Dâmboviţa
Pompierii din Târgovişte au răspuns apelului disperat al unei familii nevoiaşe din Pucioasa

Pompierii militari din cadrul Detașamentului Târgoviște au răspuns unui apel umanitar pe care l-au receptat de pe Facebook. Astfel, o familie nevoiaşă din Pucioasa a fost vizitată, în această dimineață, de angajaţi ai ISU, încărcați de alimente și dulciuri. Salvatorii târgovişteni nu sunt la prima acţiune umanitară, existând o tradiţie în a face astfel de gesturi.
„Cadrele unei ture de serviciu şi-au creat un fond special destinat ajutorării copiilor sărmani sau cu probleme de sănătate şi, lună de lună, la salariu, fiecare cotizează, benevol, cu o sumă de bani dinainte stabilită.
Bucuria din ochii micuţilor şi mulţumirile acestor persoane vitregite de soartă reprezintă pentru aceşti minunaţi salvatori de vieţi şi suflete cea mai mare răsplată a gestului de omenie făcut, urmând ca astfel de acțiuni umanitare să continue, mai ales în perioada sărbătorilor Crăciunului”, se precizează într-un comunicat remis de ISU Dâmbovița.
Dâmboviţa
Cinci incendii de vegetație astăzi în Dâmbovița. Au fost afectate 18,6 hectare

Pompierii din județul Dâmbovița au acționat, astăzi – 18 august 2026, pentru stingerea a cinci incendiu de vegetație, care au afectat 18,6 hectare de teren.
Târgoviște – incendiul s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 2 hectare de vegetație uscată. Pentru gestionarea situației pompierii militari au acționat cu șase autospeciale de stingere cu apă și spumă.
Glodeni – incendiul s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 1.5 hectare de vegetație uscată. Detașamentul de Pompieri Pucioasa a intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă.
Fusea (Titu) – incendiul s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 7 hectare de vegetație uscată. Detașamentul de Pompieri Titu a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă.
Voia (Crângurile) – incendiul s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 8 hectare de vegetatie uscată, plantație de cătină și aronia. Detașamentul de Pompieri Găești a intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă.
Titu – incendiul s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 1000 de metri pătrați de vegetație uscată. Detașamentul de Pompieri Titu a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă.
În acest context, ISU Dâmbovița le reamintește cetățenilor că arderea vegetației uscate, a miriștilor și a resturilor vegetale este interzisă! Legea prevede amenzi între 7.500 și 15.000 lei pentru persoane fizice și între 50.000 și 100.000 lei pentru persoane juridice.
Recomandări preventive:
• nu utilizați focul deschis pentru igienizarea terenurilor sau arderea resturilor vegetale;
• nu aruncați la întâmplare țigări sau alte materiale aprinse;
• evitați activitățile care pot genera incendii în zone cu vegetație uscată;
• anunțați imediat orice început de incendiu la numărul unic de urgență 112.
Informații despre comportamentul în situații de urgență sunt disponibile pe platforma www.fiipregatit.ro.
Dâmboviţa
Senator Ciprian Iacob: Președintele Nicușor Dan este depășit de situație, pălăria este mult prea mare!

Președintele României, Nicușor Dan, este depășit de situație – spune senatorul AUR Dâmbovița Ciprian Constantin Iacob, cu referire la criza politică actuală, la faptul că țara este condusă din luna mai de un Guvern demis prin moțiune.
„Cred că pălăria este mult prea mare, aceea de președinte al unui stat. Președintele, de fiecare dată, iese cu comunicări de care nu cred că este mândru nici măcar staff-ul care îl înconjoară și îl sfătuiește. Ne uităm pe pagina domniei sale și vedem că, la multe postări, sunt mai mulți cei care râd de dumnealui decât cei care apreciază mesajul pe care încearcă să îl transmită”, a declarat senatorul Ciprian Iacob în cadrul unei intervenții TV.
VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăProprietar de apartament, amendat pentru amenajări interioare fără autorizație
ANUNŢURIacum o săptămânăMesaj de condoleanțe Primăria Dragodana, județul Dâmbovița
Dâmboviţaacum 12 oreTârgoviște. Incendiu de vegetație cu degajări mari de fum în zona Romlux
ACTUALITATEacum 6 zileNoile semafoare din Târgoviște nu sunt pentru rovinietă și nu au proprietăți de radar! VIDEO
Dâmboviţaacum o săptămânăTânără agresată sexual într-un parc din Târgoviște
ADMINISTRAŢIEacum o săptămână3 miliarde de euro, valoarea proiectelor derulate în județul Dâmbovița. Locul 1 în Regiunea Sud Muntenia
Dâmboviţaacum o săptămânăO mașină a ars ca o torță în sensul giratoriu de la Gulia. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPucioasa își pune în valoare istoria. Înființează Muzeul Băilor Pucioasa. VIDEO


























