Connect with us

Dâmboviţa

Ţuţuianu, despre PSD Dâmboviţa: A devenit o afacere de „famiglie”!

Publicat

pe

Fostul preşedinte al PSD Dâmboviţa, senatorul PRO România Adrian Ţuţuianu, nu a putut trece cu vederea ceea ce s-a întâmplat aseară în şedinţa CEX a PSD Dâmboviţa, când reprezentanţii social-democraţi nu au cârâit în faţa preşedintei Rovana Plumb, un politician care îşi înmoaie adversarul din cuvinte, dar nu se dă înapoi nici de la lupta la baionetă.

Înainte de marea întâlnire, multe zile la rând, în culise, unii războinici îşi ascuţeau săbiile pentru înfruntare. Ulterior însă, le-au folosit pentru aranjat manichiura şi pentru coafat imaginea unei filiale care este măcinată de intrigi şi jocuri făcute în spatele cortinei.

„Sunt surprins de lipsa cvasitotală de reacție a organizației. Nu-i mai căinez, însă, pe cei de acolo. După simulacrul de alegeri în 2 minute, fără vot secret, după dezastrul de la europarlamentare (cel mai prost rezultat din istorie), ei asta au înțeles: să gireze în continuare acești impostori la conducere, care nu au scrupule în a-și atinge scopurile (afaceri personale și atât).

În rest, îmi pare rău de toți membrii simpli și onești (foarte, foarte mulți) și de numeroșii alegători cu simpatii pentru un partid de stânga. Partidul lor a fost confiscat de un grup de impostori, fără nicio legătură cu acest județ”, a scris Adrian Ţuţuianu pe pagina sa de Facebook.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ADMINISTRAŢIE

Primăria Pucioasa vrea să consolideze și să reabiliteze cinci blocuri care prezintă risc seismic

Publicat

pe

Perseverent în ceea ce privește atragerea de fonduri nerambursabile în vederea dezvoltării orașului pe care îl administrează din 2016, urmare votului de încredere dat de alegători, primarul de la Pucioasa, Constantin Ana, are în vedere în acest moment să acceseze Programul național de consolidare antiseismică pentru a reabilita mai multe blocuri din localitate.

Este vorba de două imobile situate la intersecția Străzii Republicii cu Bulevardul Gării și trei din Cartierul Filatură, aflate lângă ANL-uri și Centrul de zi. Spune edilul că sunt clădiri care se încadrează în condițiile impuse de Programul național de consolidare antiseismică, atât ca vechime cât și din punct de vedere al structurii de rezistență.

Revenind la valorificarea oportunităților de finanțare disponibile, amintim că Pucioasa s-a situat pe primul loc între orașele din Regiunea Sud Muntenia, raportat la numărul și valoarea proiectelor depuse pe Programul Regional Sud-Muntenia 2021-2027. Cifrele au fost publicate de directorul ADR Sud Muntenia, Liviu Mușat. Pucioasa apare cu 19 proiecte, în valoare totală de 366.503.936,12 lei – din care 262.519.148,78 lei reprezintă fonduri europene nerambursabile.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Trei cărți, o singură direcție: înțelegerea lumii!

Publicat

pe

Alexandru Mironov, în dialog cu profesorii și elevii din județul Dâmbovița

Casa Corpului Didactic Dâmbovița a organizat vineri, 23 octombrie 2026, în amfiteatrul Liceului de Arte „Bălașa Doamna” din Târgoviște, un eveniment cultural și educațional deosebit, prilejuit de întâlnirea cu Alexandru Mironov – profesor, scriitor, publicist, jurnalist și cunoscut promotor al științei și al literaturii science-fiction.

Evenimentul s-a derulat în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița și în parteneriat cu Asociația culturală „Cetatea Romanței” din Târgoviște, președinte, dl Teodor Vasiliu și director artistic, dna Alina Mavrodin Vasiliu, cu Liceul de Arte „Bălașa Doamna ”, precum și cu unități școlare din învățământul preuniversitar dâmbovițean. Au participat cadre didactice, elevi din județ și reprezentanți ai presei locale, oferindu-se astfel un cadru de dialog între generații, în jurul cărții, al științei și al responsabilității de a înțelege lumea în care trăim.

Punctul central al întâlnirii l-a constituit lansarea volumului „Micul ghid al autostopistului prin lumea vie”, o invitație la explorarea fascinantului univers al vieții, al geneticii și al biologiei moleculare, într-o manieră accesibilă și stimulativă pentru cititorul curios. Prin experiența sa de jurnalist și comunicator al științei, Alexandru Mironov a demonstrat că informația științifică poate deveni o experiență intelectuală captivantă atunci când este însoțită de întrebări autentice, imaginație și dorința de a descoperi.

În cadrul evenimentului au fost prezentate și volumele „China și Asia Centrală în 2026”, semnat de Marcela Ganea, și „Jurnalul noului drum al mătăsii”, semnat de Alexandru Mironov și Marcela Ganea. Cele trei cărți au deschis perspective complementare asupra lumii contemporane, reunind interesul pentru cunoașterea științifică, înțelegerea realităților geopolitice și descoperirea marilor transformări ale societății actuale.

Dialogul cu autorul a depășit granițele unei lansări de carte, devenind o reflecție asupra rolului lecturii și al educației în formarea unei gândiri autonome, critice și responsabile. Întrebările adresate de elevi și profesori au evidențiat interesul pentru știință, pentru mecanismele vieții și pentru modul în care informația poate fi verificată, înțeleasă și transformată în cunoaștere.

Pentru Casa Corpului Didactic Dâmbovița, evenimentul a reprezentat o oportunitate de a reafirma importanța educației permanente și a formării culturale a cadrelor didactice, precum și necesitatea unor experiențe de învățare care depășesc spațiul formal al clasei. Întâlnirea cu personalități care apropie știința și cultura de publicul larg contribuie la consolidarea unei comunități educaționale deschise dialogului, curiozității intelectuale și valorilor autentice.

În semn de aleasă prețuire pentru contribuția sa remarcabilă la promovarea științei și culturii și pentru capacitatea de a transforma cunoașterea în fascinație și curiozitatea în devenire, Alexandru Mironov a primit o Distincție de Excelență din partea Casei Corpului Didactic Dâmbovița – oferită de director prof. Ana Maria Gheorghe

Evenimentul s-a încheiat într-o atmosferă caldă, prin dialog direct cu autorul, fotografii și sesiunea de autografe, lăsând participanților nu doar amintirea unei întâlniri memorabile, ci și îndemnul de a continua să caute, să întrebe și să citească.

Prin această inițiativă, Casa Corpului Didactic Dâmbovița își reafirmă misiunea de a susține dezvoltarea profesională și culturală a personalului didactic și de a crea contexte relevante de întâlnire între educație, carte, știință și comunitate.

Trei cărți, o singură direcție: înțelegerea lumii! Iar în centrul acestei călătorii rămâne omul – capabil să descopere, să învețe și să transforme cunoașterea într-un mod mai profund de a privi realitatea.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite