Connect with us

ACTUALITATE

Rotary Club Târgovişte, voluntariat pentru comunitate

Publicat

pe

Aseară – 24 septembrie 2019, s-a aflat la Târgovişte Marian Neagoe, guvernatorul Rotary District 2241 pentru România şi Republica Moldova. Alături de înaltul oaspete, au fost prezenţi preşedintele Rotary Club Târgovişte – Adrian George Bîlcan, vicepreşedinţii Daniela Popa şi Valentin Ştefan şi alţi membri ai organizaţiei.

Discuţiile, desfăşurate la Centrul Internaţional de Conferinţe al Universităţii Valahia, au vizat activitatea Clubului Rotary din Târgovişte, acţiunile care vor fi desfăşurate în perioada următoare pe bază de voluntariat şi diferite programe de educaţie, sănătate şi protecţia mediului. Membrii Rotary Club Târgovişte vor angrena în toate aceste proiecte copii, tineri şi bătrâni deopotrivă.

Sâmbătă – 28 septembrie, la Liceul Tehnlogic din Nucet, sub egida „Dăruieşte un zâmbet la pescuit”, va fi organizat un concurs de pescuit dedicat copiilor. Concurenţi vor fi 52 de elevi proveniţi din familiile cu un nivel scăzut de trai. Micii pescari îşi vor testa abilităţile şi vor fi, totodată, iniţiaţi în acest sport pe malul heleşteului din incinta unităţii de învăţământ liceal.

„Selecţia copiilor o vom realiza cu ajutorul profesorului Doru Gherghe, directorul Liceului din Nucet. Câştigătorii concursului vor fi recompensaţi cu premii şi diplome. Toţi participanţii vor pleca acasă cu un echipament de pescuit complet nou. Sufletul acestei competiţii va fi Victor Ţăruş, expert în tehnicile la fir întins al emisiunii difuzate de Televiziunea Română – Pescar hoinar”, ne-a declarat Adrian George Bîlcan – preşedintele Rotary Club Târgovişte.

Duminică – 29 septembrie, cu ocazia „Zilei Mondiale a Inimii”, Rotary Club, în parteneriat cu Societatea Română de Cardiologie şi Forumul Naţional de Prevenţie, organizează „Promenada inilmilor 2019”.

Proiectul îşi propune să încurajeze populaţia oraşului să facă cât mai multă mişcare în aer liber, ca mijloc de prevenţie a bolilor cardiovasculare. În acest sens, va fi amenajat un traseu de circa 2 kilometri care urmează să fie parcurs de toţi participanţii.

„Promenada Inimilor”, ne-a spus Adrian George Bîlcan, nu presupune un concurs de alergare, ci o acţiune de conştientizare a cetăţenilor asupra rolului important pe care îl are mişcarea în viaţa noastră, în menţinerea sănătăţii. Programul va începe la ora 11:00, la intrarea principală a Parcului Chindia din Târgovişte.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Seară de film la Clubul „Flacăra” din Moreni și discuții antrenante cu regizorul Tudor Giurgiu

Publicat

pe

Publicul din Moreni s-a bucurat vineri, 6 noiembrie 2026, de o proiecție cinematografică la Centrul Cultural Flacăra”: „Trei zile în septembrie”. În film interpretează actorii Mirela Vasile, Adela Popescu, Emilian Oprea, Conrad Mericoffer și inegalabila Emilia Popescu.

La final, spectatorii au avut ocazia să discute cu regizorul Tudor Giurgiu, care a venit la Moreni special pentru acest moment. Alături de Tudor Giurgiu s-au aflat și actorii Mirela Zeța și Daniel Achim.

Artiștii au fost încântați de spectatorii din Moreni cu care au interacționat prin intermediul dezvăluirii unor curiozități despre realizarea peliculei. Un spectator i-a spus regizorului că „filmul i-a tăiat respirația fiind antrenant, simplu ca în viață și totodată realist”.

„Trei zile în septembrie” este o poveste realistă dulce-amară despre adevăr, minciună, asumare și ipocrizie într-un love story care nu poartă niciodată garanția unui happy-end! Regizorul abordează cu simplitate, dublată de o profunzime dulce-amară, lanțul slăbiciunilor care derivă în momentul în care apar fisuri într-o relație de dragoste. Deopotrivă, partenerii se pot pierde într-un carusel de alegeri-erori, de exemplu, relații pasagere, alcool, droguri sau chiar beții emoționale cum ar fi unele promisiuni iluzorii ale unor mentori care promit regăsirea de sine.

Maratonul proiecțiilor filmului „Trei zile în septembrie”, realizat de Transilvania Film continuă și în alte cinematografe din țară.

A consemnat,
Mădălina Zamfir

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

„Roboți pe bune” promovează inovația și utilizarea tehnologiei în procesul educațional

Publicat

pe

Astăzi – 6 noiembrie 2026, s-a desfășurat, la Colegiul Național „Constantin Carabella” din Târgoviște, conferința „Roboți pe bune”, organizată de Asociația ”Noi zidim viitorul” cu scopul de a promova educația STEM, inovația și utilizarea tehnologiei în procesul educațional.

Evenimentul a oferit un cadru de dialog, colaborare și schimb de bune practici, prin prezentarea proiectelor și a soluțiilor tehnologice realizate de elevi și studenți, cu accent pe robotică și siguranța în mediul digital.

Conferința a fost realizată în cadrul proiectului ”Educație și roboți / Roboți pe bune” finanțat de Consiliul Județean Dâmbovița.

A consemnat,
Mădălina Zamfir

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite