ALEGERI
Alianţa 2020 USR PLUS are delegaţi în toate secţiile de votare din judeţul Dâmboviţa

Reprezentanţii Alianţei 2020 USR PLUS Dâmboviţa au depus la Biroul Electoral Judeţean, contrar zvonurilor lansate de adversarii politici, o listă completă de delegaţi în cele 433 de secţii de votare din Dâmboviţa. De fapt, a fost un dosar cu 129 de pagini!
Deputatul Dumitru Lupescu, preşedintele USR Dâmboviţa, îi felicită pentru reuşită pe toţi colegii care s-au implicat trup şi suflet, alocând zile, ba chiar şi nopţi, pentru această acţiune.
15 mai a fost termenul-limită până la care puteau fi depuse listele cu numele delegaţilor partidelor şi alianţelor politice în secţiile de votare pentru alegerile europarlamentare din 26 mai şi pentru referendumul iniţiat de preşedintele Klaus Iohannis.
ALEGERI
Senator Ciprian Iacob: Am votat pentru o Românie liberă, a românilor!

Astăzi și-a exprimat dreptul de vot și senatorrul Ciprian Iacob. Parlamentarul a fost însoțit la secția de votare de soție și de mai mulți colegi de partid.
Ciprian Iacob a precizat că a votat cu gândul curat pentru o Românie liberă, a românilor, întemeiată pe familie, credință, pace și demnitate.
ALEGERI
Primar Târgoviște: Votul oamenilor este gestul suprem al democrației și suntem datori să-l respectăm

Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a mărturisit, astăzi – 18 mai 2025, la ieșirea de la urne, că a votat „cu inima îndoită”, că nu a crezut niciodată că „o decizie atât de simplă poate deveni atât de dificilă”.
„M-am hotărât în ultimele zile și spun că am votat pentru un președinte care (pare) să nu prejudicieze investițiile europene la nivelul comunității târgoviștene. Pe unul care a încercat, măcar, să explice cum și ce are de făcut pe mai departe. Pe cel care, eliminând toate ipotezele nefericite, nu ne-ar putea afecta dezvoltarea începând de mâine. Votul oamenilor este gestul suprem al democrației și, ca atare, suntem datori să-l respectăm. Nimic în plus”, a spus primarul municipiului Târgoviște – Daniel Cristian Stan.
-
Dâmboviţaacum 15 ore
Se decide astăzi la București. Corneliu Ștefan, posibil candidat pentru funcția de președinte al PSD
-
ACTUALITATEacum 6 zile
Profesorul arestat pentru viol este de la Școala Coresi Târgoviște. Vezi ce spune conducerea unității de învățământ!
-
ACTUALITATEacum 6 zile
Caz de botulism înregistrat în județul Dâmbovița, după consumul de conserve preparate în propria gospodărie
-
Dâmboviţaacum o săptămână
Accident rutier în Priseaca. Sunt implicate trei mașini
-
Dâmboviţaacum 7 zile
Târgoviște: Profesor de sport și antrenor de volei, arestat pentru viol
-
ACTUALITATEacum o săptămână
Artiști de top susțin concerte de „Zilele județului Dâmbovița” 2025 (30 mai – 4 iunie)
-
ACTUALITATEacum 5 zile
Noi amănunte în cazul femeii diagnosticate cu botulism
-
ADMINISTRAŢIEacum 14 ore
Săraca localitate frumoasă! La Râul Alb, proiectele se materializează încet din lipsă de fonduri