Connect with us

POLITIC

PNL nu a votat directiva europeană privind dublul standard la produse fiindcă are… portiţe!

Publicat

pe

Europarlamentrarul PNL Siegfried Mureşan, vicepreşedinte al Comisiei pentru Bugete din Parlamentul European, prezent astăzi la Târgovişte, a vorbit despre directiva europeană privind eliminarea dublului standard, în special la produsele alimentare şi cosmetice, astfel încât cetăţenii unor state europene considerate, nedrept, de mâna a doua, să nu mai fie nevoiţi să cumpere mărfuri de slabă calitate, comparativ cu ceea ce se vinde în vest.

După declanşarea unei campanii acerbe împotriva acestui tratament aplicat de marii producători în statele din estul Europei, Parlamentul European a decis să combată imediat această practică, propunând o directivă prin care dublul standard la orice produs, în special la alimente şi cosmetice, să fie interzis şi sancţionat extrem de dur, respectiv cu amendă de minim 4% din cifra de afaceri.

Siegfried Mureşean, candidat PNL pentru un nou mandat în PE, a explicat de ce europarlamentarii Partidului Naţional Liberal au votat împotriva acestei directive, fiind criticaţi pentru poziţia lor fără să se precizeze clar care au fost motivele votului negativ dat pentru acest act normativ european.

„Propunerea a fost bună, dar, din păcate, negocierile miniştrilor Guvernului Dăncilă, în această perioadă în care România deţine preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, au fost conduse în aşa fel încât această directivă votată şi aprobată are portiţe. Spune: «dublul standard este interzis, cu excepţia cazurilor în care…». Iar formulările la excepţii sunt extrem de vagi şi, practic, foarte multe lucruri pot fi încadrate la acele excepţii.

De aceea, săptămâna trecută, când această directivă a fost supusă şi votată în plenul Parlamentului European, noi, europarlamentarii PNL, am votat împotrivă, fiincă noi credem că problema dublului standard nu a fost rezolvată”.

Demnitarul liberal consideră că actualul guvern al României a ratat rezolvarea acestei probleme aşa cum ar fi trebuit, fără să lase motive de interpretare. Spune Siegfried Mureşan, purtătorul de cuvânt al Popularilor Europeni, că, în momentul în care PNL va veni la guvernare, va căuta să implementeze această directivă extrem de strict în România, să nu permită abaterea de la principile sale corecte.

„Vom încerca, chiar dacă formulările sunt vagi şi riscante, să limităm la maxim cazurile în care dublul standard poate fi permis. Vom monitoriza implementarea directivei şi, dacă dublul standard va persista ca urmare a negocierilor purtate de către Guvernul Dăncilă, vom cere de îndată revizuirea directivei şi eliminarea acelor excepţii permise în momentul de faţă”, a precizat europarlamentarul PNL.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Dâmboviţa

Deputat Aurelian Cotinescu: Parlamentul a aprobat proiecte SAFE de 8 miliarde de euro

Publicat

pe

Parlamentul a aprobat, ieri – 28 aprilie 2026, programul SAFE, instrument prin care, spune deputatul Aureluan Cotinescu, România își consolidează securitatea, își modernizează armata și își dezvoltă industria națională de apărare.

„Prin proiectele aprobate, în valoare de aproximativ 8 miliarde de euro – de la transportoare blindate Piranha V și nave militare, până la sisteme antiaeriene, radare, elicoptere și muniții – România face un pas decisiv spre o capacitate reală de apărare, adaptată noilor provocări de securitate. Miza este clară: mai multă producție în România, mai multe fabrici, mai multe locuri de muncă și tehnologie strategică adusă aici, acasă.

În același timp, susțin pe deplin ca fiecare euro investit să fie cheltuit transparent, responsabil și cu beneficii concrete pentru industria românească. Securitatea națională înseamnă nu doar armament modern, ci și capacitatea României de a produce, întreține și susține logistic aceste capabilități pe termen lung. SAFE înseamnă apărare consolidată, dar și dezvoltare economică strategică pentru România”, a precizat deputatul Aurelian Ilie Cotinescu.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Dâmboviţa

Președinte CJ Dâmbovița: Vom continua să lucrăm cu aceeași motivație pentru dezvoltarea județului

Publicat

pe

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a publicat pe pagina sa de Facebook un text în care aduce mulțumiri lui Marian Tănase, până astăzi – 28 aprilie 2026, prefect al județului, și secretarului de stat în Ministerul Transporturilor, Ionuț Săvoiu, care, odată cu ieșirea PSD de la guvernare, urmează să demisioneze din funcția ocupată.

Despre cei doi politicieni care au reprezentat județul la nivel guvernamental, președintele PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a avut numai cuvinte de apreciere. Liderul social democrat îi felicită pentru modul profesionist și dedicat în care și-au exercitat atribuțiile, pentru respectul arătat și demonstrat față de dâmbovițeni și față de nevoile comunităților locale.

„Au fost implicați, prezenți și orientați către rezultate concrete. Am lucrat în echipă și le mulțumesc pentru colaborarea foarte bună pe care am avut-o. Împreună cu colegii primari, parlamentari, consilieri județeni și locali, am muncit pentru județul Dâmbovița și am reușit să deblocăm proiecte blocate de peste 20 de ani, proiecte așteptate de dâmbovițeni. Vom continua să lucrăm împreună, cu aceeași motivație, pentru dezvoltarea județului nostru și pentru binele dâmbovițenilor”, a transmis Corneliu Ștefan – președintele Consiliului Județean Dâmbovița și prim-vicepreședinte al PSD la nivel central.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite