Connect with us

ACTUALITATE

Babel FAST 2019: A existat teatru înainte de text?

Publicat

pe

Am avut parte astăzi – 7 iunie, în Festivalul Babel de la Târgovişte, de o captivantă lecţie de istorie a teatrului, graţie regizorului Mc Ranin – directorul Teatrului Tony Bulandra Târgovişte, moderator al întâlnirii dintre actori, jurnalişti şi public, de la ora 11:00.

S-au abordat teme care să deschidă celor prezenţi porţile imaginarului, după cum a mărturisit regizorul Mc Ranin. Toate având legătură cu spectacolele puse în scenă ieri sau cu cele care vor urma astăzi. A existat teatru înainte de text? Cuvântul minte, privirea nu! Spectacol de stradă vs. spectacol în stradă.

Dezvăluirile artiştiilor din Cehia, Israel, Italia şi Coreea de Sud, în legătură cu reprezentaţiile lor, au devenit argumente solide pentru tezele formulate.

Babel FAST este un regal al dramaturgiei universale, al gestului, al expresivităţii, al corpului, al sunetului şi, anul acesta, al imaginii. Ajuns la cea de-a IX-a ediţie, Festivalul Artelor Spectacolului de la Târgovişte reuneşte anul acesta trupe de teatru din Cehia, Polonia, Rusia, India, Italia, Belgia, Algeria, Franţa, Scoţia, Germania, Japonia, Anglia, Islanda, Israel, Coreea de Sud, Lituania, Macedonia, Republica Moldova şi România.

Reclama
Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

16 septembrie 2026. Se oprește furnizarea apei potabile în comuna Produlești

Publicat

pe

Miercuri – 16 septembrie 2026, între orele 08:00-18:00, se a opri furnizarea apei potabile în comuna Produleștii, județul Dâmbovița, pentru igienizarea periodică a rezervorului.

„Se recomandă ca la reluarea furnizarii apei in zona de aprovizionare afectata si pana la emiterea rezultatelor monitorizarii calitatii apei potabile, sa nu se foloseasca apa pentru consumul uman, decat dupa limpezirea si fierberea apei timp de 10 minute.

Rezultatele analizelor de laborator vor fi afisate pe site-ul Companiei de Apa Targoviste Dambovita, la adresa : catd.ro/tag/opriri-finalizate.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat si va asiguram ca echipele noastre depun toate eforturile necesare in vederea finalizarii, in cel mai scurt timp, a lucrarilor de igienizare, pentru a reduce la minimum intervalul orar in care consumatorii sunt afectati de aceasta intrerupere a furnizarii apei potabile”, se precizează într-o informare transmisă de Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Reclama
Cititi mai mult

ACTUALITATE

Oprire apă în comuna Ulmi, strada Silviu Stănculescu

Publicat

pe

Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița informează abonații din comuna Ulmi că, marți – 15 septembrie 2026, va opri furnizarea apei potabile, între orele 09:00-16:00, pe strada Silviu Stănculescu (tronson cuprins între sens giratoriu Ulmi și Cartier Sagricom), pentru cuplare tronson conductă nouă la rețeaua de distributie.

„Se recomandă ca la reluarea furnizării apei în zona de aprovizionare afectată si pana la emiterea rezultatelor monitorizarii calitatii apei potabile, sa nu se foloseasca apa pentru consumul uman, decat dupa limpezirea si fierberea apei timp de 10 minute.

Rezultatele analizelor de laborator vor fi afisate pe site-ul Companiei de Apa Targoviste Dambovita, la adresa : catd.ro/tag/opriri-finalizate. Compania de Apa isi cere scuze consumatorilor pentru disconfortul creat”, se precizează într-un comunicat de presă.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite