Connect with us

ACTUALITATE

„Sbor la Gorgota”, o sărbătoare de la an la an mai reuşită!

Publicat

pe

6 august este, în fiecare an, zi de petrecere şi voie bună la Gorgota, comuna Răzvad. Manifestarea organizată de Primăria şi Consiliul Local, sub egida „Sbor la Gorgota”, a îmbinat plăcut tradiţiile şi obiceiurile locurilor cu elemente ale contemporaneităţii. În aşezarea dintre dealurile Târgoviştei, localnicii, cu mic cu mare, dar nu numai ei, au venit cu sutele pentru a se destinde pentru câteva ore în compania soliştilor de muzică populară, pentru a taifăsi despre viaţă şi despre problemele de strictă actualitate, bineînţeles, în faţa unei beri aburinde şi a unui platou cu mici.

Răcoarea dintre coline nu prea a făcut faţă soarelelui dogoritor de august. Abia pe seară, când pe scenă au urcat artiştii de renume – Simona Dinescu, Doiniţa şi Ionuţ Dolănescu, arşiţa s-a mai domolit. Cum este deja obiceiul, pe la Gorgota au trecut şi politicienii şi reprezentanţii administraţiei publice judeţene.

Tânărul edil al comunei Răzvad, Emanuel Spătaru, i-a primit cum se cuvine pe oaspeţi, ba chiar i-a urcat pe scenă, după cum cere protocolul, pentru a vorbi oamenilor şi a le ura de bine. Alături de primar şi viceprimar, s-au aflat: preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa – Alexandru Oprea, deputata Carmen Holban – preşedinte executiv al PSD Dâmboviţa, consilieri judeţeni, primari ai comunelor vecine şi consilierii locali ai comunei Răzvad.

În târg, l-am văzut şi pe senatorul PRO România Adrian Ţuţuianu. Politicianul, în stilul care îl caracterizează, a dialogat cu oamenii, s-a îmbrăţişat cu mulţi dintre ei şi a făcut poze.

Primul discurs adresat celor de faţă l-a avut, firesc, primarul Emanuel Spătaru. Edilul a vorbit despre proiectele realizate şi despre ceea ce va urma. Le-a promis consătenilor săi că viaţa în comuna Răzvad va continua să se schimbe în bine.

„În comuna noastră, am reuşit să facem destul de multe lucruri bune şi vom continua cu altele. Pentru toate, am avut sprijin din partea Consiliului Judeţean Dâmboviţa, şi îi mulţumesc domnului preşedinte Alexandru Oprea. Ne-au ajutat, de asemenea, parlamentarii PSD, şi îi mulţumesc în mod deosebit doamnei deputat Carmen Holban – preşedinte executiv al PSD Dâmboviţa, care este şi acum lângă noi.

În ultimii 3 ani, am reuşit să facem multe proiecte, să le depunem şi pe unele să le şi începem. Sunt sigur că aţi văzut că, în satul Gorgota, se lucrează foarte mult. Reţeaua de apă este deja trasă şi urmează să începem să lucrăm la branşamente pentru fiecare gospodărie în parte, astfel încât nimeni să nu plătească pentru branşamente.

Aţi văzut că am început lucrări de asfaltare şi am reuşit, după 29 de ani, să asfaltăm drumul către biserică sau drumul din Poiana Mare. Aţi văzut că am reuşit să facem un pod către zona Poiana Mare – Panaghia. Aţi văzut că am început asfaltarea DC 16. A fost doar o porţiune asfaltată, pentru că mai avem de lucrat la reţeaua de apă şi de aceea nu am asfaltat tot, deocamdată.

În Răzvad, s-au asfaltat foarte multe străzi. În Valea Voievozilor, la fel. Aţi văzut că lucrurile au început să ia o direcţie corectă în comuna Răzvad. Pentru asta, le mulţumesc tuturor oamenilor care ne-au ajutat, dar vă mulţumesc şi dumneavoastră, pentru tot curajul pe care mi l-aţi dat şi pentru sprijinul pe care, sunt sigur, o să ni-l acordaţi în continuare.

Să nu credeţi că sunt singur. Să nu credeţi că nu ne-am dorit să rezolvăm toate problemele de la nivelul comunei noastre, însă tot ceea ce realizăm facem în limita posibilităţilor financiare. Ne dorim cu toţii să avem peste noapte asfalt. Ne dorim cu toţii să avem poduri noi… Le vom avem pe fiecare în parte şi, vedeţi bine, de 3 ani încoace, nu ne oprim din a face lucruri bune pentru comuna noastră.

Mulţumesc echipei de consilieri locali şi doamnei viceprimar Ionela Şerban. Mulţumesc funcţionarilor din Primărie. Să ştiţi că fără ajutorul lor, al tuturor, eu singur nu am cum să fac foarte multe, oricât aş vrea. Nu am cum. Lucrurile bune se fac în echipă. În echipă şi cu dumneavoastră şi sper să mă bazez în continuare pe toţi cetăţenii comunei Răzvad”, a spus primarul Emanuel Spătaru.

Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Alexandru Oprea, i-a felicitat pe locuitorii comunei Răzvad pentru faptul că, în 2016, au mizat pe tânărul Emanuel Spătaru, care a reuşit să atragă fonduri importante pentru investiţii, Răzvad fiind astăzi pe locul III în judeţ, ca volum al investiţiilor atrase, după Târgovişte şi Pucioasa.

„Vă asigur că toate proiectele despre care v-a vorbit domnul primar se vor implementa. Puţini aţi crezut că o să aveţi reţea de apă potabilă la Gorgota. Puţini aţi crezut că o să aveţi iluminat public la standarde europene. Puţini aţi crezut când vă vorbeam despre asfalt… La fel cum puţini credeţi acum că veţi avea şi reţea de canalizare în Răzvad. Lucrările vor începe în foarte puţin timp.

Poate că este bine să ştiţi că, în comuna Răzvad, domnul primar, împreună cu Consiliul Judeţean, a reuşit să atragă aproape 400 de miliarde de lei vechi, adică bugetul de dezvoltare al comunei pentru 30 de ani. Ca să fim foarte corecţi. Şi vă mai dau o cifră: după Târgovişte şi Pucioasa, comuna Răzvad este pe locul III în judeţ, ca volum al investiţiilor atrase. Lucrul acesta trebuie să vă facă să fiţi mândri de primarul dumneavoastră, de viceprimar şi de echipa de consilieri”.

Deputata Carmen Holban le-a mulţumit gazdelor pentru ospitalitate şi a promis sprijin pentru dezvoltarea comunei.

„Sunt emoţionată de fiecare dată când vin la Gorgota. De ce? Pentru că întâlnesc oameni minunaţi şi pentru că stau alături de un primar care ştie ce vrea, la fel ca şi ceilalţi primari care sunt aici, pe scenă. Vin aici încântată, pentru că s-au întâmplat lucruri bune.

Preşedintele Consiliului Judeţean spunea că nu credeaţi că se va face ce am promis. Eu vă îndemn să credeţi în primarul dumneavoastră, în oamenii pe care i-aţi desemnat, pentru că ei vă reprezintă cu cinste şi au realizat lucruri importante în comună. Vă asigur de sprijinul total al parlamentarilor şi al Guvernului, pentru ca toate investiţiile începute să fie finalizate”.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Nu uita de ființele necuvântătoare! Sigur le este sete!

Publicat

pe

În contextul atenționărilor meteo de caniculă, reprezentanții ISU Călărași ne atrag atenția să nu uităm de ființele necuvântătoare.

„Poate n-au gură să strige, dar sigur le este sete! Lasă-le undeva la umbră un bol cu apă! Poți și tu să faci o faptă bună, nu te costă aproape nimic!”, este îndemnul pompierilor din Călărași.

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Membrii și simpatizanții ACT din mai multe județe au protestat în fața Poliției Prahova

Publicat

pe

Manifestație fără precedent în România! Reprezentanții unui partid politic au protestat în fața unui inspectorat de poliție. Așa ceva nu s-a mai întâmplat până acum în țara noastră. Este un semn că democrația și libertatea de exprimare nu funcționează la întreaga capacitate, iar unele instituții ale statului se implică prea mult, până la îmbrățișarea formei de abuz, în activitățile de natură civică sau politică.

Reprezentanții Partidului Acțiunea Conservatoare, după cum au anunțat, au protestat aseară, începând cu ora 19:00, în fața IPJ Prahova, ca urmare a intimidării și hărțuirii membrilor și simpatizanților ACT – după cum s-au exprimat.

La mitingul de la Ploiești a fost prezent și europarlamentarul Claudiu Târziu, președintele Partidului Acțiunea Conservatoare. A spus liderul ACT că libertatea de exprimare nu trebuie transformată în infracțiune.

La protestul de ieri s-au adunat membri și simpatizanți ACT din București, Argeș, Buzău, Dâmbovița, Vâlcea și Prahova. Acțiunea, consumată pașnic, cu respectarea legii, a fost îndreptată împotriva abuzurilor și intimidărilor la care au fost supuși cei care au promovat inițiativa civică Stop Vexler. Totul a plecat de la faptul că polițiștii prahoveni s-au sesizat din oficiu și au deschis un dosar penal în urma apariției, pe DN1, a unor panouri cu mesajul „StopVexler.ro”.

„Am venit aici pentru a transmite un mesaj clar Inspectoratului de Poliție Județean Prahova: nu acceptăm intimidarea, nu acceptăm hărțuirea membrilor și simpatizanților noștri, care nu au făcut decât să promoveze o acțiune civică în apărarea interesului național”, a declarat Claudiu Târziu.

Inițiativa civică „Stop Vexler” a fost demarată în urmă cu șase luni. Reprezentanții Partidului Acțiunea Conservatoare strâng semnături pentru oprirea efectelor Legii 241/2025, pe care o consideră a fi o lege nedreaptă, abuzivă și periculoasă pentru libertatea de exprimare.

„Vrem să punem stop acestei legi ticăloase. Vrem ca ea să nu mai producă efecte și să nu mai trimită oameni în pușcărie pentru o opinie. Într-o Românie democratică, cetățenii nu trebuie să fie anchetați pentru că își exprimă convingerile sau pentru că susțin o inițiativă civică”, a mai afirmat Claudiu Târziu.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite