ADMINISTRAŢIE
Târgovişte: Staţiile electrice de încărcare vor fi funcţionale în această vară!

Târgovişte este primul municipiu din România care a accesat fonduri, prin AFM, pentru construirea unor staţii de încărcare a maşinilor electrice. Proiectul, spune primarul Daniel Cristian Stan, va fi gata în maximum două luni şi jumătate.
„Avem două contracte. Unul de execuţie a lucrărilor de branşament la reţeaua electrică şi altul care vizează livrarea staţiilor electrice. Pe contractul de execuţie, care este şi mai laborios, sper să facem recepţia. Asta înseamnă că se asigură conectarea la curent a staţiilor. Pe ceea ce înseamnă furnizarea staţiilor electrice există o contestaţie depusă de unul dintre participanţi. Sper ca în perioada imediat următoare să se rezolve această problemă şi, în două luni-două luni şi jumătate, să avem staţiile electrice”, explică edilul municipiului.
Staţiile electrice de încărcare vor fi montate în următoarele zone: stadion (strada justiţie), Piaţa Bărăţiei (2 Brazi), Complexul Turistic de Nataţie şi centru (lângă BRD).
ADMINISTRAŢIE
Pucioasa își pune în valoare istoria. Înființează Muzeul Băilor Pucioasa. VIDEO

Primarul orașului Pucioasa, Constantin Ana, a anunțat, în cadrul ultimei ședințe a Consiliului Local, că intenționează să înființeze Muzeul Băilor Pucioasa, pe structura fostei școli din Șerbănești, scoasă de foarte mulți ani din circuitul educațional. A explicat edilul că studiile necesare au fost deja elaborate și, în perioada următoare, va fi depusă cererea de finanțare.
„Proiectul acesta are șanse imense să fie finanțat. Vom consolida și reabilita integral clădirea, urmând ca, în viitorul apropiat, să reușim, prin efort propriu sau prin fortul locuitorilor orașului sau al unor sponsori, să dotăm muzeul cu ceea ce ne reprezintă din punct de vedere al istoriei orașului Pucioasa.
Consider că, pentru a nu uita cine suntem și de unde am plecat, trebuie neapărat să tratăm cu seriozitate maximă toată istoria balneo a orașului Pucioasa, dar și istoria textilă și istoria prelucrării lemnului, de ce nu, și ce om mai găsi noi că ne reprezintă. O să facem un muzeu care să fie o imagine corectă a ceea ce înseamnă orașul Pucioasa”, a precizat primarul Constantin Ana.
VIDEO
ADMINISTRAŢIE
3 miliarde de euro, valoarea proiectelor derulate în județul Dâmbovița. Locul 1 în Regiunea Sud Muntenia

La capitolul investiții în infrastructură și obiective de interes comunitar, județul Dâmbovița se află pe un loc fruntaș la nivel național. Meritul aparține președintelui Consiliului Județean – Corneliu Ștefan, echipei pe care o coordonează la nivelul administrației publice județene și primarilor implicați în inițierea, susținerea și ducerea la capăt a unor proiecte cu finanțare nerambursabilă. După cum bine a precizat Corneliu Ștefan, obiectivele materializate în județ nu au apărut peste noapte.
„În spatele lor sunt ani de muncă, proiecte pregătite, documentații făcute, finanțări obținute, administrații locale și mediul privat care au tras pentru fiecare investiție. Este o muncă făcută aici, în Dâmbovița, de primari, de echipele din primării, de Consiliul Județean, de mediul privat și de specialiștii care au dus proiectele de la idee, la finanțare și stadiul de șantier. Rezultatele obținute se văd și în cifrele oficiale. Dâmbovița este pe primul loc în Regiunea Sud-Muntenia ca valoare a proiectelor depuse, cu peste 1 miliard de euro”, a spus Corneliu Ștefan.
Și nu vorbim doar despre investițiile implementate de CJD. În județul Dâmbovița, avem localități aflate pe primele locuri în topul Regiunii Sud Muntenia la proiecte și investiții.
- Municipiul Târgoviște, locul 1 între municipiile reședință de județ, cu peste 86 milioane de euro valoare nerambursabilă a proiectelor depuse
- Orașul Pucioasa, locul 1 între orașele regiunii, cu proiecte în valoare totală de peste 73 milioane de euro;
- Comuna Corbii Mari, locul 1 între comunele regiunii, cu proiecte în valoare de peste 14 milioane de euro.
„Exemplele pot continua, iar meritul trebuie să rămână acolo unde a fost și munca. Atunci când punem cifrele cap la cap, vorbim despre aproximativ 3 miliarde de euro. Programul Regional Sud-Muntenia, peste 982 milioane de euro. Infrastructură rutieră majoră, peste 665 milioane de euro. POIM, 534 milioane de euro. Programul Anghel Saligny, peste 280 milioane de euro. PNRR, aproximativ 130 milioane de euro. Programul Dezvoltare Durabilă 2021–2027, peste 123 milioane de euro. Compania Națională de Investiții( CNI), peste 195 milioane de euro. Mai adăugăm, consolidarea clădirilor cu risc seismic, PNCCRS, peste 47 milioane de euro. Școli Sigure și Sănătoase, aproximativ 13 milioane de euro. 3 miliarde de euro înseamnă drumuri și centuri ocolitoare, apă și canalizare, școli, spitale, transport public, eficiență energetică și investiții pentru dezvoltarea localităților.
În perioada următoare, vom prezenta toate aceste investiții, program cu program, proiect cu proiect și localitate cu localitate. Cu cifre. Cu lucruri concrete. Dâmbovițenii trebuie să știe ce s-a făcut, cine a muncit pentru aceste proiecte și ce urmează să punem în practică! În timp ce noi muncim, pregătim proiecte, obținem finanțări și construim, alții se ocupă de campanii de imagine și încearcă să-și însușească meritele pentru lucruri la care nu au avut nicio contribuție reală”, a transmis Corneliu Ștefan – președintele Consiliului Județean Dâmbovița.
ANUNŢURIacum 10 oreMesaj de condoleanțe Primăria Dragodana, județul Dâmbovița
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăȘotânga, o comună care își construiește viitor solid pe postamentul trecutului minier. FOTO
ACTUALITATEacum 5 zileProgramul evenimentelor prilejuite de „Zilele Comunei Potlogi”, 15-16 august 2026
ACTUALITATEacum 3 zileMega petrecere de 10 ani la Complexul Turistic de Natație Târgoviște
Dâmboviţaacum o ziTânără agresată sexual într-un parc din Târgoviște
ACTUALITATEacum o săptămână„Parcul Generațiilor” de la Săteni (Aninoasa), un concept diferit de amenajare a unui spațiu de joacă și recreere. FOTO
Dâmboviţaacum 23 de oreO mașină a ars ca o torță în sensul giratoriu de la Gulia. VIDEO
ACTUALITATEacum 3 zileMoaștele Sf. Mucenițe Filofteia vor fi aduse la Târgoviște de Sărbătorea Sf. Ier. Nifon (10-11 august 2026)



























