Connect with us

ALEGERI

PNL propune acordarea unei „prime de comercializare” pentru producătorii agricoli

Publicat

pe

Europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan, candidat pentru un nou mandat în Parlamentul European, şi deputaţii Ionuţ Ştefan şi Adrian Oros, au purtat discuţii cu producătorii de fructe de pe Valea Dâmboviţei. Întâlnirea a avut loc la Voineşti, la iniţiativa preşedintelui PNL Dâmboviţa – Virgil Guran.

Au fost abordate problemele cu care se confruntă producătorii de mere din zonă: greutăți privind accesul în marile lanțuri de magazine pentru comercializare, cuncurență făcută pe piață de produsele importate din Polonia, lipsa forței de muncă etc.

De asemenea, liderii PNL au prezentat proiectul de lege pe care l-a iniţiat Partidul Naţional Liberal pentru stimularea producătorilor agricoli care comercializează produse agricole primare. Prin acest act normativ, se urmăreşte susținerea producătorilor agricoli printr-o primă de comercializare în valoare de 200 euro/tonă de produs dacă marfa se livrează la unități de procesare și 100 euro/tonă pentru produsele comercializate direct pentru consum.

Măsura legislativă propusă de către PNL a fost primită cu interes de către producătorii de mere de pe Valea Dâmboviței. Aceștia consideră că sprijinul este binevenit în competiția acerbă făcută de către importatori. Această inițiativă legislativă a PNL arată în mod clar interesul manifestat față de cei care realizează produse tradiționale românești așa cum este renumitul „Frumosul de Voinești”.

 

 

Citește mai departe
Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Alegeri locale parțiale pentru funcția de primar în 30 de localități din România

Publicat

pe

FOTO ARHIVĂ

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a propus Ministerului Afacerilor Interne organizarea, în data de 20 iunie 2021, a alegerilor locale parțiale pentru primari în 30 de localități din țară. Lista nu este definitivă, ea putând fi actualizată până la apariția Hotărârii de Guvern.

Conform propunerii AEP, candidaturile vor putea fi depuse în perioada 21 – 31 mai 2021, iar campania electorală va începe în data de 5 iunie 2021.

Lista localităților unde se vor organiza alegeri locale parțiale

Judeţul Alba
1. Comuna Ciuruleasa
2. Comuna Meteş

Judeţul Arad
3. Comuna Zăbrani

Județul Argeș
4. Comuna Aninoasa
5. Comuna Rociu

Judeţul Bacău
6. Comuna Tamaşi

Judeţul Braşov
7. Comuna Şinca Nouă

Judeţul Caraş-Severin
8. Oraşul Bocşa

Județul Călărași
9. Comuna Cuza Vodă
10. Comuna Frumuşani

Județul Covasna
11. Comuna Mereni

Judeţul Dâmboviţa
12. Comuna Braniştea

Judeţul Dolj
13. Comuna Catane
14. Comuna Sadova
15. Comuna Terpeziţa

Judeţul Galaţi
16. Oraşul Târgu Bujor

Județul Hunedoara
17. Comuna Burjuc
18. Comuna Romos
19. Comuna Sarmizegetusa

Județul Ialomița
20. Comuna Gura Ialomiţei
21. Comuna Ion Roată

Judeţul Ilfov
22. Oraşul Bragadiru
23. Comuna Găneasa

Județul Mehedinți
24. Comuna Obârşia de Câmp

Județul Olt
25. Comuna Deveselu

Judeţul Prahova
26. Comuna Șotrile

Judeţul Sălaj
27. Oraşul Şimleu Silvaniei

Judeţul Suceava
28. Oraşul Vicovul de Sus

Judeţul Timiş
29. Comuna Voiteg

Judeţul Vâlcea
30. Comuna Scundu

Citește în continuare

ALEGERI

Cei 10 parlamentari de Dâmbovița și-au primit mandatele

Publicat

pe

Astăzi – 17 decembrie 2020, Biroul Electoral Judeţean Dâmboviţa s-a întrunit într-o ultimă ședință, pentru a înmâna mandatele celor 10 parlamentari validaţi în urma scrutinului electoral din 6 decembrie, respectiv: deputaţii Carmen Holban, Ionuţ Vulpescu, Radu Popa și Marian Ţachianu – din partea PSD, Gabriel Plăiaşu și Liviu Balint – PNL și Daniel Codruţ Blaga – USR PLUS şi senatorii Titus Corlăţean – PSD, Virgil Guran – PNL şi Dragoş Ioan Popescu – USR PLUS.

La eveniment au mai participat preşedintele Consiliului Judeţean – Corneliu Ştefan, lider al PSD Dâmbovița, vicepreşedinta Luciana Cristea, prefectul Aurelian Popa și câțiva reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene.

A luat cuvântul senatorul Titus Corlăţean, preşedinte executiv al PSD Dâmboviţa, care a mulţumit reprezentanţilor Biroului Electoral Judeţean pentru activitatea depusă, pentru faptul că au gestionat în conformitate cu legea întreg procesul electoral desfăşurat în judeţ, deşi situaţia a fost una complicată, generată de pandemie.

„Îi felicit pe toţi colegii deputaţi și senatori. Le urez succes tuturor. Cred că ar fi bine să strângem rândurile atunci când va fi cazul de proiecte judeţene care depăşesc interesul pur ideologic sau de partid. Este nevoie de strângerea rândurilor pentru că va urma un an foarte dificil. Este bine să încercăm împreună, într-un parteneriat cu Consiliul Judeţean, sperăm şi cu Prefectura. Este nevoie de solidaritate”, a fost mesajul adresat de senatorul social-democrat Titus Corlăţean.

Citește în continuare

PUBLICITATE

Cele mai citite

Politică de cookies | Politică de confidențialitate

© 2014 - 2018 incomod-media.ro. Toate drepturile rezervate. ISSN 2285-7095 | Dezvoltare Web FN WEB SOFT