ACTUALITATE
Drumul Crucii, spectacol impresionant în comuna Gura Ocniţei! FOTO

Un eveniment unic în Dâmboviţa şi poate chiar şi în România s-a consumat, ieri – 25 aprilie 2019, în Joia Mare, în comuna Gura Ocniţei. Autorităţile locale, sprijinite de tinerii creştini şi de reprezentanţii căminelor culturale, au dat viaţă unui scenariu emoţionant, memorabil, încărcat de semnificaţii religioase şi istorice.

Drumul Crucii a fost frumos surprins de tinerii îmbrăcaţi în straie asemănătoare momentului de cotitură religioasă în existenţa umanităţii de acum 2019 ani, când Mântuitorul Nostru Iisus Hristos a fost prins, închis, batjocorit, judecat şi condamnat la moarte prin crucificare.

Atunci, Cel care s-a jertfit pentru a prelua păcatele oamenilor şi-a purtat singur în spate crucea suferinţei şi a mântuirii. Tocmai aceste clipe le-au surprins copiii şi adolescenţii din comuna Gura Ocniţei. Drumul Crucii, drumul spre locul de osândă, spre înălţimea de unde au erupt, ca un vulcan universal, credinţa creştină, iubirea, salvarea omenirii din ghearele păcatului.

Nu poţi arăta copiilor, celor care primesc informaţia despre acele momente, doar prin cărţi, prin pilde, prin istorioare şi filme, ci şi creând asemenea spectacole ale suferinţei, ale vieţii şi biruinţei morţii.
Felicitări primarului Sorin Vasile Ioniţă şi echipei pe care o are alături, pentru modul în care reuşesc să insufle comunităţii credinţa, dragostea de cultură şi spiritualitate creştină.

ACTUALITATE
APIA primește cereri pentru compensarea pagubelor cauzate de seceta din 2025. Detalii aici!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează producătorii agricoli din sectorul vegetal că în perioada 12 octombrie – 06 noiembrie 2026 se depun cereri pentru acordarea sprijinului financiar de urgență pentru compensarea pagubelor produse culturilor de porumb și floarea-soarelui, afectate de seceta pedologică din anul 2025, în baza Hotărârii Guvernului nr. 751/2026.
Cererile de acordare a sprijinului, al cărei model este prevăzut în Anexa nr. 3 la HG nr. 751/2026, se depun prin prezența fizică la sediile Centrelor APIA unde fermierii sunt arondați, fie prin mijloace electronice de comunicații (e-mail) sau poștă/curier.
Bugetul total alocat este de 155.361.520 lei, iar cuantumul maxim al sprijinului este de 333 lei/ha. Plata sprijinului se realizează până la data de 31 decembrie 2026.
Pentru a beneficia de acest sprijin, producătorii agricoli trebuie să fi depus cererea de plată în anul 2025 la APIA, să dețină proces-verbal de constatare și evaluare a pagubelor pentru culturile afectate, cu un grad de afectare cuprins între 30% și 100% inclusiv, și să fie incluși în situațiile centralizatoare transmise de Direcțiile pentru Agricultură Județene (DAJ).
Cuantumul de 333 lei/ha se acordă pentru un grad de afectare cuprins între 90% și 100%, iar pentru un grad de afectare între 30% și 90%, acesta se diminuează proporțional, în funcție de procentul de afectare stabilit potrivit procesului-verbal, dar cu încadrarea în plafonul total alocat.
Suprafața eligibilă se stabilește pe baza suprafeței determinate de APIA pentru plata aferentă Cererii de plată din anul 2025.
În judetul Dâmbovița sunt aproximativ 2.950 de potențiali beneficiari care pot depune cereri pentru acordarea sprijinului financiar de urgență pentru compensarea pagubelor produse culturilor de porumb și floarea-soarelui, afectate de seceta pedologică din anul 2025.
APIA recomandă producătorilor agricoli eligibili să se adreseze Centrelor APIA pentru informații privind depunerea cererilor și documentele necesare.
Sursa: APIA Dâmboviţa
ACTUALITATE
Duminică, 18 octombrie 2026. Va fi sfințită biserica Schitului „La Stejari” de lângă Târgoviște

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei ne informează că, duminică – 18 octombrie 2026, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscop și Mitropolit al Târgoviștei, însoțit de un sobor de preoți și diaconi, va săvârși slujba de sfințire a bisericii Schitului „La Stejari”, care poartă hramul „Sfânta Muceniță Filofteia”. Așezământul monahal se află pe teritoriul comunei Mănești, județul Dâmbovița, la câteva sute de metri de DN 72A, Târgoviște -Câmpulung.
„Noul sfânt locaș, zidit în formă de cruce, cu pridvor deschis și turlă principală deasupra naosului, reprezintă rodul unei lucrări îndelungate de construire, amenajare și înfrumusețare, desfășurate în perioada 2007-2026, prin jertfelnicia obștii monahale și sprijinul binefăcătorilor.
Potrivit tradiției, toți credincioșii, bărbați și femei, vor putea intra să se închine în Sfântul Altar, până seara târziu”, se precizează într-un comunicat transmis de Arhiepiscopia Târgoviștei.
Credincioșii sunt așteptați să participe la slujba de sfințire începând cu ora 08:00.
ACTUALITATEacum 2 zileDrum lin către lumină, Monica noastră dragă! Doliu în învățământul din județul Dâmbovița
Dâmboviţaacum 2 zileȘofer de 81 de ani a intrat cu mașina în canalul pentru ape pluviale care se construiește pe DN71
ACTUALITATEacum 2 zileOprire apă în orașul Răcari, 13 octombrie 2026
ACTUALITATEacum o săptămânăAnul universitar la Târgoviște s-a deschis cu inaugurarea Bibliotecii și punerea pietrei de temelie pentru biserica din Campus
ADMINISTRAŢIEacum 6 zilePrimăria Târgoviște deschide la 1 noiembrie 2026 centrul de colectare gratuită a deșeurilor construit în zona Oțelinox
ACTUALITATEacum 6 zileOcol silvic privat a tăiat lemne ilegal și a încărcat date false în aplicația SUMAL
Argeșacum 4 zileAngajații unei companii de transport feroviar furau combustibil și pontau în fals prezența la serviciu
ACTUALITATEacum 5 zileMiss Universe Finlanda, Veera Grönlund, a venit la Răcari. Află aici motivul!


























