-a făcut să exclame, entuziasmat, că PSD-ul va dispărea. Guran şi-a început speech-ul prin a critica, ironic şi pe bună dreptate, mesajele de pe bannerele electorale ale PSD-ului.

„Bă, cât de prost poţi să fii! Să fii la guvernare şi să scrii peste tot România merită mai mult. În ăştia şapte ani de când guvernează, cred că este pentru prima dată când spun adevărul”.
Guran a citit şi lista fruntaşilor PNL în strângerea de semnături pentru susţinerea candidaţilor la europarlamentare. Un pic cu iz comunistoid ideea, dar a ştiut că asemenea modele prind la oameni şi a mers. Şi surpriză! Primul de pe lista celor care au adunat cele mai multe semnături este primarul Gabriel Dragnea de la Butimanu, citat fals pe lista de zi a PSD ca fiind o nouă achiziţie politică!
Evident, acolo unde PNL a adunat semnături de top intern, cu siguranţă, e o problemă pentru PSD şi va trebui să muncească mai mult. Numim aici Butimanu, Malu cu Flori, Lucieni, Răcari, Gura Ocniţei, Moreni, Bilciureşti, Găeşti, Iedera, Pietrari, Văcăreşti, Perşinari, Târgovişte, Brezoaieale şi Răzvad.
Virgil Guran şi-a propus să ridice PNL Dâmboviţa şi până la alegerile din 2020 organizaţia să devină una dintre cele mai bune din ţară. Le-a promis celor din sală că s-a terminat cu nepotismele din partid, cu nemunca, cu ieşitul în faţă doar al celor care nu prea mişcă nimic. Guran a mai făcut o profeţie, pornind de la mulţimea şi entuziasmul din sală. A spus că, anul viitor, liberalii vor conduce Consiliul Judeţean Dâmboviţa.

„O să-i trimitem acasă pe toţi cei care şi-au angajat nepoţii, amantele, prietenii. Cei care au făcut bani şi ne râd în nas în momentul de faţă”, a spus Virgil Guran. „Gata, s-a terminat! Dâmboviţa este liberală şi veţi vedea că vom câştiga”.
A urmat la cuvânt Violeta Alexandru, candidat la europarlamentare. Şi-a găsit un loc mai în umbră, ferit de reflectoare, invocând respectul faţă de cei de pe scenă, să nu stea cu spatele la ei. Discursul a fost unul tip mitralieră. S-a apăsat pe trăgaci şi gloanţele au curs lung, unul după altul. Nu a emoţionat, dar a fost corect, nedepăşind şabloanele.
Aurelian Cotinescu, preşedintele PNL Târgovişte, şi el candidat la europarlamentare, din cele expuse cu emoţie vizibilă în faţa colegilor, cu nerv, apăsat, imperativ, se vede că a început să exerseze, să-şi modeleze discursul după cerinţele genului politic.
„Spunem gata cu corupţia, vrem un stat democratic, vrem să trăim în libertate. Luaţi-vă ghearele de pe justiţie! Luaţi-vă ghearele de pe administraţia locală. Lăsa-ţi politicul deoparte. Administraţia să fie una, politicul să fie alta. Spunem nu proştilor care sunt în administraţia naţională, celor care conduc guvernul! Să dispară, nu au ce căuta acolo”, a tunat Cotinescu.

A urmat sarea şi piperul mitingului preelectoral al PNL Dâmboviţa, datorită căruia, cu siguranţă, s-a umplut sala la refuz: Rareş Bogdan. S-a văzut de la o poştă că are şcoala comunicării, a discursului cu puternic mesaj patriotard, naţionalist, expresiv, cu exemplificări, cu urcuşuri şi coborâşuri, capabil de a provoca un vulcan de simpatie. Cuvântare lungă, dar neplicticoasă, urmărită şi aplaudată.
„Muncim foarte mult. Vrem să vorbim cu cât mai mulţi oameni şi o facem cu mare-mare drag, cu mare bucurie, că luăm energie de la dumneavoastră. Ne încărcăm cu dorinţa dumneavoastră de a-i da jos pe cei din PSD, de a schimba guvernările locale şi naţionale şi, mai ales, de a ridica România din noroi. Pentru că ea se află astăzi, din păcate, în noroi”.
În stilul de critic dur al nedreptăţilor pe care l-a promovat în calitate de moderator de televiziune şi care l-a detaşat de ceilalţi confraţi din presă, Rareş Bogdan a lovit în guvernarea PSD, neajunsurile puterii actuale, proasta administrare a ţării.

Candidatul numărul unu al PNL la alegerile europarlamentare a înfierat aplecarea PSD numai asupra problemelor din justiţie, lăsând la o parte atragerea de fonduri europene, proiectele de dezvoltare ale ţării, viaţa românilor.
„Au câştigat algerile spunând că aduc bunăstare şi, de doi ani şi patru luni de zile, nu fac decât legi pentru gaşca infracţională organizată căţărată în fruntea Guvernului şi a sediului din Kiseleff. Nu se poate aşa ceva. Chiar nu putem să ne preocupe şi altceva? Locuri de muncă, străzi, spitale, şcoli. Chiar toată lumea în ţara asta este ultrainteresată de cum trăiesc puşcăriaşii şi nu îi interesează cum trăiesc oamenii în vârstă sau cum trăiesc oamenii de la ţară”?
Rareş Bogdan a mărturisit celor din sală că singurii care pot să îi bată pe PSD-işti sunt liberali, nimeni altcineva. S-a ajuns şi la Viorica Dăncilă. Semnalul a fost dat din sală:”Aţi uitat pe Veorica”!
Bogdan a spus că el a învăţat de la părinţii săi că nu este politicos să jigneşti o femeie, dar că se va duce acasă şi o să-i ceară tatălui să îi dea dezlegare pentru a putea să o critice şi pe Viorica Dăncilă, că prea ne face de râs.

Înainte de a-i da cuvântul lui Ludovic Orban, aşa cum se obişnuieşte, liderul este ultimul de pe lista oratorilor, amfitrionul adunării, Virgil Guran, a mai aruncat o petardă cu iz de glumă bună. A spus că a aflat de ce nu vor social-democraţii să realizeze şoseaua de centură a Târgoviştei.
„Ştiţi, centura asta pe care vor să o facă cei de la PSD de vreo 25 de ani. Pe surse, am aflat un lucru acuma. Nu e adevărat, nu vor să o facă! Şi ştiţi de ce? Vă daţi seama că din obişnuinţă pleacă toţi PSD-iştii pe centură şi stau acolo, că acolo e locul lor”!
Orban, bine dispus, şi-a intrat în pâine teatral, gesticulând, relaxat, afirmând galeş că este „Orban cel bun”. Liderul PNL le-a amintit celor de faţă de discursul său memorabil din campania pentru Preşedinţia României, ultra mediatizat la acea vreme, cel cu „Cine tace şi face?… Iohannis!”
Preşedintele PNL le-a reamintit celor din sală că, în 2014, PNL i-a bătut pe PSD-işti de le-a sunat apa în cap şi că acelaşi lucru îl vrea şi la alegerile din data de 26 mai. Orban a început prin prezentarea unei întâmplări mai mult din categoria orgoliu rănit. A criticat Poliţia, nu ştim dacă pe cea locală sau naţională, nu a precizat, care, la solicitarea scrisă a liderului PNL Dâmboviţa, Virgil Guran, de a li se permite reprezentanţilor partidului să parcheze maşinile pe platoul din faţa Casei de Cultură a Sindicatelor, a răspuns că nu se poate. Cred că a greşit, Orban! Asta era competenţa Primăriei, dar, mă rog, a trecut aşa… Prinde în campanie.

„Domne, este ceva de noaptea minţii. Dar asta arată diferenţa dintre noi şi ei. Diferenţa este următoarea. Eu nu îmi doresc ca noi, atunci când o să fim la putere, să ni se permită accesul maşinilor pe platou. Şi, vă garantez că nu vom veni cu maşinile pe platou. Dar, îmi doresc din toată inima să nu îi mai văd pe PSD-işti că li se mai permite vreodată accesul pe platou, că asta înseamnă că nu vor mai fi niciodată la putere”. Replici marca Ludovic Orban.
Critica cu tentă de pamflet s-a concentrat apoi asupra PSD şi a liderilor săi.
„Nu credeam că în fruntea României o să ajungă asemenea cozi de topor. România este plină de oameni educaţi, de oameni de valoare, de oameni care au facultăţi, de oameni care au performanţă, în cercetare, în universităţi, în mediul de afaceri, lumea este plină de oameni care chiar dacă nu au facultatea au liceul, au o meserie pe care şi-o practică cu talent, cu devotament, iar 90% dintre români, indiferent dacă au sau nu au studii, au şapte ani de acasă. Să găseşti o asemenea pletoră de indivizi care nu au făcut şcoala la timpul lor, de indivizi care nu au respect faţă de nimic, de indivizi fără cei şapte ani de acasă, fără bun simţ, de indivizi pe care nu i-aş lăsa nici administratori la bloc, că precis ar fura şi nu ar şti să facă actele în regulă. Gândiţi-vă, avem un premier care ne face de râs în toată lumea şi care la fiecare deplasare externă sau interacţiune cu o delegaţie străină face câte o gafă, avem un premier care nu a fost în stare să îi convingă pe locuitorii din Videle, un oraş de zece mii, unsprezece mii de locuitori, să o voteze ca primar. A fost bătută măr de un candidat de dreapta”.

Şi exemplele au continuat. Au fost luaţi la rând toţi miniştri, plus şefa de la ANAF. Concluzia lui Orban, sunt slabi, neşcoliţi şi mincinoşi. De Tudorel Toader, ministrul Justiţiei, vedeta ultimelor zile, a zis Orban că nu are ce să mai spună.
Liderul PNL i-a îndemnat pe români să meargă la vot, este dreptul lor, este singura soluţie democratică prin care se poate schimba ceva în ţară. Dacă tragem linie şi adunăm, PNL, cu mitingul desfăşurat la Casa de Cultură a Sindicatelor, iese pe plus. Este clar că lupta în campania electorală pentru Parlamentul European va fi mult mai dură decât cea din 2014.
Au intrat în testare alte modalităţi de abordare a unei campanii electorale, nu mai vorbim şi de faptul că pe scena politică au apărut partide noi, care acum îşi formează electoratul, muşcând din bazinul partidelor consacrate. Tocmai de aceea, prin lideri noi, prin vocaţie, vectori de imagine, formaţiunile vechi intră pe tărâmul nehotărâţilor, în ideea de a-i fideliza şi de a-i aduce la vot.

ACTUALITATE
Târg de cariere la Târgoviște, ediția a III-a. Oportunități de angajare și de cunoaștere a mediului de afaceri

Șanse și oportunități de angajare în varii domenii de activitate, de pregătire pentru viitor oferă, de 3 ani, Camera de Comerț Industrie și Agricultură Dâmbovița și Universitatea Valahia din Târgoviște, prin Facultatea de Științe Economice, tinerilor studenți prin „Târgul de cariere”. Evenimentul, la care au fost prezenți câteva sute de studenți dornici de a lua contact cu mediul de afaceri, dispuși să pornească pe un drum al profesionalizării, s-a desfășurat în holul Bibliotecii Universității Valahia, edificiu modern, inaugurat luna trecută.

Interesant este faptul că, la inițiativa Camerei de Comerț și a Universității Valahia, au răspuns mai multe firme cu prestigiu care își desfășoară activitatea economică în județul Dâmbovița. Au fost deschise zeci de standuri unde tinerii universitari au putut cere relații de la persoane avizate și să obțină materiale lămuritoare despre activitatea societăților prezente, despre locurile de muncă oferite în prezent, dar și în perspectiva viitorului.
Așa cum se practică la astfel de manifestări, în sala de conferințe a bibliotecii, inițiatorii acestui proiect, invitații și tinerii studenți s-au întâlnit pentru o prezentare introductivă a „Târgului de cariere”, ajuns la cea de-a treia ediție. Amfitrionul întâlnirii a fost directorul executiv al Camerei de Comerț Industrie și Agricultură Dâmbovița – Ștefania Stroică.

Coordonatoarea acestei instituții cu un rol deosebit, activ în ceea ce privește sprijinirea și informarea mediului de afaceri dâmbovițean, liant puternic între toate entitățile cu responsabilitate în domeniul economic, educațional și comunicațional, a vorbit despre importanța „Târgului de cariere” în ceea ce privește, în primul rând, conexiunea care se poate face între studenți, între tinerii absolvenți ai Universității Valahia și reprezentanții societăților care se află în căutare de forță de muncă bine calificată, de specialiști.

Rectorul Universității Valahia, Ioan Corneliu Sălișteanu, primul vorbitor al acestui preambul informațional al „Târgului de cariere” a precizat că instituția de învățământ, care se achită de obligațiile sale educaționale, de misiunea pe care și-o asumă cu responsabilitate, își dorește ca la finalul studiilor să aibă absolvenți bine pregătiți și bine plasați pe piața muncii. Târgul de cariere, a mai spus rectorul Corneliu Sălișteanu, vine să ajute studenții, absolvenții și masteranzii Universității Valahia să își găsească drumul profesional, un loc de muncă corespunzător pregătirii lor.

Antreprenorul de succes Valentin Calcan, președintele Camerei de Comerț Industrie și Agricultură Dâmbovița, a precizat că „Târgul de cariere”, ajuns la ceea de-a treia ediție, a reușit să iasă din obișnuitul unor astfel de manifestări unde, de obicei, numai șomerii își caută de muncă. Târgul de cariere este destinat și celor care au un loc de muncă, dar își doresc altceva, mai bine pentru ei, o schimbare în concordanță cu pregătirea profesională și aptitudinile pe care le au.
Valentin Calcan a mai spus celor de față că instituția pe care o conduce, Camera de Comerț, este deschisă în permanență pentru cei aflați în căutarea unui loc de muncă, a unor oportunități de dezvoltare profesională. Le-a mai mărturisit președintele Camerei de Comerț studenților prezenți la „Târgul de cariere” că societatea, companiile doresc, au nevoie de oameni care să facă performanță. Oameni care să vrea să evolueze, să se perfecționeze profesional.
I-a sfătuit Valentin Calcan pe viitorii absolvenți ai Universității Valahia că nu este util pentru ei să schimbe un loc de muncă din trei în trei luni și, dacă se întâmplă așa, să nu creadă că de fiecare dată vina o poartă angajatorul. Le-a mai spus președintele Camerei de Comerț că, atunci când la un antreprenor vine un CV, iar în el se precizează că cel care solicită un loc de muncă, în ultimii doi ani, a fost în șapte-opt locuri apar probleme de credibilitate și seriozitate.

Decanul Facultății de Științe Economice, profesor universitar doctor Cristina Ștefan, a precizat că „Târgul de cariere”, acum, la a treia ediție, este deja intrat în tradiție, ca de altfel și colaborarea Universități Valahia, a Facultății de Științe Economice, cu Camera de Comerț Industrie și Agricultură Dâmbovița. A ținut să sublinieze profesorul universitar Cristina Ștefan că deschiderea Universității Valahia către mediul antreprenorial, colaborarea cu societățile comerciale au fost continue, prin toate activitățile organizate în parteneriat, proiecte, întâlniri, mese rotunde, conferințe, stagii de pregătire pentru studenți. Așa după cum a mai adăugat decanul Facultății de Științe Economice, totul se face în ideea ca viitorul absolvent să fie pregătit pentru provocările viitorului, pentru tot ce se întâmplă pe piața muncii.
Profesorul universitar doctor Cristina Ștefan i-a sfătuit pe studenții prezenți la Târgul de Cariere să profite din plin de această oportunitate de a lua contactul, facil, cu mediul de afaceri. Nu neapărat cu gândul de a se angaja, dar contează să își facă o idee, să-și consolideze un orizont în funcție de oferta de pe piața muncii.
A mai susținut o alocuțiune directorul Agenției pentru Ocuparea Forței de Muncă Dâmbovița – Constanța Anghel, iar Andrei Picioruș, manager în cadrul Asociației „Înapoi la muncă” a moderat o conferință tematică cu titulatura „Cariera ca experiment”.
După consumarea acestei întâlniri introductive, toți cei prezenți s-au risipit pe culoarele Bibliotecii Universitare,unde erau amplasate standurile firmelor aflate în căutarea forței de muncă calificate sau care venise doar pentru a-și promova activitatea ori pentru a pregăti terenul pentru viitorul profesional al absolvenților Universității Valahia din Târgoviște.

ACTUALITATE
„Prim Ajutor Juridic” – Un proiect social dezvoltat de Crucea Roșie Dâmboviţa

Crucea Roșie Română – Filiala Dâmbovița dezvoltă proiectul „Prim Ajutor Juridic”, o inițiativă coordonată de Corina Spătaru, în parteneriat cu Facultatea de Drept și Științe Administrative din cadrul Universității „Valahia” din Târgoviște, Baroul Dâmbovița și Tribunalul Dâmbovița. Proiectul își propune să faciliteze accesul persoanelor vulnerabile la informații juridice și administrative esențiale, contribuind la o mai bună înțelegere a drepturilor, obligațiilor și procedurilor legale.
Informația există. Dar este ea cu adevărat accesibilă tuturor?
Deși informațiile juridice și administrative sunt, în principiu, disponibile publicului, accesul efectiv la acestea rămâne o provocare pentru numeroase persoane.
Limbajul juridic complex, lipsa cunoștințelor de specialitate, dificultățile de identificare a instituțiilor competente, nivelul redus de alfabetizare și lipsa accesului la internet sau a competențelor digitale reprezintă obstacole reale în exercitarea drepturilor.
Pentru persoanele din comunitățile vulnerabile, în special din mediul rural sau din medii defavorizate, simpla publicare a informațiilor pe platformele instituțiilor nu garantează și posibilitatea de a le consulta. Există persoane care nu dispun de o conexiune la internet, de dispozitive electronice sau de cunoștințele necesare pentru a naviga pe platformele digitale ale autorităților publice.
Astfel, numeroși cetățeni ajung să nu își cunoască drepturile, să nu își înțeleagă obligațiile sau să nu știe căror instituții trebuie să se adreseze pentru soluționarea problemelor cu care se confruntă.
Pornind de la această realitate, proiectul „Prim Ajutor Juridic” urmărește să reducă distanța dintre informația juridică și persoanele care au nevoie de ea, indiferent de nivelul de educație, situația materială sau accesul la tehnologie.
Un ghid practic, redactat pe înțelesul tuturor
Componenta centrală a proiectului constă în elaborarea unor ghiduri de informare juridică și administrativă, care vor reuni, într-o formă structurată și accesibilă, informații esențiale privind drepturile cetățenilor, obligațiile legale, procedurile administrative și modalitățile de adresare către instituțiile competente.
Informațiile vor fi adaptate într-un limbaj clar, ușor de înțeles, fără a pierde acuratețea juridică, astfel încât să poată fi utilizate inclusiv de persoane fără pregătire de specialitate.
Pentru a evita ca accesul la informație să fie condiționat de existența unei conexiuni la internet, ghidurile vor fi distribuite atât în format digital, cât și în format fizic. Acestea vor putea fi consultate pe site-ul Crucii Roșii Dâmbovița, la sediul filialei, precum și în cadrul instituțiilor interesate să sprijine distribuirea lor.
Prin această abordare, proiectul urmărește să aducă informația mai aproape de cetățeni, inclusiv de cei care nu au posibilitatea de a utiliza mijloacele digitale.
Voluntari pregătiți să ofere sprijin celor care întâmpină dificultăți
O altă componentă importantă a proiectului o reprezintă formarea unui grup de voluntari care să faciliteze accesul la informație pentru persoanele vulnerabile, în special pentru cele care nu știu să citească sau să scrie, nu au acces la internet ori întâmpină dificultăți în înțelegerea documentelor și procedurilor administrative.
Voluntarii vor fi pregătiți să explice informațiile cuprinse în ghiduri, să sprijine persoanele în identificarea instituțiilor competente și să le îndrume către serviciile și mecanismele legale disponibile.
Activitatea acestora va avea un caracter informativ și de orientare, fără a substitui asistența juridică de specialitate oferită de profesioniștii abilitați.
Mai puține demersuri greșite, mai multă eficiență în rezolvarea problemelor
Dincolo de componenta socială și educațională, proiectul urmărește să contribuie la eficientizarea relației dintre cetățeni și instituțiile publice.
Prin furnizarea unor informații clare și prin orientarea corectă a beneficiarilor, inițiativa își propune să reducă numărul cererilor adresate unor instituții necompetente, să prevină depunerea unor documentații incomplete sau eronate și să limiteze sesizarea nejustificată a instanțelor judecătorești în situațiile în care există alte căi legale sau administrative de soluționare.
În acest mod, proiectul poate contribui atât la simplificarea demersurilor pentru cetățeni, cât și la utilizarea mai eficientă a resurselor instituționale.

„Prim Ajutor Juridic” – Pentru că un drept necunoscut este un drept greu de exercitat
„Am pornit de la o realitate simplă: faptul că o informație este publică nu înseamnă automat că ea este și accesibilă. Sunt oameni care se confruntă cu probleme juridice sau administrative, dar nu știu unde să meargă, ce documente să pregătească sau care sunt pașii pe care trebuie să îi urmeze. Alte persoane nici măcar nu au posibilitatea de a căuta aceste informații, pentru că nu au acces la internet sau nu știu să utilizeze instrumentele digitale.
Uneori, soluția există, însă persoana care are nevoie de ea nu știe cum să ajungă acolo.
Prin «Prim Ajutor Juridic» îmi doresc să construim o punte între cetățeni și instituții, să transformăm informația juridică într-un instrument practic și să oferim persoanelor vulnerabile șansa de a-și înțelege și exercita drepturile în mod efectiv. Nu ne propunem să înlocuim profesioniștii dreptului, ci să ajutăm oamenii să ajungă, informați și corect îndrumați, acolo unde pot primi sprijinul de care au nevoie.”
— Corina Spătaru, inițiator și coordonator al proiectului „Prim Ajutor Juridic”
Un parteneriat între mediul umanitar, academic și juridic
Prin colaborarea dintre Crucea Roșie Română – Filiala Dâmbovița, Facultatea de Drept și Științe Administrative a Universității „Valahia” din Târgoviște, Baroul Dâmbovița și Tribunalul Dâmbovița, proiectul urmărește să reunească experiența din domeniul umanitar cu expertiza academică și juridică.
Inițiativa promovează educația juridică, responsabilitatea civică, solidaritatea și accesul echitabil la informație, pornind de la convingerea că înțelegerea propriilor drepturi și obligații reprezintă un pas esențial către o societate mai informată și mai incluzivă.
„Prim Ajutor Juridic” nu își propune doar să ofere informații, ci să ajute oamenii să știe ce pot face cu ele.
ADMINISTRAŢIEacum 7 zileCJ Dâmboviţa vrea să modernizeze singur drumul din munte. S-a transmis o nouă solicitare la Prahova
ACTUALITATEacum 3 zileCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
ADMINISTRAŢIEacum 7 zileConsiliul Județean Dâmboviţa finanțează rețeaua de aducțiune apă în comuna Râul Alb
ADMINISTRAŢIEacum 7 zileProiecte importante pentru Târgoviște, puse în practică în asociere cu CJ Dâmboviţa
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimăria Pucioasa vrea să consolideze și să reabiliteze cinci blocuri care prezintă risc seismic
ACTUALITATEacum o săptămânăMinistrul Muncii a vizitat centrele sociale recent construite în județul Dâmbovița
SOCIALacum 4 zileA lovit un om cu mașina și l-a abandonat în șanț. Victima a fost găsită după 12 ore și a decedat la spital
ACTUALITATEacum 4 zileAccident cu trei persoane încarcerate, una inconștientă, pe DN72, la Șuța Olteni


























