Connect with us

ACTUALITATE

Padina Folk, un festival emblemă a culturii şi turismului dâmboviţean!

Publicat

pe

Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa organizează, în zilele de 15 şi 16 august, Festivalul „Padina Folk”. Deosebitul eveniment muzical va avea ca loc de desfăşurare Platoul din zona telecabinei Peştera-Babele, din inima munţilor Bucegi. Este prima dată când se desfăşoară o activitate culturală de o asemenea anvergură în respectivul perimetru.

Alexandru Oprea, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, este convins că va fi un eveniment de excepţie, care va aduce în staţiunea Padina-Peşterea, în cele două zile de spectacol, câteva mii de turişti, iubitori de muzică şi de munte.

„În momentul în care am început demersurile pentru declararea zonei Padina-Peştera staţiune turistică de interes naţional, a trebuit să gândim şi o serie întreagă de activităţi conexe pe lângă infrastructura de drumuri, apă, canal, pârtii de ski. Trebuia să creăm şi nişte evenimente, pentru ca cetăţenii, iubitorii de natură să aibă o motivaţie în plus pentru a merge la munte.

Acolo avem Peştera Ialomiţei, care este vizitată zilnic de un număr semnificativ de turişti. Un obiectiv de excepţie cu care ne mândrim, o emblemă a turismului dâmboviţean. Ne-am gândit, la nivelul autorităţilor publice judeţene, să creăm un eveniment cultural inedit, ceva deosebit, pe care să-l introducem în conştiinţa opiniei publice din Dâmboviţa şi nu numai. Să se ştie că, în fiecare an, în zilele de 15 şi 16 august, când avem şi o mare sărbătoare creştină, Sfânta Maria, oamenii care urcă la munte se vor bucura şi de un spectacol de muzică folk”, ne-a precizat preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa.

În perimetrul respectiv, vor fi amenajate zone de alimentaţie publică şi grupuri sanitare. Cei care vor urca în acele zile la munte vor trebui să-şi parcheze autoturismele pe pajiştea din Lunca Padinei, iar accesul către zona de festival, circa un kilometru, se va face pe jos. După cum ne-a informat Alexandru Oprea, vor putea urca dincolo de Padina doar autovehiculele care deservesc hotelurile şi pensiunile şi maşinile echipajelor de jandarmi, poliţie, pompieri şi ambulanţă.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Spectacol de teatru oferit gratuit locuitorilor orașului Titu

Publicat

pe

Primarul de la Titu, Laurențiu Costache, îi invită pe locuitorii orașului să se bucure de o seară de teatru, la Centrul Cultural, vineri – 27 noiembrie 2026, de la ora 18:00. Trupa „Teatru cu Impact” va pune în scenă comedia „Doctori de femei”, de Georges Feydeau, în regia Ioanei Păduraru. Intrarea este gratuită, datorită sprijinului acordat de administrația publică locală.

„Ne așteaptă personaje spumoase, încurcături neașteptate și mult umor — o ocazie frumoasă să lăsăm deoparte grijile de peste zi și să petrecem câteva momente cu zâmbetul pe buze, alături de cei dragi.

Dezvoltarea orașului nostru înseamnă, pe lângă investiții în infrastructură, sănătate și educație, și grijă pentru sufletul oamenilor. De aceea, susțin cu drag evenimentele culturale care ne aduc împreună și ne oferă momente de bucurie, aici, acasă, la Titu.

Așa cum am mai spus, îmi doresc ca Centrul Cultural Titu să fie un loc al întregii comunități, în care să ne întâlnim cu bucurie și să revenim cu drag, pentru spectacole și momente care devin amintiri frumoase”, a transmis primarul Laurențiu Costache.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Fostul președinte al CJ Dâmbovița, Gheorghe Ana, a fost declarat cetățean de onoare al comunei Vlădeni

Publicat

pe

Despre micuța comună Vlădeni, așezată la margine de județ, lângă Prahova, nu prea mai știm multe, dar uite că iese în evidență din când în când cu evenimente de apreciat și de ținut minte. Zilele trecute, într-un cadru festiv, Consiliul Local Vlădeni, la inițiativa primăriței Maria Poșircă, a acordat mai multe titluri de cetățean de onoare unor personalități care au contribuit la dezvoltarea socio-economică, culturală și spirituală a localității. AU fost prezenți la acest eveniment președintele Consiliului Județean Dâmbovița – Corneliu Ștefan și prefectul județului, Marian Tănase.

Au primit titlul de cetățean de onoare fostul deputat și președinte al Consiliului Județean Dâmbovița, Gheorghe Ana – pentru faptul că, în afară de sprijinul acordat ca șef al administrației publice județene, a fost unul dintre cei care au susținut inițiativa legislativă, în anul 2003, de transformare a satului Vlădeni în comună și părintele Sorin Neculăescu – pentru contribuția deosebită la construirea noii biserici dar și pentru implicarea neobosită în viața comunității.

A mai fost acordat titlul de cetățean de onoare, post mortem, și profesorului Ștefan Stan – în semn de respect și recunoștință pentru truda și abnegația sa de a educa mai multe generații de elevi. De precizat că Școala Vlădeni poartă numele ilustrului profesor.

„În numele Primăriei și al Consiliului Local Vlădeni, le mulțumim pentru tot ceea ce au făcut pentru comunitatea noastră! O comunitate puternică își respectă trecutul, își prețuiește oamenii și construiește cu încredere viitorul” , a transmis primărița de la Vlădeni – Maria Poșircă.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite