Dâmboviţa
Deputatul Ţachianu, critică subtilă la adresa colegului care i-a făcut culoar în Parlament!

Noul deputat al PSD Dâmboviţa, Marian Tachianu, primeşte o bilă neagră din partea publicaţiei noastre pentru prestaţia de la prima sa conferinţă de presă în calitate de demnitar în Parlamentul României.
Fostul primar de la Braniştea, o comună mică, aflată undeva în umbra oraşului Titu, şi-a început expozeul despre ceea ce va face, despre ce a realizat în comuna pe care a păstorit-o până la oportunitatea de a deveni legiuitor, cu un comentariu la adresa colegului de la Voineşti, primarul Dănuţ Gabriel Sandu.
După cum a sunat exprimarea, mi s-a părut a fi vorba de o replică solicitată de cineva, de o comandă, fiindcă nu prea îl reprezenta pe edilul de la Braniştea, pe care îl ştiam om de echipă şi unul dintre cei care, înainte de debarcarea lui Adrian Ţuţuianu, declara răspicat că îl sprijină pe liderul expulzat până în pânzele albe… Dintr-odată, cred eu, fără o motivaţie pertinentă, nici nu era nevoie, Marian Tachianu comentează, în conferinţă de presă, declaraţia unui tovarăş de partid.
„Opinia mea este un pic diferită faţă de a colegului Sandu Gabriel. Am citit un pic declaraţia dumnealui cu privire la motivele pentru care a rămas să fie primar la Voineşti. Eu consider că nu voi dezamăgi electoratul de la Braniştea, acolo unde am făcut nişte promisiuni, nişte investiţii care trebuie să fie finalizate. Sper să pot ajuta mai mult localităţile din zona Titu, dar şi pe celelalte din judeţul Dâmboviţa”, a spus Marian Tachianu.
De ce a ţinut să îi aplice o lovitură neaşteptată colegului de la Voineşti ne este greu să înţelegem, dar intuim, mai ales că edilul Gabriel Dănuţ Sandu, în declaraţia sa de renunţare la mandatul de deputat, nu a acuzat pe nimeni şi nu a făcut nicio paralelă cu poziţia şi opţiunea lui Marian Tachianu.
ACTUALITATE
Plecăciune, respect și urări de bine pentru o femeie din Răzvad la împlinirea vârstei de 100 de ani!

Gest de suflet al preoților Parohiei Răzvad de Jos și al reprezentanților Primăriei, pentru o doamnă din localitate, Maria Vișan, cu ocazia împlinirii venerabilei vârste de 100 de ani. În semn de apreciere pentru neclintita ei statornicie în credință și pentru pilduitoarea viețuire creștină, bătrâna de 100 de ani a primit cu căldură mesajul de binecuvântare al Înaltpreasfințitului Părinte Nifon, Arhiepiscopul și Mitropolitul Târgoviștei, alături de o sumă de bani.
Cadourile au fost oferite de preotul paroh Bogdan Stana și primarul Emanuel Spătaru, împreună cu preoții coslujitori Marian Ceauș și Ovidiu Costinel Vasile, cu viceprimarul comunei și mai mulți consilieri locali, în prezența membrilor familiei. De asemenea, a fost oficiată și o slujbă de mulțumire, înălțându-se rugăciuni pentru sănătate, pace și întărire.
Gest de suflet al preoților Parohiei Răzvad de Jos și al reprezentanților Primăriei, pentru o doamnă din localitate, Maria Vișan, cu ocazia împlinirii venerabilei vârste de 100 de ani. În semn de apreciere pentru neclintita ei statornicie în credință și pentru pilduitoarea viețuire creștină, bătrâna de 100 de ani a primit cu căldură mesajul de binecuvântare al Înaltpreasfințitului Părinte Nifon, Arhiepiscopul și Mitropolitul Târgoviștei, alături de o sumă de bani.
Cadourile au fost oferite de preotul paroh Bogdan Stana și primarul Emanuel Spătaru, împreună cu preoții coslujitori Marian Ceauș și Ovidiu Costinel Vasile, cu viceprimarul comunei și mai mulți consilieri locali, în prezența membrilor familiei. De asemenea, a fost oficiată și o slujbă de mulțumire, înălțându-se rugăciuni pentru sănătate, pace și întărire.
„Am avut deosebita bucurie de a o felicita pe doamna Visan Maria, cu ocazia implinirii vârstei de 100 de ani. Un secol de viață. Împreună cu preoțiii Parohiei Răzvadul de Jos, am mers la doamna Maria și vă spun sincer că am rămas uimiți de luciditatea, dar și de starea de spirit pe care aceasta o avea. Este un exemplu pentru noi toți, cât și o dovadă că se poate, evident prin bunăvoința lui Dumnezeu! Mulți ani înainte, doamna Vișan Maria! Noi suntem bucuroși și mândri să vă avem printre noi”, a fost mesajul transmis de primarul Emanuel Spătaru.

ACTUALITATE
Respectul față de natură, prioritate forte la Hotel Peștera Wellness & Spa

Antreprenorii Complexului hotelier de cinci stele Peștera Wellness &Spa din Bucegi, având respect față de natură, de munte, de mediul ambiant care este necesar să fie menținut curat, protejat și sănătos, se conformează rapid reglementărilor în vigoare în materie de luarea unor măsuri antipoluare. Patronii Hotelului Peștera Wellness & Spa au introdus în folosință autovehiculele electrice. Personalul și turiștii care vin să-și petreacă clipe minunate în acest grandios hotel înconjurat de fascinanții Bucegi au la dispoziție mijloace de transport cu propulsie electrică.

Mai puține emisii. Mai puțin zgomot. Mai mult respect pentru extraordinara oază de liniște din Stațiunea Peștera-Padina! De precizat că, în parcarea Hotelului Peștera Wellness & Spa turiștii posesori de autorisme electrice au la dispoziție câteva stații de încărcare de ultimă generație. Două mașini electrice se pot încărca simultan, cu aproximativ 80 kW fiecare, iar alte autovehicule de acest tip se pot încărca la Solar Carport, prin stațiile Type 2, folosind energia produsă de soare.
Dâmboviţaacum 6 zileTerorizat de vecini! Se întâmplă în Raciu, Dâmboviţa. Claxoane, motoare turate, petarde, țipete, înjurături. VIDEO
ACTUALITATEacum 5 zileDâmbovița. Dan Alexandru Tică este noul inspector școlar general
Argeșacum o săptămânăBărbat decedat după ce s-a răsturnat cu un ATV. A doua victimă a fost dusă la spital
Dâmboviţaacum o săptămânăMai mulți copii, tâlhăriți pe Bulevardul Constantin Brâncoveanu din Târgoviște. VIDEO
ACTUALITATEacum 4 zileZilele Cetății Târgoviște 2026 cu Smiley, Lora, Trooper, Lidia Buble, Misha Miller și DJ Project
ACTUALITATEacum 2 zileZilele Cetății Târgoviște 2026. Program, sâmbătă, 5 septembrie. Concert Ioana Ignat, DJ Project și Misha Miller
ADMINISTRAŢIEacum 5 zileDâmbovița. Încep lucrările de construcție a drumului de centură Pucioasa-Fieni
ACTUALITATEacum 6 zile„Reuniunea Neamului” sau ziua în care pietroșițenii au revenit la rădăcini!


























