Connect with us

ACTUALITATE

Dâmboviţa are nevoie de 98 de microbuze şcolare. Deputatul Corneliu Ştefan, demers la MDRAP

Publicat

pe

Deputatul PSD de Dâmboviţa Corneliu Ştefan a luat poziţie vizavi de faptul că parcul de microbuze şcolare care deserveşte unităţile de învăţământ din localităţile rurale este îmbătrânit şi insuficient. Parlamentarul a depus o interpelare prin care îi cere ministrului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Daniel Suciu, să se aplece asupra cererilor pe care le-a formulat Instituţia Prefectului Dâmboviţa, pe parcursul anului, şi să le rezolve favorabil.

Corneliu Ştefan a amintit şi de tragedia de la Gura Şuţii, unde o fetiţă de 11 ani a fost răpită şi omorâtă de un pedofil olandez, în timp ce se întorcea de la şcoală. Dacă s-ar fi aflat într-un microbuz şcolar care ar fi lăsat-o aproape de casă, poate că nenorocirea nu s-ar fi întâmplat…

„Domnule ministru,

Situația dotării unităților administrativ-teritoriale din județul Dâmbovița cu microbuze școlare nu este una fericită. Constatăm că, de la an la an, parcul auto destinat transportului elevilor de acasă către instituțiile de învățământ și invers este tot mai învechit. Mașinile nu mai fac față cerințelor actuale și nici nu mai corespund din punct de vedere tehnic derulării acestei activităţi în condiţii normale de siguranţă. În plus, numărul de școlari care au nevoie de transport a crescut, pe fondul închiderii unităţilor de învăţământ care nu mai îndeplineau condițiile legale de funcționare.

Mai trebuie precizat și că părinții vor pentru copiii lor, pe bună dreptate, siguranță și confort în timpul transportului. Nu mai vorbim de faptul că spiritele s-au inflamat şi mai mult, pe fondul ultimelor evenimente tragice petrecute în România. Includem aici şi cazul din judeţul Dâmboviţa, de la Gura Şuţii, unde o elevă de 11 ani a fost răpită și omorâtă de un obsedat sexual în timp ce venea de la școală către casă pe jos. Cetățenii au devenit temători, nu mai doresc să își lase copiii la școală.

Domnule ministru,

Tocmai de aceea, este nevoie mai mult ca oricând să asigurăm condiții civilizate și sigure de transport pentru elevi. Nu este normal ca într-o țară europeană, copiii să mai fie nevoiți, în anul 2019, să parcurgă zilnic, pe jos, 4-5 kilometri sau mai mult, pentru a ajunge la școală, expunându-se în acest mod unor posibile pericole, aşa cum s-a întâmplat în cazul fetiţei de la Gura Şuţii.

Domnule ministru,

În urmă cu două luni, Instituţia Prefectului – Judeţul Dâmboviţa a solicitat suplimentarea numărului de microbuze şcolare cu 98 de vehicule. Până în acest moment, nu s-a primit niciun răspuns. În acest context, vă rog să dispuneți alocarea unor fonduri financiare pentru achiziționarea de microbuze școlare moderne, confortabile şi cu un număr suficient de locuri, care să acopere necesarul pentru județul Dâmbovița. Menționez încă o dată, în multe localități, aceste mașini de transport elevi sunt învechite şi nu mai corespund din punct de vedere tehnic, autoritățile tolerându-le cu greu în trafic sau interzicându-le total”, se arată în textul interpelării pe care a depus-o deputatul PSD de Dâmboviţa Corneliu Ştefan. 

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Trei cărți, o singură direcție: înțelegerea lumii!

Publicat

pe

Alexandru Mironov, în dialog cu profesorii și elevii din județul Dâmbovița

Casa Corpului Didactic Dâmbovița a organizat vineri, 23 octombrie 2026, în amfiteatrul Liceului de Arte „Bălașa Doamna” din Târgoviște, un eveniment cultural și educațional deosebit, prilejuit de întâlnirea cu Alexandru Mironov – profesor, scriitor, publicist, jurnalist și cunoscut promotor al științei și al literaturii science-fiction.

Evenimentul s-a derulat în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița și în parteneriat cu Asociația culturală „Cetatea Romanței” din Târgoviște, președinte, dl Teodor Vasiliu și director artistic, dna Alina Mavrodin Vasiliu, cu Liceul de Arte „Bălașa Doamna ”, precum și cu unități școlare din învățământul preuniversitar dâmbovițean. Au participat cadre didactice, elevi din județ și reprezentanți ai presei locale, oferindu-se astfel un cadru de dialog între generații, în jurul cărții, al științei și al responsabilității de a înțelege lumea în care trăim.

Punctul central al întâlnirii l-a constituit lansarea volumului „Micul ghid al autostopistului prin lumea vie”, o invitație la explorarea fascinantului univers al vieții, al geneticii și al biologiei moleculare, într-o manieră accesibilă și stimulativă pentru cititorul curios. Prin experiența sa de jurnalist și comunicator al științei, Alexandru Mironov a demonstrat că informația științifică poate deveni o experiență intelectuală captivantă atunci când este însoțită de întrebări autentice, imaginație și dorința de a descoperi.

În cadrul evenimentului au fost prezentate și volumele „China și Asia Centrală în 2026”, semnat de Marcela Ganea, și „Jurnalul noului drum al mătăsii”, semnat de Alexandru Mironov și Marcela Ganea. Cele trei cărți au deschis perspective complementare asupra lumii contemporane, reunind interesul pentru cunoașterea științifică, înțelegerea realităților geopolitice și descoperirea marilor transformări ale societății actuale.

Dialogul cu autorul a depășit granițele unei lansări de carte, devenind o reflecție asupra rolului lecturii și al educației în formarea unei gândiri autonome, critice și responsabile. Întrebările adresate de elevi și profesori au evidențiat interesul pentru știință, pentru mecanismele vieții și pentru modul în care informația poate fi verificată, înțeleasă și transformată în cunoaștere.

Pentru Casa Corpului Didactic Dâmbovița, evenimentul a reprezentat o oportunitate de a reafirma importanța educației permanente și a formării culturale a cadrelor didactice, precum și necesitatea unor experiențe de învățare care depășesc spațiul formal al clasei. Întâlnirea cu personalități care apropie știința și cultura de publicul larg contribuie la consolidarea unei comunități educaționale deschise dialogului, curiozității intelectuale și valorilor autentice.

În semn de aleasă prețuire pentru contribuția sa remarcabilă la promovarea științei și culturii și pentru capacitatea de a transforma cunoașterea în fascinație și curiozitatea în devenire, Alexandru Mironov a primit o Distincție de Excelență din partea Casei Corpului Didactic Dâmbovița – oferită de director prof. Ana Maria Gheorghe

Evenimentul s-a încheiat într-o atmosferă caldă, prin dialog direct cu autorul, fotografii și sesiunea de autografe, lăsând participanților nu doar amintirea unei întâlniri memorabile, ci și îndemnul de a continua să caute, să întrebe și să citească.

Prin această inițiativă, Casa Corpului Didactic Dâmbovița își reafirmă misiunea de a susține dezvoltarea profesională și culturală a personalului didactic și de a crea contexte relevante de întâlnire între educație, carte, știință și comunitate.

Trei cărți, o singură direcție: înțelegerea lumii! Iar în centrul acestei călătorii rămâne omul – capabil să descopere, să învețe și să transforme cunoașterea într-un mod mai profund de a privi realitatea.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Lucrări intense de reabilitare și modernizare a Secției Pediatrie din Gura Ocniței

Publicat

pe

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, consecvent și atent la modul în care sunt implementate proiectele de interes comunitar, s-a aflat ieri, 27 octombrie 2026, la Spitalul de Pediatrie din comuna Gura Ocniței, unde se desfășoară ample lucrări de reabilitare și modernizare a pavilioanelor A, B și C ale acestei secții externe a Spitalului Județean de Urgență din Târgoviște. Valoarea investiției, care va asigura condiții mai bune de cazare, tratament și îngrijire pentru copiii care vor fi internați aici, este de aproximativ 64.600.000 de lei.

„Pentru mine, sănătatea copiilor rămâne o prioritate. Îmi doresc ca fiecare investiție în sistemul medical dâmbovițean să aducă servicii mai bune și un mediu în care micii pacienți să primească îngrijirea de care au nevoie. Continuăm investițiile în sănătate, cu grijă și responsabilitate față de dâmbovițeni”, a transmis Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița.

De precizat că, în această vizită de lucru, președintelele CJD a fost însoțit de managerul Spitalului Județean de Urgență din Târgoviște, Silvana Marin, de directorul medical Ioana Radu și de șeful de secție – dr. Rozalia Lavinia Iliescu.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite