ACTUALITATE
Babel FAST, pe lista celor mai cunoscute festivaluri de teatru din lume!

„Întâlnirile Babel” de la ora 11:00 a fiecărei zi a Festivalului Artelor Spectacolului de la Târgovişte (2-9 iunie 2019) dau publicului posibilitatea să-i cunoască pe artişti şi să afle poveşti inedite despre reprezentaţiile puse în scenă. Sunt, aşadar, momente ce n-ar trebui ratate, fiindcă nu oricând ţi se destăinuie omul pe care l-ai admirat într-un spectacol!

Astăzi, ne-am putut bucura de prezenţa reprezentanţilor din India, Algeria, Polonia şi Italia. Fie că se află pentru prima dată la Târgovişte, fie că au revenit, cu toţii au concluzionat că Babel FAST este un eveniment cultural important, care a ajuns să fie inclus pe lista celor mai cunoscute festivaluri de teatru din lume.

Babel FAST înseamnă schimb de idei şi concepte culturale. Babel FAST înseamnă că se vorbeşte despre Târgovişte până în cele mai îndepărtate colţuri ale globului şi se vorbeşte frumos! Meritul este al echipei de la Teatrul Tony Bulandra Târgovişte, condusă de directorul Mc Ranin, dar şi al administraţiei publice locale, care susţine financiar Festivalul Babel, ajuns anul acesta la cea de-a IX-a ediţie.

ACTUALITATE
Primar Târgoviște: Șapte victorii la rând pentru Chindia par a fi greu de digerat de către unii!

În ultimii ani, deloc puțini, Chindia Târgoviște, echipa de fotbal fanion a județului Dâmbovița, a fost atacată din toate părțile. Cu sau fără motive reale! Cert este că sunt unii care și-au făcut un țel din a întreține o atmosferă de scandal în jurul Clubului, chiar și atunci când se întâmplă lucruri bune. Atitudinea aceasta l-a determinat pe primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian, să le răspundă printr-un text postat pe rețelele de socializare.
„Nu am obiceiul de a mă pronunța public pe acest subiect, dar văd că, în ultimul timp, prestația echipei noastre deranjează. Șapte victorii la rând în campionat par a fi greu de digerat de anumite persoane, inclusiv de prin zonă!
Am convingerea că AFC Chindia își va continua cu aceeași hotărâre drumul spre obiectivul dorit de noi toți: revenirea pe prima scenă fotbalistică! Nu va fi ușor, dar jocul echipei ne dă motive solide să credem că vom reuși!
Încă ceva: echipa nu are nici pe departe o situație precară, fiind stabilă din toate punctele de vedere. O echipă a dispărut efectiv după retrogradarea în Liga 2, două echipe din Superligă sunt în insolvență, alte două în concordat preventiv, la altele sunt restanțe la salarii de 3-4 luni, dar tot Chindia este „oaia neagră”.
Noi am ales să reconstruim după retrogradare, să nu capitulăm și suntem pe cale să reușim! Mulțumiri suporterilor Chindiei, i-am văzut pe arșiță la stadion, i-am văzut în ploaie la Ștefănești și i-am văzut luând atitudine atunci când echipa este denigrată! În final, cum spunea un suporter: Nu mor caii când vor câinii!”, a transmis primarul Daniel Cristian Stan.
ACTUALITATE
Să ne amintim să alegem binele, să păstrăm credința și să nu ne pierdem speranța!

Astăzi îi cinstim pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, simboluri ale curajului, credinței și ocrotirii divine.
Fie ca sabia dreptății Sfântului Mihail și vestea cea bună adusă de Sfântul Gavriil să ne amintească mereu să alegem binele, să păstrăm credința și să nu ne pierdem speranța!
La mulți ani tuturor celor care poartă numele Mihai, Mihaela, Gabriel și Gabriela și își sărbătoresc onomastica! Să aveți parte numai de bine!
Marian Șerban,
Primarul comunei Poiana, județul Dâmbovița
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăCJ Dâmboviţa vrea să modernizeze singur drumul din munte. S-a transmis o nouă solicitare la Prahova
ACTUALITATEacum 6 zileCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
Dâmboviţaacum 3 zilePatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăConsiliul Județean Dâmboviţa finanțează rețeaua de aducțiune apă în comuna Râul Alb
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăProiecte importante pentru Târgoviște, puse în practică în asociere cu CJ Dâmboviţa
ACTUALITATEacum 3 zileȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
ACTUALITATEacum o săptămânăMinistrul Muncii a vizitat centrele sociale recent construite în județul Dâmbovița
SOCIALacum 7 zileA lovit un om cu mașina și l-a abandonat în șanț. Victima a fost găsită după 12 ore și a decedat la spital


























