Connect with us

SOCIAL

Primăriile au început să concedieze însoţitorii persoanelor cu handicap, din lipsă de bani!

Publicat

pe

FOTO ARHIVĂ (Sursa: Facebook / Maria Madalina Turza)

Vin vremuri grele pentru asistenţii personali ai persoanelor cu dizabilităţi! Primăriile din România, în sarcina cărora a căzut să le plătească salariile, nu au bani şi drept urmare au început să îi concedieze.

Semnalele de alarmă în acest sens au fost trase de mulţi edili din ţară, care, după ce Guvernul nu a mai alocat bani pentru persoanele cu dizabilităţi, pasând responsabilitatea în ograda autorităţilor locale, au sesizat faptul că nu vor putea face faţă cheltuielilor.

Mădălina Turza, preşedinta Centrului European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilităţi, a lansat informaţia cum că, în ţară, sute de părinţi au fost deja notitificaţi de primării că îşi vor pierde calitatea de salariat.

„Acest fapt este extrem de grav, în condiţiile în care în România, în lipsa personalului calificat şi a centrelor speciale, unul dintre părinţii unui copil cu dizabilităţi trebuie să renunţe la job ca să aibă grijă de el. În schimbul acestui seviciu, părintele primeşte suma de 1.200 de lei. Trebuie înţeles că aceşti bani nu reprezintă un beneficiu pentru părinte, ci o formă de protecţie pentru persoanele cu dizabilităţi”, susţine Mădălina Turza.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Prahova

Pompierii din Prahova au salvat un bărbat căzut în albia râului Telega

Publicat

pe

Misiune de salvare contracronometru, în această după-amiază, în comuna Telega, județul Prahova. Pompierii au acționat în sprijinul unui bărbat de 70 de ani, care a căzut în albia râului Telega, în împrejurări care urmează să fie stabilite de anchetatori.

Victima, care a fost găsită conștientă, dar prezentând un traumatism cranio-cerebral, a primit primul ajutor la fața locului, apoi a fost transportată la spital.

Pentru reușita misiunii de salvare au fost mobilizate o autospecială de stingere din cadrul Detașamentului de Pompieri Câmpina și o ambulanță de la Garda de Intervenție Băicoi.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Dâmboviţa

Vlădeni. S-a urcat la volan fără permis și s-a răsturnat în șanț

Publicat

pe

Accident rutier, aseară – 6 noiembrie 2026, în jurul orei 20:45, în afara localității Vlădeni, județul Dâmbovița. Polițiștii au stabilit că un tânăr, de 20 de ani, din comuna Vlădeni, în timp ce conducea un autoturism pe DC 25A, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-a răsturnat în afara părții carosabile.

În urma accidentului, conducătorul auto a fost rănit, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. Acesta nu a putut fi testat alcoolscopic, fiindu-i prelevate mostre biologice în vederea depistării consumului de alcool.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că șoferul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul a fost luat de la un bărbat, de 32 ani, din comuna Vlădeni, fără acordul acestuia.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și furt în scop de folosință.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite