Connect with us

ACTUALITATE

Ajută şi tu Asociaţia Literata Târgovişte să readucă la viaţă şcoala din satul Cucuteni!

Publicat

pe

Asociaţia Literata din Târgovişte derulează lucrări de reamenajare a şcolii din satul Cucuteni, comuna moţăieni, părăsită de mai mulţi ani, cu scopul de a înfiinţa acolo o şcoală de vară. Primii copii vor ajunge la Cucuteni în data de 15 iunie, în prima zi de vacanţă. Aceştia vor fi introduşi în atmosfera veche a satului românesc, li se va vorbi despre valorile autentice ale mediului rural, vor face excursii în natura înconjurătoare şi turul satului cu căruţa tradiţională, vor desfăşura activităţi sportive şi multe altele.

Activităţile de igienizare a şcolii, de consolidare şi de îmbunătăţire a facilităţilor oferite (ex. construire terasă exterioară, refacere instalaţie electrică, amenajare cuptor exterior tradiţional, construire grup sanitar) au debutat în 2018.

Persoanele fizice sau juridice care doresc să sprijine acest proiect o pot face prin efectuarea de sponsorizări (în bani sau în diverse obiecte), Asociaţia Literata fiind înscrisă în Registrul entităţilor pentru care se acordă deduceri fiscale organizat de ANAF.

Astfel, sponsorii îşi pot diminua impozitele cu sumele sponsorizate, după cum urmează:
a) plătitorii de impozit pe veniturile microîntreprinderilor scad din impozit sumele sponsorizate în limita a 20% din impozitul trimestrial. Sumele sponsorizate care depăşesc 20% din impozit se vor scădea (în aceeaşi limită) din impozitele datorate în următoarele 28 de trimestre consecutive.

b) plătitorii de impozit pe profit scad din impozit sumele sponsorizate în limita a 20% din impozitul anual, dar nu mai mult de 0,5% din cifra de afaceri. Sumele sponsorizate care depăşesc limitele de mai sus se vor scădea (în aceleaşi condiţii) din impozitele datorate în următorii 7 ani consecutivi.

Asociația Literata derulează în prezent și alte proiecte în beneficiul copiilor, cum ar fi clubul de șah, clubul de modelism sau ansamblul coral, toate acestea fiind gratuite.

Pentru detalii vă rugăm să ne contactaţi prin e-mail: catadumitru77@gmail.com sau la telefon 0743.11.65.68.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

„Vara campionilor”, maraton cultural, artistic și sportiv la Gura Ocniței!

Publicat

pe

Astăzi – 15 iunie 2026, primarul comunei Gura Ocniței, Liviu Vasilescu, și echipa de inimoși pe care o coordonează au făcut un anunț demn de cartea recordurilor dâmbovițeană. Administrația publică locală pregătește, în colaborare cu biblioteca din localitate și cu sprijinul a numeroși sponsori, un adevărat maraton cultural și recreativ. Festivalul „Vara campionilor” va debuta pe 19 iunie și se va încheia pe 19 iulie. Este cel mai tare și de durată astfel de eveniment organizat vreodată în Gura Ocniței și, de ce să nu spunem, încă nu are rival în județul Dâmbovița. A precizat primarul Liviu Vasilescu că „Vara campionilor” va aduce în comunitate un alt format de petrecere a timpului liber, în special pentru copiii și tinerii din localitate. Vacanța de vară sau măcar o parte importantă din acest interval de timp, la Gura Ocniței, va fi dedicată socializării, comunicării prin intermediul activităților artistice, sportive și de divertisment.

În „Vara campionilor” de la Gura Ocniței se vor organiza spectacole pentru copii și show-uri de stand-up comedy. Nu vor lipsi magia și concursurile sportive dotate cu premii. În colaborare cu Jandarmeria și Crucea Roșie – Filiala Dâmbovița, vor exista ateliere de prim ajutor.

Pasionații de fotbal sunt invitați să urmărească o parte din meciurile disputate la Campionatul Mondial de Fotbal pe un ecran uriaș, cu dimensiunea de 24 de metri. Întreaga comună va fi prinsă sub vraja „Verii campionilor”: la Săcuieni, pe terenul de fotbal, între 19 – 23 iunie, la Adânca, pe terenul sintetic de fotbal, între 26 iunie -1 iulie, și la Gura Ocniței, în parcul central din zona Primăriei, în perioada 3 – 19 iulie.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Anunț important al Primăriei Titu, județul Dâmbovița

Publicat

pe

Foto arhivă

Primăria Orașului Titu informează cetățenii că, în perioada 21.06.2026 – 27.06.2026, în funcție de condițiile meteorologice, pe raza administrativ-teritorială a orașului se vor desfășura tratamente aviochimice pentru combaterea insectelor dăunătoare, respectiv țânțari, muște, omizi și gândaci.

Pentru efectuarea acestor lucrări va fi utilizat produsul AQUA-K-OTHRINE EW 20, insecticid avizat de Ministerul Sănătății și formulat special pentru tratamente aviochimice și aplicare ULV (Ultra Low Volume).

Aducem la cunoștința cetățenilor că produsul utilizat este toxic pentru albine și organismele acvatice, motiv pentru care apicultorii și persoanele care desfășoară activități în apropierea surselor de apă sunt rugați să ia toate măsurile necesare pentru protejarea acestora pe durata efectuării tratamentelor.

Totodată, precizăm că produsul nu prezintă pericol pentru sănătatea populației și pentru mediul înconjurător atunci când este utilizat conform instrucțiunilor producătorului și normelor legale în vigoare.

Aceste acțiuni sunt necesare pentru reducerea disconfortului creat de insecte și pentru menținerea unui mediu sănătos, curat și sigur pentru toți locuitorii orașului Titu. Vă mulțumim pentru înțelegere!

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite