Dâmboviţa
Agitaţie în PSD Dâmboviţa. Va fi retrasă Rovana Plumb din fruntea organizaţiei?

Surse din conducerea centrală a PSD dau ca sigură schimbarea europarlamentarei Rovana Plumb din funcţia de preşedinte al organizaţiei Dâmboviţa. Viorica Dăncilă şi ceilalţi lideri de la Bucureşti vor să aibă linişte şi conlucrare în PSD Dâmboviţa înainte de declanşarea campaniei electorale pentru prezidenţiale, dar şi la următoarele alegeri locale şi parlamentare, care se vor desfăşura anul viitor.
Concluzia la care au ajuns ar fi aceea că nu se poate atinge acest deziderat cu menţinerea Rovanei Plumb în fruntea PSD Dâmboviţa. Nimeni nu îi contestă calităţile de bun politician, de lider, dar, la Dâmboviţa, cred mai marii formaţiunii social-democrate, nu a reuşit să facă o echipă omogenă şi puternică. Tensiunile şi nemulţumirile au apărut şi s-au menţinut, ba chiar s-au amplificat, încă de la instalarea în funcţia de preşedinte.
Spun sursele noastre că premierul Viorica Dăncilă şi preşedintele executiv al PSD, Eugen Orlando Teodorovici, au solicitat informaţii despre ceea ce se întâmplă în Dâmboviţa de la mai mulţi membri importanţi şi nu le-a picat deloc bine ceea ce au aflat. Nu se cunoaşte deocamdată numele celor care vor prelua coordonarea organizaţiei până la o viitoare conferinţă judeţeană de alegeri.
ACTUALITATE
Primăria Târgoviște a semnat contractul de finanțare pentru sediul secundar al Școlii „Vasile Cârlova”

Primarul municipiului Târgoviște, Cristian Daniel Stan, a fost prezent astăzi la sediul Consiliului Județean Dâmbovița, unde a semnat, împreună cu directorul ADR Sud Muntenia – Liviu Mușat, în prezența președintelui CJD Corneliu Ștefan, contractul de finanțare pentru reabilitarea și modernizarea sediului secundar al Școlii Gimnaziale „Vasile Cârlova”, cel de pe terasa Pârvan Popescu (fostul Liceu Auto).
După cum a precizat edilul Târgoviștei, scest proiect care primește finanțare prin Programul Regional „Sud Muntenia” poartă numărul 13 și nu este unul cu ghinion. Valoarea tuturor contractelor semnate pe acest program de finanțare depășește 320.000.000 de lei.
„Sediul Școlii Gimnaziale „Vasile Cârlova” situat pe strada Pârvan Popescu va face obiectul unei investiții complete de reabilitare și modernizare, în valoare de aproximativ 17.000.000 lei, finanțare europeană nerambursabilă și care va transforma spectaculos școala amintită. Licitația de execuție a fost deja lansată, iar lucrările ar putea începe vara aceasta”, a precizat Cristian Daniel Stan – primarul municipiului Târgoviște, după semnarea contractului de finanțare.
ACTUALITATE
Proiect istoric! DJ 714, drumul spre inima Bucegilor, va fi modernizat printr-un proiect finanțat prin ADR Sud Muntenia

După deplasările la Titu și Vulcana Pandele, stația terminus a misiunii ADR Sud Muntenia și a Consiliului Județean Dâmbovița de semnare a unor contracte de finanțare cu fonduri europene nerambursabile a fost la sediul CJD, unde au fost semnate câteva contracte de finanțare cu Consiliul Județean Dâmbovița, Primăria municipiului Târgoviște și Primăria comunei Valea Lungă.
CJD, prin președintele Corneliu Ștefan, a semnat cu directorul ADR Sud Muntenia, Liviu Mușat, un contract de finanțare considerabil, ce vizează modernizarea DJ 714, Glod – Sanatoriul Moroeni – Bolboci -Padina – Peștera. Este vorba de un vechi și indispensabil traseu montan care face legătura cu inima Munților Bucegi, respectiv cu zona stațiunii Padina – Peștera. Această cale de acces este necesară pentru dezvoltarea turismului montan dâmbovițean.
După cum a precizat Corneliu Ștefan, investiția, aflată acum în prima fază, are o valoare de 390.000.000 de lei. Traseul, care va fi supus unor ample lucrări de reabilitare și modernizare, are o lungime de 19,14 km.

„Este cel mai mare proiect din Regiunea Sud-Muntenia ca valoare și cel mai mare contract semnat vreodată de autoritățile din Dâmbovița pentru modernizarea unui drum județean”, a spus Corneliu Ștefan.
Pentru prima dată de când a fost construit, întregul traseu, pornind din satul Glod și până în zona Padina -Peștera, va fi asfaltat. De asemenea, se vor executa lucrări de lărgire a benzilor de circulație, se vor realiza consolidări ale versanților în zonele unde se produc alunecări de teren și vor fi montate elemente moderne de siguranță rutieră.
„DJ 714 asigură accesul către Sanatoriul Moroeni și către stațiunea de interes național Peștera – Padina, o destinație cu un potențial turistic deosebit. Prin această investiție, punem bazele unei infrastructuri moderne care va susține dezvoltarea turismului în zona montană dâmbovițeană”, a adăugat președintele Consiliului Județean Dâmbovița.
A mai precizat Corneliu Ștefan că, în etapa a doua, de execuție a acestui proiect mamut, se are în vedere construirea unui drum nou, care va ocoli satul Glod și se va conecta la DN 71, Târgoviște – Sinaia. Studiul de fezabilitate pentru acest proiect a fost deja finalizat.
Dâmboviţaacum 6 zileBărbat de 44 de ani, lovit în plin pe trecere de pietoni în Sălcuța (Titu). VIDEO
ACTUALITATEacum 6 zileAtenție! Modificări la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, din 20 iulie 2026
Dâmboviţaacum 2 zileUPDATE. Ei sunt tinerii care este posibil să se fii înecat în râul Argeș, la Ionești
ACTUALITATEacum 2 zileAstăzi, ați făcut un copil fericit! Mesajul unei mămici către un polițist din Târgoviște
ADMINISTRAŢIEacum 3 zileFostul prefect Marian Tănase este noul administrator public al județului Dâmbovița
ACTUALITATEacum 9 oreAu fost găsiți înecați! Dumnezeu să-i odihnească în pace!
Dâmboviţaacum 2 zileDoi tineri, posibil înecați în râul Argeș în zona satului Ionești. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămână607 elevi, profesori și antrenori, premiați de Primăria Târgoviște la „Gala performanței în educație”























