Suntem condamnați să trăim sub zodia gustului amar. Provine de la orice se întâmplă în jurul nostru. Ciudat. Instantaneu. Neașteptat. Vine de la societate, politică, rude, prieteni, amici, cunoscuți. Nu de la dușmani. La ei se aplică alte norme. Sunt constanți și deschiși.

Gust amar ne lasă Guvernul care ne-a vârât în austeritate. Politicienii incapabili, falși, nestatornici și fără vână. Puși doar pe căpătuială. Gust amar îmi lasă demnitarul care de dimineață votează, în Guvern, să taie sprijinul pentru veterani, mame și persoane cu dizabilități, iar seara apare și spune că nu este de acord cu ceea ce se întâmplă, că va iniția un pachet de măsuri.

Gust amar îmi lasă președintele țării, pe care eu nu l-am ales și care, în afară de a gesticula inerent, vădit pentru a-și căuta puncte de sprijin pentru neputința sa, nu duce și nu știe mai mult. Nici nu are nevoie. Trebuia doar musai ales!

Gust amar îmi lasă Bolojan Ilie, premierul pătimirii noastre, care lovește cu barda în tot ce mișcă, țintind aproape cu plăcere în nevoiași. Și zice că face reforme! Care?

Gust amar îmi lasă Uniunea Europeană care parcă și-a pierdut azimutul. Plutește în derivă. Ciudat. La Bruxelles, Strasbourg și aiurea, sunt gloate de politicieni și alte soiuri și roiuri de demnitari și funcționari care cică lucrează pentru prosperitatea Europei. Pentru cine?

Gust amar îmi lasă acum președintele Statelor Unite, Donald Trump, pe care l-am crezut într-adevăr un pacificator și el a dat planeta peste cap. Ar trebui să primească un premiu Nobel. Dar nu pentru pace. Trebuie inventat ceva nou. Momentele pe care le trăiește omenirea sunt unice!

Gustul amar mi-a năvălit în existență când am auzit că un fost șef de cabinet al celui de-al treilea om în stat a agonisit la cutii de pantofi sute de mii de euro. Ăștia probabil așa, de consum, la bucătărie. La noi, mama, în cutii de pantofi, ține florile de tei și mușețelul uscat pentru infuzie. Ce ironie!

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Scena politică este în fierbere. Să nu fie ca o oală în care clocotește apa, fără nici un fel de ingredient, până nu mai rămâne nimic. Se evaporă tot. Degeaba și în neant. Doar se defilează. Paradă. Atâta zgomot pentru nimic ascultăm de luni de zile, încât nu mai credem în împliniri.

Biciul vașnicului premier ne-a lovit bine. Ne-a pus în cur. Am amuțit dintr-odată! Încearcă acum PSD să ne ungă un pic rănile făcute în existența noastră și așa firavă, cu niscaiva poțiuni, dar parcă nu au efect. Stai un pic! De voie, de nevoie, parcă au ținut și ei de biciușcă, nu? Cam târziu se frecară la ochi. Dacă erau treji și știau, e și mai grav!

Politica actuală este meschină. Nu are treabă cu poporul. Doar cu interesul de hoardă și cu indicațiile prețioase care mai vin de afară. Unii nici măcar nu le așteaptă, se duc singuri să le ceară de la Înalta Poartă. Nu pot trage un vânt, dacă nu anunță la Bruxelles. Că, deh, așa este mai nou în democrație. Consumi doar ce ai voie. După rețetarul stabilit!

Valul iscat de războiul din Orientul Mijlociu, de închiderea strâmtorii Ormuz, abia acum începe să izbească Europa. Dar noi, românii, nu prea îl mai luăm în seamă. Ne-a vaccinat actuala coaliție înainte cu soluție din tulpina neajunsurilor. Taxe și impozite mărite, TVA dus pe înalte culmi, restructurări, indemnizații și alocații pentru veterani și mame oprite, tăiat facilități la persoanele cu handicap. Bombonele cât cuprinde! Să fie bine garnisită coliva. Ce, ne mai sperie prețul la barilul de petrol? Doar mâine nu este 1 aprilie! Ziua în care, de ani și ani, românii sunt păcăliți, pe bune. A intrat în tradiția noastră amară!

Americanii, spune toată lumea, se pregătesc de o invazie în Iran. Și noi ne pregătim să ne așezăm pe burtă. Până când s-o hotărî Sorin Grindeanu ce o să facă, cum o fi mai bine. Tare scenariul! Grea decizia! De abia aștept să văd epilogul.

Deocamdată, neliniștea existențială ne este calmată cu declarații. Tratamentul nu există. Sau, dacă va fi aplicat, este prea târziu. L-a complicat și războiul din Orientul Mijlociu. Cu ăsta din Ucraina ne învățasem. Știm ce trebuie să le dăm. De ce. Cât. Unde. Am găsit soluții să ne depozităm și gazele acolo…

Vedem după 20 aprilie, dacă toate calculele politice nu s-or duce pe apele Golfului. Pentru noi nu este o zi mare, ci una interesantă. Un semn. O răscruce a deciziilor. Bune. Rele. Oricare ar fi drumul ales, nu este ușor. Nici pentru ei, iar pentru noi, nici atât.

Urmărește Incomod Media și pe Google News