Connect with us

SPORT

Chindia Târgovişte, la cea de-a treia înfrângere consecutivă în Liga 1

Publicat

pe

Foto: https://www.gsp.ro

CFR Cluj s-a impus, sâmbătă – 3 august, cu 4-1 în deplasarea cu Chindia Târgoviște, după ce a fost condusă cu 1-0 la pauză. Apărarea dâmbovițenilor a fost în suferință. Portarul Aioani și fundașii Martac, Benga și Leca au avut evoluții modeste în repriza secundă, fiind simpli spectatori la asediul campioanei din a doua parte a meciului – a scris Gazeta Sporturilor.

Pentru Chindia, nou-promovată în Liga 1, rezultatele întârzie să apară. Echipa lui Viorel Moldovan a înregistrat până acum o remiză, 2-2, contra lui Gaz Metan Mediaş, în prima etapă, şi trei înfrângeri, cu Viitorul, Universitatea Craiova şi CFR Cluj. Târgoviştenii se află pe 13 în clasament.

Sâmbătă – 10 august, de la ora 15:30, Chindia va întâlni Academica Clinceni, în etapa a 5-a a Ligii 1.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Caravana 3×3 Urban Sport a ajuns la Moreni. Maratonul Baschet pentru Mileniul III continuă în Dâmbovița

Publicat

pe

Parteneriatul benefic pentru copiii și tinerii din județul Dâmbovița pe care l-a încheiat Consiliul Județean cu Federația Română de Baschet continuă. După Pucioasa, Caravana 3×3 Urban Sport a ajuns zilele trecute în municipiul Moreni.

Evenimentul sportiv derulat în cadrul programului „Baschet pentru Mileniul III – Next Generation Dâmbovița”, a spus Corneliu Ștefan – președintele Consiliului Județean, are scopul de a aduce baschetul cât mai aproape de copiii și tinerii din județ și de a-i încuraja să își descopere talentul și pasiunea pentru mișcare.

„Prin astfel de inițiative, tinerii din Dâmbovița au mai multe oportunități de a crește prin sport și de a face performanță. Susținem sportul și generația tânără”, a transmis președintele Consiliului Județean Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Reclama
Cititi mai mult

ACTUALITATE

Proiect sportiv pilot în România a fost lansat la Pucioasa

Publicat

pe

În orașul Pucioasa, din județul Dâmbovița, a fost lansat, în această după-amiază, un program sportiv pilot în România: „Baschet pentru Mileniul III – Next Generation Dâmbovița – Performanță pentru copii și juniori”. Vorbim despre un proiect al Federației Române de Baschet susținut de Consiliul Județean Dâmbovița, Primăria Pucioasa și alte 11 localități din Dâmbovița. Meciurile se vor derula până duminică, 4 octombrie 2026, pe terenul din Parcul Central Pucioasa.

Au participat la evenimentul de deschidere a turneului „Baschet pentru Mileniul III – Next Generation Dâmbovița – Performanță pentru copii și juniori”: Carmen Tocală – președinta Federației Române de Baschet, Anca Stoenescu – jucătoare emblematică de baschet, președintele Consiliului Județean Dâmbovița – Corneliu Ștefan, vicepreședinta CJD – Luciana Cristea, secretarul general al județului – Dan Popa și primarul orașului Pucioasa – Constantin Ana. Amfitrion a fost cunoscutul antrenor de baschet Cătălin Tănase – directorul CSȘ Târgoviște și coordonator al proiectului sportiv pilot, lansat, iată, în județul Dâmbovița, la Pucioasa.

„Sper ca acest proiect să devină un model pentru România. Sportul are nevoie de astfel de proiecte, are nevoie de susținere autorităților locale și cred că trebuie să fie un mijloc de educație, de dezvoltare, de creare de caractere puternice. Unul dintre pilonii importanți ai acestui proiect este Caravana 3×3 Urban Sport, o acțiune care își propune să popularizeze această disciplină în mai multe orașe din județul Dâmbovița. În următoarele două luni, vom organiza turnee în Găești, Titu, Moreni și, bineînțeles, vom termina cu un turneu master la Târgoviște. De asemenea, al doilea pilon important al acestui proiect este să ducem baschetul în grădinițe și ne-am orientat către mediul rural, unde vom desfășura mai multe acțiuni de promovare a baschetului în grădinițe din județul Dâmbovița. A treia activitate foarte importantă este deja tradiționala „Tabără a Giganților”, în care cei mai înalți sportivi din România, fete și băieți, vor participa în vacanța intersemestrială, în octombrie, la Târgoviște, într-un camp de perfecționare și dezvoltare. Cu siguranță , acțiunile nu se vor opri aici. Sunt convins că acest proiect reprezintă un prim pas pentru dezvoltarea sportului juvenil. Trebuie să realizăm că sportul de performanță pleacă de jos. Dâmbovița are tradiție în baschet și suntem obligați să ducem această tradiție mai departe”, a precizat Cătălin Tănase.

La rândul său, președintele CJ Dâmbovița – Corneliu Ștefan a transmis că administrația publică județeană, în mandatul său, va sprijini necondiționat sportul în rândul copiilor și tinerilor. De asemenea, i-a mulțumit președintei Federației Române de Baschet pentru că a ales Dâmbovița pentru a demara acest proiect pilot. A mai spus Corneliu Ștefan că își dorește ca turneul „Baschet pentru Mileniul III – Next Generation Dâmbovița – Performanță pentru copii și juniori” să crească de la an la an. La final, le-a urat succes tuturor sportivilor, dar și antrenorilor. Totodată, a felicitat familiile copiilor, pentru că au ales să îi sprijine să facă sport.

Carmen Tocală – președinta Federației Române de Baschet a precizat că proiectul pilot lansat în județul Dâmbovița a pornit de la o recomandare a Comisiei Europene, de a fi transferate unele dintre responsabilități către administrațiile publice locale. A punctat Carmen Tocală că nu întâmplător s-a transmis o astfel de recomandare, întrucât sportul înseamnă educație, sănătate și, mai presus de toate, crează de modele.

Reclama

„Pentru că și noi vrem să creăm modele, astăzi, echipa de performanță CSM Târgoviște, antrenată de către Cătălin Tănase, este aici. Le mulțumesc părinților pentru că au ales baschetul ca formă de educație prin sport a copiilor. Le mulțumesc copiilor. M-am bucurat că avem așa de mulți participanți. Competiția 3×3 înseamnă parte a programului național, care a fost aprobat de toate comisiile parlamentare și se află pe masa Parlamentului și sunt convinsă că va fi parte a Legii Tineretului și Sportului în foarte scurt timp”, a spus președinta FRB – Carmen Tocală.

Primarul Constantin Ana a declarat că se bucură foarte tare că proiectul pilot „Baschet pentru Mileniul III – Next Generation Dâmbovița – Performanță pentru copii și juniori” a demarat la Pucioasa și, mai ales, pentru că sunt așa de mulți participanți.

„Cred că este un lucru extraordinar ceea ce se întâmplă aici. Noi, la Pucioasa, încurajăm mișcarea, încurajăm incluziunea socială. Tot ceea ce se întâmplă în parcul acesta este despre copii, despre comuniune, despre comunitate și vă spun sincer că demult nu a mai fost baschet la noi în oraș”, a transmis primarul orașului Pucioasa – Constantin Ana.

S-au înscris în Turneul 3×3 Urban Sport de la Pucioasa peste 400 de copii, fete și băieți, în 10 categorii de vârstă, începând cu U10.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Reclama
Cititi mai mult

Cele mai citite