Connect with us

ACTUALITATE

Salonul Editorial „I. H. Rădulescu”, vectorul spiritual al „Zilelor Cetăţii Târgovişte”

Publicat

pe

Cartea este elementul, substanţa care înnobilează orice eveniment cultural-artistic, orice manifestare ce are ca temă principală promovarea unor valori tradiţionale şi culturale. Tocmai de aceea, organizatorii „Zilelor Cetăţii Târgovişte” şi reprezentanţii Bibliotecii Judeţene „Ion Heliade Rădulescu” s-au gândit, şi bine au făcut, în urmă cu mai mulţi ani, să includă în program şi un Salon Editorial, un gen de târg de carte, ce-i drept desfăşurat la scară mai mică, dar suficient de consistent pentru a da forţă spirituală şi valoare celor trei zile de sărbătoare.

Mai multe edituri au pregătit şi anul acesta, cu multă atenţie, standuri de carte, o expoziţie cu vânzare a unor lucrări ilustre, a unor titluri noi, cuprinzând cam toate domeniile. De la carte pentru copii până la filozofie, teologie şi politologie.

Ca şi în ani trecuţi, am fost plăcuţi surprinşi să vedem că au fost prezenţi, alături de zecile de iubitori de lectură veniţi la deschiderea Salonului, alături de directorul Bibliotecii Judeţene – Agnes Erich, parlamentarii dâmboviţeni Carmen Holban, Claudia Gilia, Oana Vlăducă, Corneliu Ştefan şi, un pic mai retras, preferând să răsfoiască cărţile şi să cumpere, senatorul Adrian Ţuţuianu. Evident, nu au lipsit preotul Marian Puiescu – reprezentantul Arhiepiscopiei Târgoviştei, primarul Cristian Daniel Stan, viceprimarii Monica Ilie şi Cătălin Rădulescu, administratorul public Gabriel Boriga, numeroşi oameni de cultură, scriitori şi ziarişti.

PROGRAM COMPLET SALON EDITORIAL, TÂRGOVIŞTE 2019

Cuvântul de deschidere la cea de-a XVIII-a ediţie a Salonului Editorial „Ion Heliade Rădulescu” l-a avut Erich Agnes, care a spus că, în ziua de azi, promovarea cărţii este un lucru destul de dificil, dar Biblioteca Judeţeană şi-a asumat acest risc plăcut de a scoate cartea în faţă, pe o piaţă cu o multitudine de alte tentaţii. Acest lucru s-a întâmplat acum 18 ani şi iată că aventura continuă…

A vorbit apoi părintele Marian Puiescu, care a citit mesajul ÎPS Nifon – arhiepiscop şi mitropolit al Târgoviştei. Preotul a făcut apoi un scurt istoric al acestor locuri încărcate de istorie şi cultură, leagăn al cărţii româneşti. Au fost lansate cu această ocazie câteva titluri publicate sub egida editurii Arhiepiscopiei Târgoviştei.

Primarul Cristian Daniel Stan a vorbit despre patrimoniul istoric şi cultural al Târgovştei, despre rolul cărţii în educaţia şi formarea tinerilor.

Directorul Complexului Muzeal „Curtea Domnească”, Ovidiu Cîrstina, a fost prezent la eveniment pentru a deschide o mini expoziţie de carte veche şi rară, menită să stârnească interesul şi să-i determine pe târgovişteni, pe turişti, să viziteze Muzeul Tiparului şi al Cărţii Vechi Româneşti.

Scriitorul George Coandă a prezentat lucrarea „Voievozi de Târgovişte, Controverse şi adevăr istoric”. Cartea a apărut la editura „Bibliotheca”, în binecunoscuta colecţie „Historia”.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Noul UPU Târgoviște, foarte aproape de deschidere

Publicat

pe

Noul corp de clădire al Unității de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean din Târgoviște este aproape gata. Vorbim despre un compartiment modern, bine structurat și dotat, așa cum prevăd toate normativele europene în vigoare, cu echipamente de investigație de ultimă generație.

După cum ne-a informat Corneliu Ștefan – președintele Consiliului Județean Dâmbovița, pentru realizarea acestui obiectiv s-au alocat peste 20 de milioane de lei. Prin extinderea și modernizarea UPU Târgoviște se pune capăt unor neajunsuri în gestionarea fluxului de pacienți, printr-o separare normală între cazurile grave care sosesc la Spitalul Județean și cele care nu pun viața pacienților în pericol. De asemenea, timpii de așteptare vor fi reduși, iar comunicarea reprezentanților unității spitalicești cu aparținătorii pacienților va fi în ton cu regulamentele interne.

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Târg de cariere la Târgoviște, ediția a III-a. Oportunități de angajare și de cunoaștere a mediului de afaceri

Publicat

pe

Șanse și oportunități de angajare în varii domenii de activitate, de pregătire pentru viitor oferă, de 3 ani, Camera de Comerț Industrie și Agricultură Dâmbovița și Universitatea Valahia din Târgoviște, prin Facultatea de Științe Economice, tinerilor studenți prin „Târgul de cariere”. Evenimentul, la care au fost prezenți câteva sute de studenți dornici de a lua contact cu mediul de afaceri, dispuși să pornească pe un drum al profesionalizării, s-a desfășurat în holul Bibliotecii Universității Valahia, edificiu modern, inaugurat luna trecută.

Interesant este faptul că, la inițiativa Camerei de Comerț și a Universității Valahia, au răspuns mai multe firme cu prestigiu care își desfășoară activitatea economică în județul Dâmbovița. Au fost deschise zeci de standuri unde tinerii universitari au putut cere relații de la persoane avizate și să obțină materiale lămuritoare despre activitatea societăților prezente, despre locurile de muncă oferite în prezent, dar și în perspectiva viitorului.

Așa cum se practică la astfel de manifestări, în sala de conferințe a bibliotecii, inițiatorii acestui proiect, invitații și tinerii studenți s-au întâlnit pentru o prezentare introductivă a „Târgului de cariere”, ajuns la cea de-a treia ediție. Amfitrionul întâlnirii a fost directorul executiv al Camerei de Comerț Industrie și Agricultură Dâmbovița – Ștefania Stroică.

Coordonatoarea acestei instituții cu un rol deosebit, activ în ceea ce privește sprijinirea și informarea mediului de afaceri dâmbovițean, liant puternic între toate entitățile cu responsabilitate în domeniul economic, educațional și comunicațional, a vorbit despre importanța „Târgului de cariere” în ceea ce privește, în primul rând, conexiunea care se poate face între studenți, între tinerii absolvenți ai Universității Valahia și reprezentanții societăților care se află în căutare de forță de muncă bine calificată, de specialiști.

Rectorul Universității Valahia, Ioan Corneliu Sălișteanu, primul vorbitor al acestui preambul informațional al „Târgului de cariere” a precizat că instituția de învățământ, care se achită de obligațiile sale educaționale, de misiunea pe care și-o asumă cu responsabilitate, își dorește ca la finalul studiilor să aibă absolvenți bine pregătiți și bine plasați pe piața muncii. Târgul de cariere, a mai spus rectorul Corneliu Sălișteanu, vine să ajute studenții, absolvenții și masteranzii Universității Valahia să își găsească drumul profesional, un loc de muncă corespunzător pregătirii lor.

Antreprenorul de succes Valentin Calcan, președintele Camerei de Comerț Industrie și Agricultură Dâmbovița, a precizat că „Târgul de cariere”, ajuns la ceea de-a treia ediție, a reușit să iasă din obișnuitul unor astfel de manifestări unde, de obicei, numai șomerii își caută de muncă. Târgul de cariere este destinat și celor care au un loc de muncă, dar își doresc altceva, mai bine pentru ei, o schimbare în concordanță cu pregătirea profesională și aptitudinile pe care le au.

Valentin Calcan a mai spus celor de față că instituția pe care o conduce, Camera de Comerț, este deschisă în permanență pentru cei aflați în căutarea unui loc de muncă, a unor oportunități de dezvoltare profesională. Le-a mai mărturisit președintele Camerei de Comerț studenților prezenți la „Târgul de cariere” că societatea, companiile doresc, au nevoie de oameni care să facă performanță. Oameni care să vrea să evolueze, să se perfecționeze profesional.

I-a sfătuit Valentin Calcan pe viitorii absolvenți ai Universității Valahia că nu este util pentru ei să schimbe un loc de muncă din trei în trei luni și, dacă se întâmplă așa, să nu creadă că de fiecare dată vina o poartă angajatorul. Le-a mai spus președintele Camerei de Comerț că, atunci când la un antreprenor vine un CV, iar în el se precizează că cel care solicită un loc de muncă, în ultimii doi ani, a fost în șapte-opt locuri apar probleme de credibilitate și seriozitate.

Decanul Facultății de Științe Economice, profesor universitar doctor Cristina Ștefan, a precizat că „Târgul de cariere”, acum, la a treia ediție, este deja intrat în tradiție, ca de altfel și colaborarea Universități Valahia, a Facultății de Științe Economice, cu Camera de Comerț Industrie și Agricultură Dâmbovița. A ținut să sublinieze profesorul universitar Cristina Ștefan că deschiderea Universității Valahia către mediul antreprenorial, colaborarea cu societățile comerciale au fost continue, prin toate activitățile organizate în parteneriat, proiecte, întâlniri, mese rotunde, conferințe, stagii de pregătire pentru studenți. Așa după cum a mai adăugat decanul Facultății de Științe Economice, totul se face în ideea ca viitorul absolvent să fie pregătit pentru provocările viitorului, pentru tot ce se întâmplă pe piața muncii.

Profesorul universitar doctor Cristina Ștefan i-a sfătuit pe studenții prezenți la Târgul de Cariere să profite din plin de această oportunitate de a lua contactul, facil, cu mediul de afaceri. Nu neapărat cu gândul de a se angaja, dar contează să își facă o idee, să-și consolideze un orizont în funcție de oferta de pe piața muncii.

A mai susținut o alocuțiune directorul Agenției pentru Ocuparea Forței de Muncă Dâmbovița – Constanța Anghel, iar Andrei Picioruș, manager în cadrul Asociației „Înapoi la muncă” a moderat o conferință tematică cu titulatura „Cariera ca experiment”.

După consumarea acestei întâlniri introductive, toți cei prezenți s-au risipit pe culoarele Bibliotecii Universitare,unde erau amplasate standurile firmelor aflate în căutarea forței de muncă calificate sau care venise doar pentru a-și promova activitatea ori pentru a pregăti terenul pentru viitorul profesional al absolvenților Universității Valahia din Târgoviște.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite