ACTUALITATE
APIA: Fermierii rămân cu subvenţiile intacte, dacă aduc documente justificative de secetă!

APIA Dâmboviţa îi îndrumă pe fermierii care nu pot înfiinţa, din cauza secetei, culturile succesive folosite ca strat vegetal pentru asigurarea zonelor de interes ecologic, aşa cum cere legislaţia în vigoare, să se adreseze Comisiilor locale constituite la nivelul primăriilor şi să depună la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură documentele justificative ce vor fi întocmite.
Reamintim că, potrivit OUG 3/2015, pentru exploataţiile cu teren agricol mai mare de 15 hectare, este obligatoriu ca fermierii să se asigure că 5% din suprafaţa declarată la APIA va fi zonă de interes ecologic, respectiv să fie cultivată cu amestecuri de specii de culturi care nu participă la calculul diversificării culturilor și care asigură acoperirea solului pe o perioadă de cel puțin 8 săptămâni. Înființarea stratului vegetal se face după recoltarea culturii principale declarate în anul de cerere curent, în perioada 1 iulie – 1 octombrie.
„Fermierii au obligatia legală de a comunica la APIA în scris, în maxim 5 zile, data răsăririi stratului vegetal, față de care se calculează intervalul de 8 săptămâni în vederea asigurării eligibilității suprafețelor de teren arabil declarate pentru plata pentru practici agricole benefice pentru climă și mediu (înverzire).
În cazul în care fermierul nu depune la APIA notificarea de răsărire a stratului vegetal, pentru cererea unică în cauză se vor aplica sancțiuni, prin reducerea plății pentru practici agricole benefice pentru climă și mediu pentru anul 2019″, se arată într-un comunicat remis de APIA Dâmboviţa.
ACTUALITATE
Să ne amintim să alegem binele, să păstrăm credința și să nu ne pierdem speranța!

Astăzi îi cinstim pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, simboluri ale curajului, credinței și ocrotirii divine.
Fie ca sabia dreptății Sfântului Mihail și vestea cea bună adusă de Sfântul Gavriil să ne amintească mereu să alegem binele, să păstrăm credința și să nu ne pierdem speranța!
La mulți ani tuturor celor care poartă numele Mihai, Mihaela, Gabriel și Gabriela și își sărbătoresc onomastica! Să aveți parte numai de bine!
Marian Șerban,
Primarul comunei Poiana, județul Dâmbovița
ACTUALITATE
Seară de film la Clubul „Flacăra” din Moreni și discuții antrenante cu regizorul Tudor Giurgiu

Publicul din Moreni s-a bucurat vineri, 6 noiembrie 2026, de o proiecție cinematografică la Centrul Cultural Flacăra”: „Trei zile în septembrie”. În film interpretează actorii Mirela Vasile, Adela Popescu, Emilian Oprea, Conrad Mericoffer și inegalabila Emilia Popescu.
La final, spectatorii au avut ocazia să discute cu regizorul Tudor Giurgiu, care a venit la Moreni special pentru acest moment. Alături de Tudor Giurgiu s-au aflat și actorii Mirela Zeța și Daniel Achim.

Artiștii au fost încântați de spectatorii din Moreni cu care au interacționat prin intermediul dezvăluirii unor curiozități despre realizarea peliculei. Un spectator i-a spus regizorului că „filmul i-a tăiat respirația fiind antrenant, simplu ca în viață și totodată realist”.
„Trei zile în septembrie” este o poveste realistă dulce-amară despre adevăr, minciună, asumare și ipocrizie într-un love story care nu poartă niciodată garanția unui happy-end! Regizorul abordează cu simplitate, dublată de o profunzime dulce-amară, lanțul slăbiciunilor care derivă în momentul în care apar fisuri într-o relație de dragoste. Deopotrivă, partenerii se pot pierde într-un carusel de alegeri-erori, de exemplu, relații pasagere, alcool, droguri sau chiar beții emoționale cum ar fi unele promisiuni iluzorii ale unor mentori care promit regăsirea de sine.
Maratonul proiecțiilor filmului „Trei zile în septembrie”, realizat de Transilvania Film continuă și în alte cinematografe din țară.
A consemnat,
Mădălina Zamfir


ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăCJ Dâmboviţa vrea să modernizeze singur drumul din munte. S-a transmis o nouă solicitare la Prahova
ACTUALITATEacum 6 zileCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
Dâmboviţaacum 3 zilePatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăConsiliul Județean Dâmboviţa finanțează rețeaua de aducțiune apă în comuna Râul Alb
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăProiecte importante pentru Târgoviște, puse în practică în asociere cu CJ Dâmboviţa
ACTUALITATEacum 3 zileȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
ACTUALITATEacum o săptămânăMinistrul Muncii a vizitat centrele sociale recent construite în județul Dâmbovița
SOCIALacum 7 zileA lovit un om cu mașina și l-a abandonat în șanț. Victima a fost găsită după 12 ore și a decedat la spital


























