Conectați-vă cu noi

ALEGERI

PNL Târgovişte: Măsuri de forţă disproporţionate, în raport cu prezenţa la mitingul PSD

Publicat

pe

Mitingul PSD de la Târgovişte a fost, spun liberalii, mult zgomot pentru nimic, iar disconfortul generat a însemnat un uriaș afront adus locuitorilor oraşului.

„Ceea ce a fost anunțat de PSD, drept cel mai mare miting electoral de final de campanie, s-a dovedit până la urmă o banală adunare, numărul celor aduşi cu arcanul din trei judeţe fiind estimat, la modul obiectiv, sub 10.000 de persoane, oameni apatici, fără entuziasm, veniți din obligație.

De remarcat că, de la acest miting, au lipsit tocmai târgoviştenii, revoltaţi la culme că orașul lor a fost sub asediul forțelor de ordine timp de 5 ore.

Centrul orașului, cu cele mai importante artere, a fost tranformat într-o imensă parcare, pentru autobuze și microbuze, iar locuitorii din zona centrală au fost obligați să-și lase mașinile în alte cartiere.

Condamnăm și poziția de forță, atitudinea ostilă a jandarmilor prahoveni, care au procedat, în multe cazuri, la limita legii.

Revenind la mitingul propriu-zis, exteptând şabloanele răgnite pentru parcursul campaniei, totul s-a rezumat la atacuri deşanţate la adresa preşedintelui Iohannis și a PNL”, se arată într-un comunicat remis de PNL Târgovişte.

 

 

Citește mai departe
Reclamă
1 Comentariu

1 Comment

  1. tass

    mai 21, 2019 at 10:13 am

    asa prcedati si voi pdl.istilor.eu, le…muma-n…si lor si voua.dar ce cauta jegosu ala blond si malin bot la tgv?daca aia au venit in urbea noastra de ce n-ar veni si prahovni sau argeseni?ca nu vrea pdl.ul?asa faceti si voi.am o scarba de politica si poloticienii nostrii.nu ma vedeti la vot.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ALEGERI

Vot contra sume de bani la Târgovişte?

Publicat

pe

FOTO: Inquam Photos

Organizația PRO România Dâmbovița a formulat plângere la Poliție, după ce a primit semnale că mai mulți cetăţeni şi-au fotografiat buletinele de vot la secția nr. 55 din municipiul Târgoviște.

Se pare că oamenii urmează să primească, de la persoane care stau în preajma secției, suma de 50 de lei, dacă probează că au votat PSD.

PRO România solicită dispunerea măsurilor necesare pentru verificarea situației, tragerea la răspundere a făptuitorilor și restabilirea ordinii de drept.

 

Citește în continuare

ALEGERI

România votează. Dâmbovița, locul 3 pe țară la prezență

Publicat

pe

Dâmbovița se numără printre primele trei județe din țară, ca prezență la vot. În Ilfov, până la ora 12:00, votaseră 18,23% din numărul celor înscriși pe listele electorale. În Teleorman – 18,08%, iar în Dâmbovița – 17,75%.

De remarcat faptul că, la alegerile parlamentare din 2016, la aceeași oră, votaseră doar circa 8% dintre alegători, ceea ce denotă că oamenii au ieșit la vot mânați de spiritul civic sau că aparatele partidelor aflate în competiție funcționează din plin, mobilizând susținătorii și simpatizanții.

Citește în continuare

PUBLICITATE

Cele mai citite

Politică de cookies | Politică de confidențialitate

© 2014 - 2018 incomod-media.ro. Toate drepturile rezervate. ISSN 2285-7095 | Servicii Web Florin Web



error: Conținutul este protejat!!