Conectați-vă cu noi

OPINII

Abuzul, în haina normalităţii…

Publicat

pe

Nu am nimic împotriva domniei legii, a dreptăţii, a pedepsirii celor vinovaţi dacă ei există cu adevărat, dar nu pot înghiţi abuzul, excesul de zel, folosirea unor instituţii în scop de ameninţare şi intimidare, dosarele făcute la comandă etc.

Poate binomul a existat sau nu, statul paralel este o poveste sau fiinţează cu adevărat. Ce mai contează… Vedem cu ochii noştri cum în societatea românească, democratică, europeană, se propagă unele măsuri de forţă, aduse parcă din cine ştie ce dictaturi bananiere. Sunt români de ai noştri care, din păcate, tot fac apel la astfel de metode. Le face plăcere să timoreze, să inoculeze sentimentele de teamă şi nesiguranţă.

O ţară întreagă s-a cutremurat, s-a mâniat, s-a oripilat când a văzut, pe viu, cum o echipă de mascaţi, în frunte cu un procuror, femeie pe deasupra, a mers să ridice de la locuinţa asistentului maternal o copilă de 8 ani. Cum să nu te apuce durerile de cap când vezi ce forţe au fost implicate într-un asemenea caz…

De obicei, astfel de legiuni apar să ridice infractori periculoşi, criminali, contrabandişti, persoane impreviziblie, capabile de reacţii violente. Să duci mascaţii pentru a lua o fetiţă din cuibul în care trăiese o gramadă de ani a fost clar o greşeală, un act necalculat, care, în loc să tempereze, să bage frica în oameni, în cei care ar putea reacţiona violet, a agitat şi mi mult, a creat revoltă, proteste, a mai pus o etichetă negativă unui sistem care şi aşa nu stă prea bine la capitolul imagine, şi asta fiindcă mai sunt în el indivizi care acţionează neprofesionist, neadecvat, punând într-un con de umbră munca adevăraţilor meseriaşi.

Românul de rând, cel care nu credea în republica procurorilor, în binoame, în sisteme paralele, în subiectivitate în aplicarea legii, acum îşi pune semne de întrebare. Acel incident nefericit, petrecut la Baia de Aramă, i-a stimultat temerile, întrebările, i-a scăzut încrederea în democraţie, în puterea şi echilibrul legii, în dreptate, în oamenii care se ocupă de treburile astea.

Pe bună dreptate îţi faci probleme. Dacă un copil, într-o cauză aproape nevinovată, ce ţine mai mult de legislaţia civilă, este ridicat cu un astfel de dispozitiv, în alte situaţii, ce mai facem? Pentru orice vină, mică sau mare, te poţi trezi cu oameni înarmaţi până în dinţi, cărora li se văd doar ochii de sub cagulă, cum te ridică ca pe un colet. Mascaţii, până la urmă luptători care trebuie să intervină în condiţii de excepţie, nu aveau ce să caute acolo! Putea merge procurorul însoţit de un psiholog bun, un sociolog, un comunicator, să lanseze discuţii, să explice, să caute soluţii…

Parcă se militează în ţara asta pentru drepturile copilului, pentru protejarea integrităţii sale fizice şi psihice şi noi, slujitorii legii, ce facem, îl speriem cu mascaţii? Îl târâm pe stradă? Expunem aceste imagini publicului cu dezinvoltură, ca şi cum ar fi normal? Asta ce înseamnă, că nouă, celor aflaţi în slujba legii, apărătorii cetăţeanului nevinovat, ai statului de drept, nu de drepţi, nu ne pasă, dispunem şi procedăm aşa cum ne convine? Demonstraţiile de forţă ţin de dictaturi, de statele unde democraţia este doar mimată. Cred că, în România, nu poate fi vorba despre aceste lucruri. Sperăm…

Citește mai departe
Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

OPINII

Permutări în cadență!

Publicat

pe

Nu am reușit până acum să vorbesc despre marea mișcare făcută de PSD. Aducerea lui Vasile Dâncu, un personaj destul de controversat, în structurile de conducere ale social-democraților. O fac acum, cu părere de rău, văzând că noul, mentalitățile proaspete nu prea reușesc să își facă loc în PSD. Consiliul Național al acestui partid era condus, evident interimar, de senatorul Ionuț Vulpescu, dâmbovițean de al nostru. Vulpescu a fost puternic sprijinit de-a lungul timpului, de tătucul social-democrației, Ion Iliescu. A rezistat destul datorită acestei susțineri, dar și datorită capacității sale intelectuale, artei politice pe care a transpus-o în practică, datorită consecvenței sale. Au fost momente când, prin cuvântul tăios, sincer, a deranjat liderii partidului. Vulpescu nu a pierdut niciodată ocazia de a spune lucrurilor pe nume. Textele sale, nu de puține ori, au fost dure la adresa colegilor sau a unor situații care au generat crize în partid.

Uite că, până la urmă, a fost pus pe liber. Scos din funcțiile de conducere și trimis să petreacă mai mult prin biblioteci, seminarii, ca președinte al Institutului pentru Studii Social Democrate. Nu am auzit ca în CEX-ul respectiv Ionuț Vulpescu să se fii opus acestei decizii. Probabil că i-a convenit ideea de a se retrage din cloaca politică unde, urmărindu-i reacțiile anterioare, nu prea se mai regăsea. Și, dacă nu accepta acest post, ce s-ar fi întâmplat? Probabil nimic.

S-a trecut prea repede peste acest episod în care un tânăr a fost dat jos dintr-o funcție pentru a fi instalat un greu și ciudat și perfid politician, prin acțiune și comportament, numit Vasile Dâncu. Știu, sunt mulți prin PSD care îl venerează și spun pe toate drumurile că este o achiziție bună, un câștig imens pentru partid. Și câte bla-bla-uri din astea… Dâncu vine din Ardeal, din zona Clujului, unde PSD nu a excelat niciodată. Grupul din care a făcut parte nu a adus cine știe ce lauri PSD. Parcă de asta era acolo! Faptul că acum a fost reactivat, pus pe față la butoane, trebuie să ne dea de gândit. Să urmărim mai cu atenție pe mâna cui intră social-democrația din România. Ce se va întâmpla mai departe cu acest partid, considerat odată pavăza celor mulți și asupriți.

Am înțeles că a fost ceva rumoare în sală, la întâlnirea CEX când a fost înscăunat Vasile Dâncu, dar s-a pierdut repede în undele disciplinei de partid.

Citește în continuare

OPINII

Mândrie și prejudecată în politică

Publicat

pe

Asistăm la o ciudățenie pe scena politică românească. Partidele cu structură doctrinară de stânga sau, hai să zicem, doar cu sânge socialist nu reușesc deloc să facă un dram de alianță, să lupte împotriva formațiunilor de dreapta, care uite că, acum, la ceas de alegeri, reușesc să se unească, să cânte aceeași melodie. Vorbim aici de PNL, USR și PMP.

Mai mârâie ei prin culise unii la alții, dar își cunosc interesul, dușmanul, adică PSD și PRO România, partide care se trag din aceeași vână și care, culmea, vedem că se dușmănesc de moarte. Și o fac public, spre disperarea și debusolarea electoratului statornic stângii.

Mă uit mirat că, atât social-democrații cât și reprezentanții PRO România, par să nu aibă treabă cu liberalii. Sunt preocupați să-și dea la gioale între ei. E o râcă, o dihonie, o aromă de răzbunare de mai mare frumusețea. La București, unde Gabriela Firea tot spunea pe toate drumurile că ține la prietenia cu Victor Ponta, ba chiar la convenția națională a PRO România, dacă îmi aduc bine aminte, pleda pentru unitate, pentru alianță, pentru colaborare, insistând pe faptul că numai așa Primăria Capitalei va rămâne sub conducerea stângii.

Victor Ponta nu a plusat atunci prea mult. A zâmbit în stilu-i caracteristic, nesigur, ușor duplicitar, nefiind convins că PSD și PRO România vor fi aliați. Firea a spus: ”PSD și PRO România ori pierd separat, ori câștigă împreună”. Uite că ceea ce a zis atunci prinde acum, deocamdată, doar jumătate de concretețe. Ponta s-a delimitat de Gabriela Firea. Preferă să meargă separat, spre mâhnirea primăriței generale care, deși s-a simțit trădată, a spus că va lupta până la capăt. Oricum, are o undă de îndoială că lucrurile vor ieși așa cum și-a propus.

Marcel Ciolacu, care a avut un discurs remarcabil la aceeași întâlnire, nu a dat ca sigură alianța cu PRO România. Nici nu avea cum. Sunt prea multe orgolii în PSD, destui oameni care îi consideră pe actualii reprezentanți ai PRO România trădători, dornici de funcții, de poziții, unelte ale serviciilor și câte altele. În partidul lui Ponta, alte motivații, alte obstacole. „Nu putem să mai stăm alături de cei care ne-au jucat cum au vrut, care ne-au folosit și apoi ne-au aruncat afară” și lista e lungă cu astfel de reproșuri și păreri de rău.

Așa că, nu avem decât să asistăm, în aceste două campanii electorale care urmează, cu destulă mâhnire, la o luptă între PSD și PRO România, iar cei de pe partea dreaptă își vor vedea de treabă. Dacă la București confruntarea dintre cele două formațiuni de stânga este un pic mai voalată, mai cu stil, mai în surdină, în teritoriu, unde orgoliile par mai mari, abia a început să se dezlănțuie. Cele două formațiuni politice, pornite din același sâmbure, vor probabil, la risc, să își testeze capacitățile, să arate care este mai faină, mai pe picioare. Un experiment al mândriei, al orgoliilor care poate avea ca rezultantă victoria Dreptei.

Un joc care, din punctul meu de vedere, nu are deloc treabă cu politica, cu interesul comun, cu agenda cetățeanului. Sunt simple mofturi. Refulări ale unora cărora le este greu să înțeleagă ce li s-a întâmplat, care nu vor să ierte, care nu vor să priceapă că trebuie să fii mereu pregătit pentru un nou început, mai ales în politică, unde apele sunt mereu învolburate și nici nu știi când te apucă un vârtej. Așa că stânga românească, chiar dacă acum este reprezentată de două partide, ar trebui să fie unită, dacă nu cumva vrea să fie ținută pe bara opoziției câțiva ani buni. Dar poate le-o veni mintea la cap și, în ultimul ceas, vor ajunge la un consens. Ar fi spre binele țării. Vremurile sunt grele, iar cei de la putere dezamăgesc.

Citește în continuare

PUBLICITATE

Cele mai citite

Politică de cookies | Politică de confidențialitate

© 2014 - 2018 incomod-media.ro. Toate drepturile rezervate. ISSN 2285-7095 | Dezvoltare Web FN WEB SOFT



error: Conținutul este protejat!!