Connect with us

POLITIC

Cioloş, la Târgovişte: PSD face legi pentru politicienii de la putere. Gata, ajunge!

Publicat

pe

Prezent astăzi la Târgovişte, Dacian Cioloş, candidatul nr. 1 al Alianţei 2020 USR pLUS la alegerile europene din 26 mai, le-a răspuns adversarilor politici care îl acuză că, în perioada când a fost comisar european ar fi negociat în favoarea agricultorilor francezi, nicidecum pentru cei români. Întâi de toate, Cioloş a punctat că a pornit tratativele de la o referinţă negociată de PSD, în perioada de preaderare.

„Subvenţiile pentru agricultorii români or să crească în fiecare an. Ăsta-i modul în care am negociat, între ghilimele, în avantajul Franţei şi în dezavantajul României. Că luăm bani de la occidentali, ca să creştem subvenţiile la români şi la Europa de Est.

Asta este dezinformarea cu care guvernează PSD şi cu care manipulează oamenii. Minţind fără neruşinare şi, totdeauna, făcând acuzaţii fără argumente, doar cu poveşti.

Aş vrea ca dl Daea şi dl Dragnea şi toţi ceilalţi să vină să explice ce au făcut în aceşti ultimi 3 ani ca să ajute sectorul pomicol, pentru care am pus şi bani, şi condiţii legislative în legislaţia europeană, ca să putem să ne facem treaba aici.

Dar, nu, că pe dl Dragnea îl interesează ferma de porci a fiului dânsului sau subvenţiile la tomate, pentru că dânsul are sere şi produce tomate. Cam asta este viziunea PSD: facem legi pentru politicienii care sunt la putere, ca să putem duce bani acolo. Îi ducem legal când putem, modificând legislaţia. Când nu putem, îi ducem prin comisioane sau prin firme interpuse. Asta face PSD. Cu asta ne-au obişnuit de ani de zile.

Cred că românii trebuie să le dea un răspuns foarte clar că, gata, ajunge! S-a terminat cu modul acesta de a guverna România. Pot să plece să-şi vadă de serele de tomate şi de fermele de porci şi ne ocupăm noi să guvernăm România, pentru că ei au demonstrat de ce sunt capabili să facă”, a spus Dacian Cioloş la Târgovişte.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Dâmboviţa

Deputat Aurelian Cotinescu: Mergem și în Opoziție, dar nu renunțăm la ideea unei guvernări reformiste

Publicat

pe

Deputatul PNL Aurelian Cotinescu, într-un text postat pe rețelele de socializare, îl critică dur pe liderul PSD Sorin Grindeanu, despre care spune că, acum când vrea să dărâme Guvernul Bolojan, seamănă cu Liviu Dragnea, fostul președinte al Partidului Social Democrat. În 2017, spune parlamentarul Cotinescu, Dragnea a făcut orice pentru a-l înlătura de la putere pe primul ministru de atunci, Sorin Grindeanu.

„Domnule Grindeanu, ați uitat ce spuneați în 2017? Guvernul este al României, nu al CEX-ului PSD! În 2017, Sorin Grindeanu era premier, iar Liviu Dragnea încerca să-l dea jos folosindu-se de partid. Astăzi, același Sorin Grindeanu face exact același lucru, se folosește de partid împotriva lui Ilie Bolojan. De ce această mișcare? Pentru că Ilie Bolojan este un om onest, sparge găștile de partid, vrea reformă reală în stat, încearcă să elimine „băieții deștepți” mufați la banii publici. Cu alte cuvinte, închide pușculițele de partid”, a transmis deputatul Aurelian Cotinescu.

A mai precizat parlamentarul liberal că PNL, indiferent de ceea ce se va întâmpla, rămâne alături de Ilie Bolojan.

„Dacă este nevoie, mergem și în Opoziție, dar nu renunțăm la ideea unei guvernări reformiste”, a adăugat deputatul liberal Aurelian Cotinescu.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

POLITIC

Alt necaz pe capul românilor. Se pregătește creșterea prețului la apa brută!

Publicat

pe

Deputatul AUR Dâmbovița Valeriu Munteanu ne avertizează că pe capul românilor va veni o altă belea care va duce la scumpirea vieții de zi cu zi mai abitir ca la vecinii noștri bulgari, care au trecut pe creștere economică accelerată! Guvernul Bolojan pregătește creșterea tarifelor la apă. Necazul pleacă de la obligațiile asumate prin PNRR.

„Jalonul 4 din PNRR prevede adoptarea unei legi prin care România introduce un nou mecanism economic pentru resursele de apă. Mai concret, statul este obligat să aplice principiul „recuperării costurilor”, adică să acopere investițiile în infrastructura de apă – estimate la peste 23 de miliarde de lei – prin tarife, contribuții și penalități aplicate utilizatorilor. Problema nu este reforma în sine, ci modul brutal în care Guvernul vrea să o aplice: direct pe spinarea românilor și a economiei”, a precizat deputatul AUR.

Mai spune parlamentarul că responsabilitatea politică pentru punerea în aplicare a acestor legi împovărătoare pentru români revine miniștrilor implicați în acest proces, respectiv Dragoș Pîslaru și Diana Buzoianu, care coordonează implementarea jaloanelor din PNRR și reforma sistemului de gospodărire a apelor.

„USR încearcă să prezinte această măsură ca pe o obligație externă, inevitabilă. Adevărul este că Jalonul 4 nu obligă România să aplice șocuri tarifare. Acesta prevede o reformă echilibrată, etapizată și adaptată realităților sociale. Alegerea de a împovăra cetățenii aparține integral Guvernului și miniștrilor care gestionează acest proces”, a mai spus Valeriu Munteanu.

Creșterea prețului la apa brută va lovi direct în producătorii de energie, respectiv Hidroelectrica și Nuclearelectrica. De aici, mai precizează deputatul AUR, apar exploziile la prețuri, crește costul energiei, cresc facturile pentru populație și, evident, scade competitivitatea economiei românești Ne ducem pe copcă!

„Nu poți vorbi despre reformă când ignori impactul social. Nu poți cere sacrificii românilor fără să tai risipa din sistem. Iar astăzi, în loc de responsabilitate, vedem doar o fugă de răspundere și o transferare a costurilor către cetățeni”, a adăugat Valeriu Munteanu.

Pentru evitarea unei situații de criză greu de suportat de către populație și economie, AUR propune aplicarea etapizată a Jalonului 4, pe o perioadă extinsă, astfel încât impactul să fie redus și controlabil. Se cere protejarea sectoarelor strategice, prin tarife diferențiate și plafonate pentru producătorii de energie și agricultură, pentru a fi evitate scumpirile în lanț. Este necesară finanțarea investițiilor în apă, prin fonduri europene, de la bugetul de stat și prin parteneriate. A se evita creșterile de tarife pe care să le suporte cetățenii.

„Nu putem transforma PNRR într-un instrument de taxare masivă a românilor. Reforma apei trebuie făcută inteligent, nu prin șocuri economice. Apa este o resursă vitală, nu o sursă de profit bugetar”, a subliniat Valeriu Munteanu.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite