Connect with us

ADMINISTRAŢIE

Târgovişte: Toate unităţile de învăţământ din Micro IX au intrat în reabilitare şi modernizare!

Publicat

pe

Toate unităţile de învăţământ din microraionul IX al municipiului Târgovişte au fost incluse în programe de reabilitare şi modernizare. În momentul de faţă, se lucrează la Şcoala „Mihai Viteazul” şi la Creşa nr. 8. De asemenea, precizează primarul Daniel Cristian Stan, a fost semnat contractul de execuţie şi pentru Grădiniţa „Rază de Soare”, astfel că investiţia va demara în această vară.

„Banii provin din surse atrase, în cadrul unui amplu program de modernizare şi reabilitare a unităţilor de învăţământ din municipiul Târgovişte, demers care este fără precedent. Este vorba de Axa 10 a Programului Operaţional Regional la Şcoala 8, de Axa 4 la Grădiniţa Rază de Soare şi de Programul Naţional de dezvoltare Locală la Creşa 8.

Sunt convins că, începând cu luna septembrie, se vor vedea foarte clar rezultatul acestor investiţii. Cred că vom reuşi să schimbăm într-o măsură importantă infrastructura educaţională din municipiu”, a spus Daniel Cristian Stan – primarul municipiului Târgovişte.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ADMINISTRAŢIE

Ordinea de zi a ședinței CLM Târgoviște din 10 august 2026

Publicat

pe

Consiliul Local Municipal Târgovişte se va întruni, luni – 10 august 2026, în ședință extraordinară de lucru, începând cu ora 08:30, având înscrise pe ordinea de zi următoarele proiecte de hotărâre:

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ADMINISTRAŢIE

Centura orașului Găești. VIDEO de pe șantier

Publicat

pe

Președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a făcut publice noi imagini de pe șantierul celei mai importante investiții în infrastructura rutieră din zona de sud a județului: centura orașului Găești, un proiect în valoare de 89 de milioane de lei. A precizat Corneliu Ștefan că se lucrează în ritm susținut.

„Este prima centură ocolitoare construită de la zero în județul Dâmbovița în ultimii 35 de ani – un obiectiv major pentru Găești și un proiect care deschide o nouă etapă în dezvoltarea infrastructurii rutiere din județ.

Noua variantă de ocolire va prelua cea mai mare parte a fluxului de tranzit, în special camioanele de mare tonaj care sufocă astăzi orașul. Astfel, va fi redusă aglomerația, va crește siguranța rutieră, iar locuitorii și ceilalți participanți la trafic vor putea circula mai rapid, mai fluent și mai sigur”, a precizat președintele Consiliului Județean Dâmbovița – Corneliu Ștefan.

Centura orașului Găești va măsura 4,5 km și va avea o bandă pe sens, cu lățimea de 3,50 m. Pe acest traseu va fi realizat un pasaj modern, care va traversa firul de cale ferată București – Pitești – Craiova și drumul județean DJ 401A. Conectarea la DN7, București – Pitești, se va face prin construcția unui sens giratoriu, iar legătura cu DN61 se va realiza printr-o intersecție rotativă.

VIDEO

Reclama

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite