Connect with us

Dâmboviţa

Parlamentarii PRO România vor vota moţiunea de cenzură la vedere

Publicat

pe

Senatorul PRO România Adrian Ţuţuianu consideră că sunt şanse mari ca moţiunea de cenzură să trecă, iar Guvernul Dăncilă să părăsească puterea. Parlamentarul susţine că situaţia politică actuală este asemnănătoare cu cea din 2009, când a picat Guvernul Emil Boc. Atunci au fost desemnaţi doi premieri, Lucian Croitoriu şi Liviu Negoiţă.

Primul, punctează Ţuţuianu, nu a obţinut votul Parlamentului, iar cel de-al doilea „nu a mai intrat în procedură parlamentară pentru că se încheiaseră alegerile prezidenţiale iar toată situaţia politică din România anului respectiv a fost resetată”. Adrian Ţuţuianu este de părere că actualul Cabinet nu mai poate continua în acest mod şi că România trebuie să aibe un guvern mai bun, să beneficieze de o altă soluţie politică.

„Avem nevoie de un guvern restructurat, cu 17-19 ministere, cu un prim-ministru care să aibă experienţa guvernării şi cu rezultate în mandatele anterioare, indiferent unde s-a aflat, în administraţia locală sau centrală. Este nevoie de un prim-ministru cu un program de guvernare revizut, în acord cu situaţia economică, socială şi politică a României”, a spus senatorul Adrian Ţuţuianu.

Cât priveşte votul parlamentarilor PRO România pe moţiunea de cenzură, va fi „pentru” şi la vedere, ca să nu existe dubiu.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Dâmboviţa

Șofer băut a provocat un accident rutier în Crevedia. O femeie a fost dusă la spital

Publicat

pe

Un șofer în vârstă de 19 ani, din județul Bihor, a intrat în coliziune cu o mașină condusă de un tânăr, de 24 ani, din Crevedia. În urma impactului, o femeie, de 31 de ani, pasageră în cel de-al doilea autoturism, a fost rănită, fiind transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

Polițiștii au procedat la testarea celor doi șoferi cu aparatul etilometru, rezultatul indicând o valoare de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul șoferului de 19 de ani. Ulterior, acesta a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpă.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ADMINISTRAŢIE

Găești. Schimbări majore pe strada Armatei. Fără comerț cu material lemnos!

Publicat

pe

Primăria Găești a început intervențiile de toaletare a arborilor, curățenie și reparații pe strada Armatei, cale rutieră din zona Oborului Săptămânal. A anunțat edilul Alexandru Iorga că astfel de acțiuni se vor derula permanent, așa cum intenționează să se întâmple peste tot în oraș. De altfel, în aceste 10 luni de mandat care au trecut până acum, primarul Alexandru Iorga a venit deja cu schimbări importante în diferite domenii, inclusiv în ceea ce privește estetica localității.

Revenind la strada Armatei, una dintre zonele din Găești care nu a beneficiat ani la rând de atenția fostei administrații publice locale, actualul edil a efectuat și verificări în teren, împreună cu angajații de la Compartimentul Comercial și Poliția Locală, în ceea ce privește vânzarea de material lemnos.

„În urma controalelor, au fost anulate autorizațiile de funcționare ale agenților economici care comercializau material lemnos și nu îndeplineau condițiile prevăzute de lege. În acest moment, niciun agent economic de pe Strada Armatei nu mai este autorizat să desfășoare activități de comerț cu material lemnos. La fel de importantă este liniștea oamenilor care locuiesc în această zonă a orașului. Au dreptul la curățenie, ordine și liniște. Pas cu pas, punem Găeștiul în ordine”, a precizat primarul orașului Găești – Alexandru Iorga.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite