Connect with us

Dâmboviţa

Petrecere-surpriză pentru 200 de bătrâni din comuna Glodeni, judeţul Dâmboviţa

Publicat

pe

De Ziua internaţională a persoanelor vârstnice, la Glodeni, 200 de bătrâni au petrecut de minune prin grija reprezentanţilor Asociaţiei „Împreună pentru oameni”. Pensionarii din localitate au putut urmări un spectacol muzical-artistic, s-a dansat, s-au organizat concursuri, s-a socializat şi, evident, s-a stat la masă.

Vârstnicii comunei au fost serviţi chiar de copiii şi de nepoţii lor, ca un gest de respect nemărginit. O iniţiativă lăudabilă, pe care am vrea să o vedem multiplicată în mai multe localităţi ale judeţului.

„A fost ceva nemaipomenit. Nu ne-a mai făcut nimeni o asemenea bucurie. Simţim şi noi că suntem respectaţi, că nu am fost uitaţi. Astfel de manifestări ne mai îndulcesc viaţa. Felicitări celor care s-au gândit la astfel de lucruri. Să le dea Dumnezeu sănătate”, ne-a spus un bătrânel din Glodeni.

Asociaţia „Împreună pentru oameni” a fost înfiinţată în luna mai 2019 şi este coordonată de profesoara Mariana Gheorghe. În luna august, prin grija acestei structuri cu caracter umanitar, 70 de copii provenind din familii cu posibilităţi materiale reduse au mers într-o scurtă vacanţă la mare! Tot sub oblăduirea asociaţiei funcţionează şi grupul folcloric „Mugurelu” din Glodeni, în care activează 60 de copii.

Datorită abnegaţiei şi dăruirii reprezentanţilor de la „Împreună pentru oameni”, comuna Glodeni a intrat în reţeaua naţională privind organizarea de festivaluri cu caracter folcloric. În fiecare an, aici se va organiza o astfel de manifestare folclorică de anvergură naţională.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Dâmboviţa

Senator Ciprian Iacob: PSD, PNL, USR și UDMR se opun măsurilor care sprijină poporul român

Publicat

pe

PSD, PNL, USR și UDMR colaborează excelent împotriva poporului – spune senatorul AUR Dâmbovița Ciprian Constantin Iacob, care își susține afirmația cu câteva exemple concrete, respectiv măsuri inițiate de partidul din care face parte respinse în Parlament de reprezentanții celor patru formațiuni politice, deși veneau în sprijinul românilor.

„Am vrut să reducem TVA-ul la apartamente pentru cei care achiziționează pentru prima dată o casă în suprafață mai mică de 120 de metri pătrați. Ne refeream aici la apartamentele pe care oamenii încearcă să și le achiziționeze, să aducem TVA-ul la 9%. Adică, nu cred că era o măsură rea.

De asemenea, pentru studenții din România, care sunt angajați și nu dețin o proprietate, am avut o inițiativă legislativă prin care angajatorul să poată să-i plătească chiria, în limita a 1000 de lei pe lună. Nici acest proiect nu s-a vrut a fi trecut prin Parlamentul României”, a precizat senatorul AUR Ciprian Constantin Iacob, în cadrul unei emisiuni TV.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Primar Târgoviște: Șapte victorii la rând pentru Chindia par a fi greu de digerat de către unii!

Publicat

pe

În ultimii ani, deloc puțini, Chindia Târgoviște, echipa de fotbal fanion a județului Dâmbovița, a fost atacată din toate părțile. Cu sau fără motive reale! Cert este că sunt unii care și-au făcut un țel din a întreține o atmosferă de scandal în jurul Clubului, chiar și atunci când se întâmplă lucruri bune. Atitudinea aceasta l-a determinat pe primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian, să le răspundă printr-un text postat pe rețelele de socializare.

„Nu am obiceiul de a mă pronunța public pe acest subiect, dar văd că, în ultimul timp, prestația echipei noastre deranjează. Șapte victorii la rând în campionat par a fi greu de digerat de anumite persoane, inclusiv de prin zonă!

Am convingerea că AFC Chindia își va continua cu aceeași hotărâre drumul spre obiectivul dorit de noi toți: revenirea pe prima scenă fotbalistică! Nu va fi ușor, dar jocul echipei ne dă motive solide să credem că vom reuși!

Încă ceva: echipa nu are nici pe departe o situație precară, fiind stabilă din toate punctele de vedere. O echipă a dispărut efectiv după retrogradarea în Liga 2, două echipe din Superligă sunt în insolvență, alte două în concordat preventiv, la altele sunt restanțe la salarii de 3-4 luni, dar tot Chindia este „oaia neagră”.

Noi am ales să reconstruim după retrogradare, să nu capitulăm și suntem pe cale să reușim! Mulțumiri suporterilor Chindiei, i-am văzut pe arșiță la stadion, i-am văzut în ploaie la Ștefănești și i-am văzut luând atitudine atunci când echipa este denigrată! În final, cum spunea un suporter: Nu mor caii când vor câinii!”, a transmis primarul Daniel Cristian Stan.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite