Connect with us

Călăraşi

Şi-a luat arma şi a tras în plină stradă asupra celor cu care s-a certat!

Publicat

pe

Foto: IPJ Călăraşi

Un bărbat de 41 de ani, din comuna Tămădău Mare, judeţul Călăraşi, a fost plasat sub arest la domiciliu, după ce a executat două focuri cu un pistol în direcţia vehiculului în care se aflau patru persoane cu care avusese un conflict în trecut.

Fapta a fost sesizată la poliţie de un tânăr de 27 de ani, care le-a spus oamenilor legii că în ainte să tragă, consăteanul lor i-a ameninţat cu acte de violenţă.

La locuinţa agresorului au fost descoperite două arme neletale şi două cartuşe corespunzătoare, însă cel în cauză nu era persoană fizică autorizată pentru deținerea, portul și folosirea armelor și munițiilor. De asemenea, s-a stabilit faptul că muniția și armele găsite au fost achiziționate din Cehia și ulterior transportate în România, fără a fi prezentate organelor vamale de control.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „Amenințare”, „Nerespectarea regimului armelor și munițiilor”, „Uzul de armă fără drept”, ”Tulburarea ordinii și liniștii publice” și „Contrabandă calificată”.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Tibi Popescu, un tânăr pompier pentru care a face bine este un mod de a trăi!

Publicat

pe

Are 29 de ani și doar un an și jumătate de când este pompier militar, dar instinctul de salvator i-a întrat deja în sânge și nu avea cum să rămână indiferent atunci când a fost martor al unui accident rutier. Chiar dacă abia își terminase tura de serviciu și se întorcea obosit către casă, Tiberiu Eugen Popescu, sergent major la Secția de Pompieri Lehliu Gară, a încetinit, a coborât din vehicul și s-a dus rapid să acorde primul ajutor victimei și să solicite sprijin la 112.

S-a întâmplat în București, la ieșirea de pe A0. Un motociclist în vârstă de 39 de ani, se dezechilibrase într-un viraj și a intrat într-un parapet de pe margine. Bărbatul a suferit traumatisme serioase la nivelul membrelor inferioare, prezentând chiar suspiciune de fractură de femur. Tibi a avut o contribuție importantă la salvarea motociclistului, dar nu ar fi vrut să se afle despre fapta sa, convins fiind că binele nu se spune, doar se face!

„La scurt timp după ce victima a fost preluată în stare de conștiență și transportată la un spital din Capitală, colegul nostru a fost felicitat de polițiști. Și-a zis atunci că trebuie să raporteze și la serviciu despre intervenţia sa din timpul liber. Tibi este tânăr și la început de drum în această deosebită meserie, dar cu siguranță va avea o carieră frumoasă, caracterul său și spiritul de salvator dovedite în acest caz fiind mărturii ale unui om înzestrat, dispus să ajute.

Am zis de mai multe ori asta, a fi pompier este mai mult decât o meserie, este un fel de a fi, un om care ajută în orice situație, este tipul de militar disciplinat, dispus să meargă acolo unde este pericolul, pentru a salva din locuri de unde oamenii obișnuiți fug”, ne-a relatat plutonier adjutant șef Ovidiu Ștefan Tătăranu – purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Barbu Știrbei al județului Călărași.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Reclama
Cititi mai mult

Călăraşi

Cățeluș salvat din subsolul plin cu apă al unui bloc din Modelu. Pentru că fiecare viață contează!

Publicat

pe

Pompierii militari din Călărași au intervenit, în această dimineață, pentru salvarea unui cățeluș de câteva luni, care a căzut în subsolul plin cu apă al unui bloc din comuna Modelu. O femeie l-a auzit cum se zbătea și scheuna, a intuit că se află în pericol și a solicitat ajutorul cadrelor ISU.

Salvatorii din cadrul Detașamentului Călăraşi au ajuns rapid la fața locului și, un ajutorul echipamentelor și accesoriilor din dotare au reușit să extragă micuțul patruped din subsol.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite